Ansamblul „Cununa Carpaților”  al Casei de Cultură Întorsura Buzăului continuă proiectul „Cântec, joc și voie bună”,  constând în prezentarea gratuită a unor spectacole de muzică și dans popular românesc, în scopul revigorării activității culturale din anumite localități covăsnene.

Coordonatorul Ansamblului și directorul Casei de Cultură Întorsura Buzăului, Costică Oltean, a declarat că proiectul, demarat în urmă cu un an și derulat în parteneriat cu Centrul de Cultură al Județului Covasna este unul de succes, astfel că va continua, urmând a fi extins în comunitățile predominant maghiare, realizându-se, astfel, un schimb de experiență, un schimb cultural.

„În mod sigur vom continua proiectul Cântec, joc  și voie bună, pentru că am fost foarte bine primit. Am dori ca măcar în două localități din județul Covasna să ajungem în acest an și, totodată, ne-am dori foarte mult să ajungem și în comunitățile maghiare. Acum se poartă discuții, pentru că ne-am dori ca în comunitățile maghiare să intrăm pe scenă și noi, dar și ansambluri maghiare, să fie armonie și să se vadă că nu avem nimic de ascuns și de împărțit. Folclorul, atât românesc, cât și maghiar, nu are granițe, bariere lingvistice” – a declarat Costică Oltean.

Potrivit acestuia, locațiile în care vor avea loc spectacolele din acest an încă nu au fost stabilite.

Proiectul a demarat anul trecut, cu un spectacol susținut la Căminul Cultural din Zăbala, a continuat cu alte localități, dar a cuprins și un spectacol acasă, în Întorsura Buzăului, susținut de  Ansamblul „Cununa Carpaților” împreună cu  taraful de copii al Casei de Cultură Întorsura Buzăului și de Ansamblul „Vatra” din Republica Moldova.

Înființat cu ani în urmă, Ansamblul „Cununa Carpaților” al Casei de Cultură Întorsura Buzăului a susținut numeroase spectacole, în țară și în străinătate, reprezentând cu mândrie țara, județul și orașul Întorsura Buzăului.

În total, din „Cununa Carpaților” fac parte circa 50 de tineri, împărțiți în două grupe – de avansați și de nivel începător sau mediu, repertoriul cuprinzând șase dansuri și fiind pe cale de a se îmbogăți cu cel de-al șaptelea. Pentru fiecare dans, atunci când îl pun în scenă, dansatorii își aleg cu grijă ținuta și costumul adecvat.

Atenția, conștiinciozitatea și abilitățile deprinse în cadrul Ansamblului îi vor ajuta pe membri acestuia pe parcursul vieții lor, a opinat Costică Oltean.

Potrivit acestuia, agenda pentru acest an a Ansamblului este încă în conturare, însă  invitațiile la evenimente au început să sosească chiar de anul trecut. Printre acestea se numără și invitații la Chișinău (Republica Moldova), dar și la numeroase evenimente din țară.

Ana Ciorici COSTACHE

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail