. . Municipalitatea nu renunță la proiectul Planului Urbanistic Zonal ce vizează extinderea parcului şi reamenajarea peisagistică a centrului municipiului, respectiv ridicarea unei coline uriaşe de pământ în faţa sediilor Instituției Prefectului județului Covasna şi Consiliului Judeţean.
Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad a declarat ieri, pentru „Mesagerul de Covasna”, că susține în continuare proiectul de reamenajare şi extindere a parcului central, prin realizarea unei coline verzi de mari dimensiuni, care să simbolizeze, protrivit viziunii proiectanţilor, trupul pietrificat al balaurului, răpus de patronul spiritual al oraşului, Sfântul Gheorghe. Acesta a mai menționat că, în opinia s-a, ridicarea maldărului de pământ rămas după finalizarea lucrărilor de reamenajare a pieței centrale, așa cum Prefectura a solicitat, ar fi fost o mutare „absurdă” care ar fi implicat costuri suplimentare.
„Scopul Municipalității este să extindă parcul în zona respectivă. Având în vedere acest lucru și faptul că, în proiectul pe care noi îl dorim acolo, se va construi ceva care are nevoie de pământ, mi s-a părut absurd să îl mutăm (dâmbul de pământ – n.red.) de acolo și peste trei luni să mutăm iar și să cheltuim bani cu transportul. Eu sper că vom începe lucrările cât mai curând, depinde de alții, nu de noi. (…) Conform proiectului pe care Municipalitatea îl susține, va fi o prelungire a parcului, care a fost denumită de proiectant „balaur”.” – a declarat primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad.
În cursul lunii trecute, prefectul judeţului Covasna, Sebastian Cucu a înaintat o sesizare Inspectoratului de Stat în Construcții întrucât, în urma încheierii proiectului privind reamenajarea urbanistică și a zonei pietonale din piața centrală a municipiului, șantierul din fața Instituției Prefectului județului Covasna și a Consiliului județean Covasna nu fusese desființat. În urma solicitării prefectului, Autoritățile locale au trecut la înlăturarea gardului care împrejmuia uriașa colină rămasă după finalizarea lucrărilor, lăsând însă în urmă un morman de pământ.
Potrivit Agerpres, lucrările de realizare a colinei, ce ar urma să reprezinte cocoașa balaurului, nu au continuat întrucât Prefectura a chemat în instanţă Consiliului local Sfântu Gheorghe, cerând anularea Planului Urbanistic Zona, argumentând că nu deține avizele necesare de la SRI şi Ministerul Apărării Naţionale.
Ioana Ardeleanu