Aproape 300 de ferme de animale din judeţul Covasna vor fi controlate în lunile ianuarie şi februarie a.c. de către inspectorii Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Covasna, controlul având ca scop respectarea cerinţelor pentru acordarea subvenţiilor pe anul 2016. 

Directorul executiv al DSVSA Covasna, dr. Siko Barabasi Sandor a precizat, ieri, că acţiunea se va derula în perioada 9 ianuarie-25 februarie a.c, iar din totalul celor aproape 300 de exploataţii non-profesionale şi comerciale vizate, peste 70 % se află în zona Baraolt. 

Potrivit acestuia, controlul face parte din acordul de delegare cu APIA privind verificarea respectării de către agricultori a cerinţelor de ecocondiţionalitate, iar tematica vizează, printre altele, existenţa şi ţinerea la zi a registrului exploataţiei, a termenelor referitoare la identificarea şi înregistrarea animalelor, concordanţa dintre efectivele de animale existente în acte, respectiv în Baza Naţională de Date şi cele existente fizic în exploataţii, aspecte privind tratamentele efectuate animalelor şi igiena produselor alimentare primare obţinute. 

Dr. Siko Barabasi Sandor a ţinut să atragă atenţia fermierilor asupra necesităţii scoaterii imediate din evidenţele electronice ale circumscripţiilor veterinare a animalelor sacrificate recent, în perioada sărbătorilor de iarnă, şi a subliniat că nerespectarea normelor de ecocondiţionalitate se soldează cu amenzi de la 600 la 1.200 lei în cazul persoanelor fizice şi mai mari în cazul persoanelor juridice, şi poate conduce la reducerea plăţilor sub forma unor penalităţi aplicate de APIA, în funcţie de gravitatea neconformităţilor constatate. 

„Controalele se efectuează în baza unor fişe standard de inspecţie, care prevăd prezenţa animalelor în exploataţia verificată. Pentru buna desfăşurare a controlului, având în vedere faptul că rezultatele acestuia se materializează în acordarea sau neacordarea, dar şi eventuale penalizări a subvenţiilor pe anul 2016, proprietarii exploataţiilor non-profesionale cu animale sunt rugaţi să ia legătura cu medicii veterinari de circumscripţii, cu utilizatorii de SNIIA şi să-şi pună la punct atât evidenţele, cât şi condiţiile de adăpostire furajare şi bunăstare a animalelor deţinute”, a menţionat dr. Siko Barabasi Sandor.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail