Angajaţii hotelului „Montana” din staţiunea Covasna vor organiza vineri un miting de protest faţă de intenţia conducerii de a-i trimite în şomaj pe perioada iernii, a declarat preşedintele sindicatului Sanitas Covasna, Vasile Neagovici. Potrivit acestuia, decizia a fost luată ieri, după expirarea ultimatumului dat conducerii hotelului, care a refuzat să se aşeze la masa negocierilor. 
Neagovici a declarat pentru AGERPRES că sindicatul a cerut încheierea unui protocol care să garanteze locurile de muncă ale salariaţilor şi acordarea unei indemnizaţii de 75% din salarii în perioada extrasezonului, adică atât timp cât hotelul nu va funcţiona.
Astăzi (marţi-n.r.) salariaţii reprezentaţi de Sindicatul Sanitas Covasna au hotărât, văzând ostilitatea, răutatea şi lipsa de onestitate a acestei firme de management, că este necesar să se revolte, prin urmare vineri vom organiza un miting de protest în faţa hotelului Montana”, acţiune care va fi autorizată în conformitate cu prevederile legale”, a declarat Vasile Neagovici.
El susţine că în ultima perioadă reprezentanţii firmei ar fi făcut presiuni asupra unora dintre salariaţi pentru a-i convinge să accepte modificarea contractului individual de muncă din perioadă nedeterminată în perioada determinată, astfel încât să poată fi trimişi în şomaj începând cu data de 1 ianuarie 2014.
Neagovici a precizat că hotelul Montana” face parte din portofoliul Confederaţiei Sindicale Frăţia”, dar este administrat de o firmă timişoreană care în anul 2011 a preluat activele sub contract de management pentru o perioadă de nouă ani, iar mitingul de vineri va fi începutul unui lung şir de proteste” menite să sensibilizeze şi conducerea confederaţiei.
E penibil şi ruşinos ce se întâmplă la hotelul Montana”, pentru că practic, din cauza firmei intermediare, sindicatul a ajuns să se lupte pentru drepturile sindicaliştilor într-o societate aflată în patrimoniul sindicatelor”, a conchis Vasile Neagovici.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail