În cadrul unei acţiuni pe linia combaterii şederii ilegale a străinilor pe raza judeţului nostru, organizată de poliţişti ai Inspectoratului General pentru Imigrări – Biroul pentru Imigrări al judeţului Covasna, la începutul acestei săptămâni a fost depistat un cetăţean din S.U.A., respectiv S.V.S. în vârstă de 52 ani, care la expirarea dreptului de şedere nu a părăsit teritoriul ţării şi nici nu a efectuat demersuri necesare pentru prelungirea acestui drept.
Urmare a celor constatate, poliţiştii biroului au emis o decizie de returnare, pe numele acestuia, prin care este obligat să părăsească ţara în termen de 15 zile. Totodată, S.V.S. a fost sancţionat cu amendă în valoare de 600 lei, conform prevederilor legale privind regimul străinilor în România. (M.D.C.)