Foto: Silviu M.d.C
Un comentator adevărat, aşa cum vedem pe la televiziuni, ar trebui să stea la o masă pe care zac înşirate o mulţime de ziare şi reviste cerându-se răsfoite, dar noi, cei mai de jos, mai ales dacă suntem „pensionari de România”, nu ne putem permite să fim abonaţi la atâtea publicaţii, de nu vrem să ne ruinăm de tot, încât să nu ne mai ajungă banii pentru pâine, plata utilităţilor şi eventual unele medicamente într-o ţară bântuită în ultima vreme de duşmanii invizibili de tipul E.coli, virusul „gripei porcine” şi alţii asemenea, aşa că ne folosim de ce avem sau de ce ne cade în mână pentru a ne da cu părerea, lucru ce nu prea contează, dar nici nu se ştie dacă în mintea cuiva nu are vreun efect.
Anomalie este un cuvânt de origine franceză („anomalie”) însemnând o „abatere de la normal”, dar şi „defect grav, meteahnă”. Desigur, şi anomaliile pot fi reale sau doar părelnice, aparente sau înşelătoare. Pentru a exemplifica ceva din toate acestea, cum ele sunt multe, dar neavând acces la toate sursele, ne vom opri puţin să răsfoim o singură sursă: cotidianul naţional LIBERTATEA. Şi bineînţeles că nu vom începe cu anomalia cosmică a dispariţiei flotei româneşti în „Triunghiul Bermudelor” din Marea Neagră, ci cu unele mai modeste.
În Nr.8541 din 19 februarie, la pagina 4 a amintitei publicaţii, sub semnătura lui Florian Gheorghe găsim o astfel de ştire-anomalie, referitoare la Nicolae Timofti, preşedintele Moldovei, venit în vizită la Bucureşti. Cititorii pot judeca singuri şi stabili tipul de anomalie: „pasagerii unei curse TAROM …au rămas surprinşi de faptul că pentru a ajunge la o întâlnire la nivel înalt, în România, primul om din stat al moldovenilor nu a călătorit la clasa business sau la bordul unui avion privat, ci la „economic”, cu un bilet care a costat sub 200 de euro” şi nici n-a refuzat „sandviciurile incluse în preţul călătoriei”, iar la sfârşit şi-a astâmpărat setea cu apă plată, răspunzând amical la toate întrebările puse de călători. Asta da anomalie! Dar şi complimentul manelistului Liviu Guţă a fost pe măsură: „Jos pălăria, domnule preşedinte Nicolae Timofti. Un profesor de la care mulţi au ce învăţa!” Mai departe nu prea mai avem ce comenta, căci întâmplarea în sine este şocant de edificatoare cu privire la caracterul personajului, un adevărat exemplu de smerenie, care i-ar face invidioşi şi pe patriarhii noştri.
La pagina 5 găsim o altă ştire ieşită din comunul cotidian: „Gest inedit făcut de un orădean care a găsit pe jos o factură şi 270 de lei, într-un plic. Bărbatul nu a restituit banii şi nici nu a apelat la poliţie. A mers direct la bancă şi a achitat factura. Cel care a pierdut plicul şi-a dat seama de acest lucru, după ce a văzut că nu mai are nimic de plătit la gaze”. Ce bine ar fi dacă măcar jumătate din populaţia României ar avea un asemenea spirit civic!
La pagina 8 ne e dat să să citim despre o specie animală pripăşită de curând în ţinuturile de la Dunăre, dar care acum deja a ajuns la circa 8.000 de exemplare care „terorizează România”: şacalii! Ţineţi seama că vorbim despre şacalii cu patru picioare, care au devenit „un fel de lăcuste a fondurilor de vânătoare”: „Vânătorii spun că această specie de prădător, extraordinar de adaptabil, care mănâncă orice, de la corcoduşe la pui de mistreţ, este pe cale de a distruge ecosistemele din ţara noastră. De aceea le-au declarat război!” De parcă nu ne-ar fi fost de ajuns lupii şi câinii maidanezi! Se spune că şacalii „au apărut brusc în România după 1990” apoi s-au înmulţit rapid şi au migrat din sudul spre nordul ţării. Bine că s-a precizat acest lucru, altfel am fi putut crede că i-au adus refugiaţii. Auzi, domnule! Şacali în România! Curată anomalie!
Pe aceeaşi pagină apare un alt lucru „nefiresc”: „Un bărbat din Bihor care are grijă de oamenii străzii de zece ani a pierdut războiul cu autorităţile şi s-a ales cu o amendă” de vreo 5.000 de lei, pe motiv că „nu are autorizaţie de funcţionare”. Nu, nu-i de glumă cu autorităţile, ştiu ele unde şi când să acţioneze. Cică bietul om nu era supărat din cauza amenzii mari, ci pentru „faptul că, dacă el nu-i mai ajută pe cei nevoiaşi, aceştia vor muri pe stradă, pentru că statul nu poate avea grijă de ei”. Ce să mai zici?!
Dar aici, la categoria „fapte bune”, intervine şi televiziunea. O ştire mai recentă ne aduce la cunoştinţă că într-o localitate din România zilelor noastre drumul comunal aştepta, plin de gropi de nu se mai putea circula, să fie reparat. Cum cei în drept să facă reparaţia nu prea se sinchiseau, disperaţi, bieţii oameni s-au apucat să-şi repare singuri drumul şi au astupat toate gropile, şi chiar foarte bine. Rezultatul? S-au ales cu dosare penale şi se pare cu amenzi usturătoare, pe motiv că aceşti binefăcători „nu aveau autorizaţie” şi deci nici dreptul să intervină. Acum oamenii, cu judecata lor simplă dar dreaptă, stau şi se întreabă cine trebuiau pedepsiţi, cei care au reparat drumul dar n-aveau autorizaţie sau cei care aveau autorizaţie şi nu l-au reparat?! Să tot faci fapte bune!
Revenind la presă, trecem peste articolele vizând mizeria din spitale şi „boala necunoscută” care-i atacă pe bebeluşi, deoarece ar fi prea multe de spus, şi mai bine să lăsăm autorităţile să-şi desăvârşească opera, iar noi să ne întoarcem la pagina 2, la o scurtă ştire despre o întâmplare mai banală pe care suntem tentaţi s-o încadrăm nu chiar la genul „anomalie”, ci mai degrabă la cea de „manie”, de fapt chiar „prostie” şi iresponsabilitate, şi care, din nefericire, tinde să prolifereze precum şacalii despre care vorbeam mai sus, cuprinzând minţile înfierbântate ale oamenilor:
„Un constănţean şi-a pierdut viaţa ieri, după ce a fost lovit de un tren. Se pare că victima vorbea la telefon în timp ce traversa calea ferată”. Din nefericire, asemenea cazuri sunt tot mai numeroase pe zi ce trece. Credem că mai mult de jumătate din şoferii care circulă cu maşinile pe drumurile ţării vorbesc la telefon în timp ce conduc. Unii îşi scapă telefonul pe jos, din instinct se apleacă după el, şi astfel accidentul se produce. Şi aşa, în lumea noastră modernă, şi telefonul ucide. În ciuda tuturor legilor, sunt destui iresponsabili care continuă să practice acest prost obicei care nu de puţine ori se soldează cu victime sau pierderi de vieţi omeneşti. Dar iată că şi pietonii nu se lasă mai prejos şi de atâta concentrare la minunea vorbitoare de la urechea lor o nimeresc ca Irimia cu oiştea-n gard. Luminează-le, Doamne, mintea şi calea!
Pentru a nu plictisi cititorul cu atâtea anomalii, vom încheia cu una mai amuzantă din categoria „Dorel de România”, descoperită tot în ziarul „Libertatea”, în nr.9540 din 18 februarie 2016, p.3: „Situaţie incredibilă la Brăila, demnă de cascadorii râsului! Câţiva muncitori şi-au dat seama după două zile de la startul lucrărilor că strada la care lucrează nu este cea care trebuie”. Toate ca toate, dar după isprava acestor harnici muncitori „inteligenţi” sistemul de canalizare, renovat în urmă cu doi ani, a fost avariat. Pe bună dreptate, un locatar din zonă îşi exprima indignarea: „S-a înfundat canalizarea pentru că nu au pus capac şi a intrat pământul. Au săpat două zile, iar în a treia şi-au dat seama că nu e asta strada şi s-au apucat să o astupe la loc”. Chiar de râsul curcilor! Dar nici reprezentanţii firmei de construcţii nu erau mai prejos decât „meşterii Manole” din ziua de azi, ei declarând cu seninătate că „au comis o eroare şi că nu s-au uitat cum trebuie pe documente”. Păi să nu-i dai afară pe toţi şi să le desfiinţezi firma?! Ei, dar vorba unei emisiuni TV: „Asta-i România!” – deci ţara tuturor posibilităţilor, şi cum posibilităţi sunt multe, fiecare se descurcă cum ştie şi cum poate.
Poate cândva, în viitor, vom ajunge să trăim într-o ţară fără anomalii…
Mihai Trifoi
