Am trecut Prutul pe la Sculeni. Prefer să spun că am trecut Prutul, nu că am trecut granița. Din păcate, este totuna. Grănicerii ne-au întâmpinat cu amabilitate, mai ales când au aflat că mergem la o activitate culturală. În scurta pauză din vamă, aflăm că în Republica Moldova sunt 60 de posturi radio rusești. Să fie adevărat?! Prea sunt multe. Mi-e greu să cred.
Mergem întins spre Bălți, șoseaua cu gropi, nu putem circula repede, dar privim cu mirare mulțimea de nuci de pe marginea drumului. Vom vedea nuci mari, chiar falnici, pe marginea tuturor șoselelor din Basarabia, de la nord, din Bălți, până în sud, la Căușeni, aproape de Tiraspol.
Comentând despre șosea și nuci, pe negândite, ajungem la Bălți, orașul cel mai mare, după Chișinău, al Republicii Moldova. Nu am timp să-mi formez o idee despre oraș. Mergem la Consulatul României, ca doamna Areta Moșu să discute în legătură cu organizarea de către ASTRA a simpozionului „Românii din afara granițelor țării”, ce va fi, în toamnă, la Bălți. Vizităm apoi Muzeul de istorie și etnografie, cu bogate piese de patrimoniu. Primim, din partea doamnei muzeograf Ludmila Dobrogeanu, patru volume de colecție cu tematică etnografică, elaborate în colaborare cu muzeele similare din Suceava și Cernăuți.
Întemeierea localității Bălți se datorează voievozilor Alexandru cel Bun și Ștefan cel Mare și Sfânt. Data adestării documentare (1641) este discutabilă între istorici din cauza existenței unei alte localități, cu același nume, în Ucraina.
Nu putem întârzia la Bălți, întrucât delegația noastră este așteptată în satul Gura Căinarului – localitate cu bogate izvoare de apă minerală și cu o stație de îmbuteliere. Primirea ne emoționează. În fața intrării școlii, elevi și cadre didactice, în frumoase costume populare, ne așteaptă cu pâine și sare. Doamna prof. Areta Moșu cunoștea mai multe persoane, eu doar pe doamna prof. Olga Leșenco, care, în rolul de gazdă, ne prezintă școala. Locul întâlnirii noastre este sala festivă. Simțim că suntem primiți cu mare dragoste. Scopul prezenței noastre este înființarea Despărțământului ASTRA „Dorul Răutului” (râul Răut curge prin apropiere) în satul Gura Căinarului.
Cea care a dat viață acestei inițiative, dna Olga Leșenco, spune simplu: „Noi păstrăm tradițiile, păstrăm tot ce e legat de neam.” Femeie energică, cu puternic dor de țară, dna Olga prezintă cu bucurie „România”, adică delegația noastră: prof. Areta Moșu, președinta Despărțământului ASTRA „Mihail Kogălniceanu” din Iași, semnatara acestor rânduri, în calitate de președintă a Despărțământului Covasna-Harghita, din Transilvania, doamna Rodica Ioniță Grosu, rapsod popular, și șoferul nostru din Iași.
Cu aceeași însuflețire – toată numai zâmbet – dna Olga își prezintă colegii. Am reținut numele profesoarei de română Elena Cerneleanu, prof. de chimie-biologie Galina Tegma, prof. de clase primare Natalia Cărbune, prof. Galina și Marin Prohovschi, directorul școlii, prof. de istorie, dl Leșenco, soțul doamnei Olga.
Mărturisirea că ne primesc cu mare căldură și cu mare dragoste este de prisos, deoarece simțim iubirea lor în priviri, în mimică, în starea lor de manifestare, de bucurie. Deși nu am fost niciodată în partea aceea a Basarabiei, mă simțeam, cum se spune, ca la mine acasă. Vorbeam aceeași limbă, costumele populare erau ca la noi, peste tot în școală, panouri, inscripții … în românește, la loc central, chipul lui Eminescu, în biblioteca din direcțiune, cărți în limba română. Totuși, ceva lipsea.
