Asociaţia Consultanţilor în Management din România (AMCOR), în baza protocolului de colaborare semnat cu AM POS DRU, lucrează la o cercetare cu privire la nivelul de remunerare a unor activităţi specifice Fondului Social European (FSE).

De asemenea, dorim să menţionăm faptul că proiectele la care se face referire în chestionar nu trebuie neapărat să fi fost remunerate prin FSE, ci se poate face referire şi la activităţi de tip FSE. Astfel, un consultant poate completa informaţii pentru o parte dintre acestea chiar daca nu a fost implicat în POS DRU. Implicarea în alte proiecte este de asemenea relevantă.

Cu titlu de exemplificare, enumerăm următoarele activităti care pot fi luate în considerare:

activităţi de formare, acreditare

activităţi de conştientizare

alte domenii specializate (organizare/planificare, implementare monitorizare, cercetare, studii, analize etc.)

Referitor la onorarii, valorile minime şi maxime completate de către respondent trebuie să reflecte experienţa anterioară a acestuia. În acest sens respondentul va completa doar câmpurile pentru care poate furniza informaţii.

Chestionarul poate fi accesat aici: http://www.kestionare.ro/k/k.aspx?k=5258

Vă rugam să ne sprijiniţi în realizarea cercetării noastre, completând acest chestionar până la data de 7 septembrie 2012.

Despre AMCOR:

86 de firme de consultanţă şi training în management au decis să sprijine promovarea unui climat de profesionalism și etică pe piața de consultanță din România.

AMCOR este singura asociaţie română membru deplin al FEACO, Federaţia Europeană a Asociaţiilor de Consultanţă în Management, cu sediul la Bruxelles (www.feaco.org ) şi al ICMCI, Consiliul Internaţional al Institutelor de Consultanţă în Management (www.icmci.org).
Pe plan naţional, AMCOR este membru în Uniunea Profesiilor Liberale din România, UPLR (www.uplr.ro).

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail