. .

O parte dintre angajaţii societăţii de salubritate Tega din Sfântu Gheorghe au fost trimişi acasă, ieri,  din cauza frigului.

Directorul societăţii, Toth Birtan Csaba, a precizat că este vorba despre circa 50 de oameni care ar fi trebuit să se ocupe de curăţenia drumurilor şi trotuarelor şi care ar fi fost nevoiţi să stea ore în şir în frig. „A fost foarte frig în această dimineaţă, oamenii au venit mai târziu la serviciu, nu cu noaptea în cap ca de obicei, dar le-am dat drumul acasă ca să îi protejăm. Mâine, dacă vremea va permite, vor lucra de două ori mai mult, dar dacă va fi la fel de frig îi lăsăm să stea acasă. Au haine de protecţie, izolate, deci au echipament, dar totuşi e prea frig şi nu vrem să îi expunem”, a declarat, pentru AGERPRES, Toth Birtan Csaba.

El a menţionat că angajaţii care lucrează pe maşini, cum sunt cei care ridică deşeurile menajere, şi-au continuat şi ieri activitatea, dar unii au avut probleme cu utilajele, care au îngheţat.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

 www.agerpres.ro

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail