Un număr de 20 de judeţe au intrat marţi seară sub Cod galben de ninsori abundente şi viscol iar în restul regiunilor se vor semnala precipitaţii şi intensificări ale vântului până joi după-amiază, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).
O informare meteo, valabilă pentru intervalul 13 februarie, ora 20:00 – 15 februarie, ora 15:00, vizează precipitaţii care se vor extinde dinspre sud-vest şi vor cuprinde toată ţara. Vântul va prezenta intensificări temporare, cu viteze în general de 50 – 55 km/h, iar la altitudini de peste 1.500 de metri cu rafale de peste 80 km/h, astfel că vor fi intervale cu ninsoare viscolită şi vizibilitate redusă.
Pentru intervalul 14 februarie, ora 11:00 – 15 februarie, ora 11:00, un alt Cod galben vizează ninsori şi viscol în judeţele Suceava, Botoşani, Neamţ, Iaşi, Bacău, Vaslui, Vrancea, Buzău, Harghita, Covasna, Braşov, Argeş, Dâmboviţa şi Prahova.
În intervalul menţionat, se vor semnala ninsori temporar însemnate cantitativ (în general 20 – 25 l/mp) cu depunere de strat de zăpadă consistent în estul Carpaţilor Meridionali, în Carpaţii Orientali, în cea mai mare parte a Moldovei şi local în nordul Munteniei. Vântul va prezenta intensificări temporare, cu viteze în general de 45 – 50 km/h, iar la altitudini de peste 1.500 de metri, în special în Carpaţii de Curbură, cu rafale de peste 70 km/h, astfel că vor fi intervale cu ninsoare viscolită şi vizibilitate redusă.
ANM precizează că, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, va actualiza avertizările şi informarea emise marţi.
AGREPRES