Era necesar ca cei prezenți să cunoască mai multe despre ASTRA. Așa cum stabilisem pe drum, eu am vorbit pe scurt despre istoricul Asociațiunii. Am răspuns întrebării retorice de ce ne mândrim cu ASTRA. Pentru că a avut un extraordinar ecou în rândul poporului, prin fondatorii ei – cel mai important, Mitropolitul Ardealului de atunci, din 1861, devenit Sfântul Mitropolit Andrei Șaguna -, prin înființarea bibliotecilor poporale, prin înființarea tipografiei din Sibiu, prin tipărirea de cărți pentru popor, prin retipărirea Bibliei, prin editarea ziarului „Telegraful român”, publicația cu o apariție neîntreruptă până astăzi, prin rolul ASTREI și a membrilor ei marcanți la fondarea Academiei Române. Am amintit și despre desființarea ASTREI, în 1948, de regimul comunist și reactivarea ei, în 1990. Nu se putea să nu vorbesc despre conducerea centrală a Asociațiunii din Sibiu, despre despărțămintele cu cea mai intensă activitate. Am prezentat-o pe dna prof. Areta Moșu ca vicepreședinte, calitate în care se ocupă de românii din afara granițelor țării, dar și ca președinte a Despărțământului ASTRA din Iași, cunoscut fiind faptul că lucrează cu tot sufletul pentru realizarea unității culturale a românilor. Părerea generală este că fără sufletul mare al dnei Areta Moșu, poate, n-ar fi existat ASTRA în Basarabia, după 1990.
În cuvântul ei, prof. Areta Moșu a făcut dezvăluiri pe care eu le cunoșteam doar în mică măsură. De 22 de ani bate toate drumurile Basarabiei, toate drumurile Ucrainiei, în regiunea Odesa și Cernăuți, bate toate drumurile unde sunt români, sudul Dunării: Bulgaria, Serbia, Macedonia, Albania. Sute de drumuri a făcut pentru a găsi acolo un suflet românesc într-un sat, sau a găsi o biserică, un muzeu, ceva legat de noi, de tradiția noastră românească.
Pe Areta Moșu a legat-o de Basarabia și faptul că este din Iași, dar lucrul cel mai important îl mărturisește cu mare emoție, având ațintite asupra ei toate privirile celor din sală: „Sunt fiica Basarabiei!” Cu voce tremurândă, înecată de lacrimi, spune că tatăl său s-a născut la Onițcani, raionul Criuleni, iar mama, la Selemet, raionul Cișmilia. Ne emoționează pe fiecare dintre noi, ascultătorii din acea zi, din preajma Rusaliilor, la Gura Căinarului, mărturisirea că părinții ei au murit fără să-și mai vadă meleagurile natale. Cu lacrimi în ochi, mama o ruga să nu vină în Basarabia, ca să nu fie dusă în Siberia. Cumplită frică îi stăpânea!
Acest fapt deosebit din viața familiei a determinat-o pe dna Areta să pornească, prin ASTRA, lupta pentru unitate. A fost în Basarabia de atâtea ori, după 1992, fără s-o intereseze casele și averea părinților și buneilor ei. Are în minte și-n suflet cuvintele tatălui ei: „Du-te și ai grijă de ei!” „Să nu uiți de cei care sunt dincolo!” Îi era teamă să spună „Basarabia”?!
Dna Areta Moșu a continuat să se … spovedească: muncește și trece mereu Prutul pentru că-i sunt dragi basarabenii, pentru că sângele nu se poate face apă. O doare sufletul când se gândește că părinții ei nu și-au mai văzut locurile natale. Vine în Basarabia pentru românii de aici, dorește să-i cunoască, dorește ca ei să fie europeni alături de noi toți din țară, pentru că în Europa este și locul lor. Dorește ca ei să fie liberi, să gândească alt fel, în alt fel să vadă lucrurile. Să nu mai fie stăpâniți de tensiunea care se simte asupra lor.
A trecut repede acest emoționant moment evocator. Fiind la festivitatea de înființare a unui nou despărțământ, dna prof. Areta Moșu a arătat că Despărțământul ASTRA din Iași a realizat o serie de programe pentru copiii și profesorii din Basarabia: Concursul „Veronica Micle”, Concursul de fizică „Ștefan Procopiu”, simpozionul „Românii din afara granițelor țării”, programul „Se-ntâlnește dor cu dor” cu spectacole folclorice, taberele „Acasă la noi”, „Deniile eminesciene”, Concursul de pictură și fotografii cu expoziții itinerante în România și în Basarabia, editarea unor publicații, ex. „Revista română” cu o vechime de 20 de ani, ziarul „Sud-vest” tratând ceea ce se întâmplă la românii din regiunea Odesa-Ismail.
Prof. Areta Moșu dăruiește Despărțământului nou înființat un tablou pictat de elevul Ciprian Lazăr, unul din laureații concursului de pictură. Tabloul le va aduce aminte de prezența noastră la Gura Căinarului și va fi o aminitre din ziua când s-a înființat ASTRA în localitatea lor. Alt cadou, precis mult mai prețuit, făcut de ASTRA Iași este oferirea de 30 de locuri în tabăra „Acasă la noi”, în zona Dorohoi, „ca să se bucure de munți și de brazi”.
Ca-ntotdeauna la întâlnirile astriste, a urmat un extraordinar program artistic, cântece și jocuri populare. Programul a început cu recitarea poeziei „Scrisoare din Basarabia” de Grigore Vieru. De piatră să fii și nu se poate să nu-ți intre direct în suflet versurile lui Grigore Vieru, poetul românilor de pe ambele maluri ale Prutului: „ . . Mi-e dor de voi și vă sărut!” etc. Ce vreți mai mare dragoste de țară decât asemenea recitări!? Ce vreți mai mare dragoste de țară decât ținuta demnă, în costume populare românești a copiilor și a maturilor din Gura Căinarului?! Dar cântecele și jocurile lor populare, obiceiurile lor ce reprezintă?
Corul numit „Dorul Răutului” (nouă femei și trei bărbați) a mișcat până la lacrimi,prin cânt și cuvinte: „Of, of, mama mea, sărmana Basarabia!” În continuare, este prezentat de cei maturi un obicei popular „La ghilit” (legat de munca câmpului), cu tot felul de povești, cântece vechi, ziceri pline de învățăminte. Aflăm că, în Republica Moldova, fiecare sat (satele sunt foarte mari, cu mii de locuitori) are un ansamblu popular și, în program, un obicei popular reprezentativ. Cu această condiție, formația primește costume populare realizate la nivel republican, la Chișinău, de un centru specializat în folclor autentic.
Revenind la obiceiul prezentat nouă, remarcăm cum fiecare interpretă trăiește cu patimă ceea ce face, ochii le strălucesc. Tulburătoare impresie! Cu câtă viață își trăiește rolul bărbatul în vârstă! Regret că nu i-am reținut numele. Câtă dragoste de obiceiuri și de neam! De unde au această dragoste? Cum au reușit s-o păstreze în suflet nealterată? Știm că în perioada comunistă nu aveau voie să prezinte programe artistice cu muzică populară românească.
Copiii joacă Ciuleandra. Mă mir, știind că este un joc specific Munteniei. Totuși, de ce mă mir? Nu aparține tot poporului român? Cântece și jocuri răspândite pe toate meleagurile locuite de români – toate interpretate cu mare dragoste și cu puternic dor. Înseamnă ceva,nu-i așa? Se cuvine, spre cinstire, să spunem numele profesoarei Lilia Pădureț, care conduce formația copiilor, și numele soțului ei, Iurie Pădureț, care i-a acompaniat la acordeon.
Evenimentul cultural astrist de la Gura Căinarului s-a încheiat cu programul de muzică populară prezentat de Rodica Ioniță Grosu, rapsod popular din Iași. Succesul a fost o bucurie pentru noi și un ales dar pentru gazdele noastre. Și prin melodiile cântăreței din România, românii din Gura Căinarului au simțit că inima și istoria lor sunt intruchipate de cântecele populare: „Ia-mă-n brațe, dorule, și mă trece malurile, ca să-mi văd neamurile!”
Luminița CORNEA
