. . Artiști de clasă vor concerta anul acesta în cadrul „Zilelor Sfântu Gheorghe”: Andra și Trupa Vunk  sunt așteptați vineri și sâmbătă (22-23 aprilie) să urce pe scena principală.

 În cadrul Zilelor Sfântu Gheorghe din acest an, care se vor desfășura în perioada 16-24 aprilie, cetățenii municipiului și nu numai, vor fi răsfățați prin concerte care mai de care mai deosebite. În cadrul unei conferințe de presă care a avut loc ieri, purtătorul de cuvânt al „Zilelor Sfântu Gheorghe”, Erdely Andras, alături de viceprimarul Sztakics Eva, au făcut public programul de anul acesta. Aceștia au dezvăluit că vineri, 22 aprilie, și sâmbătă, 23 aprilie, pe scena mare vor urca artiști precum Andra și trupa Vunk.

„În ceea ce privește zilele de vineri și sâmbătă programul este următorul: vineri, 22 aprilie, pe scena mare va concerta în deschidere trupa „Black Velvet” – o formație locală, iar mai apoi pe scenă va urca formația „Vunk”. Programul zilei de vineri va fi încheiat de „Balkan Fanatik” din Ungaria. (…) Sâmbătă o vom avea în deschidere pe Andra, o artistă care a participat la o serie de concursuri precum Cerbul de Aur, Eurovision, Premiile MTV, 10 pentru România, este în juriu la Românii au Talent și am înțeles că nu în ultimul rând trebuie specificat că este soția lui Cătălin Măruță – prezentatorul emisiunii „Happy Hour” de la Pro TV. Mai târziu va evolua pe scena principală trupa „Karthago” din Ungaria, care din 1979 evoluează în aceeași componență. (…) Seara de sâmbătă va fi încheiată de o trupă heavy metal, numită „Pokolgep” (Mașina Iadului).” – a explicat Erdely Andras.

 

Ioana Ardeleanu

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail