De aproape un an de zile, mass media a relatat numeroase exemple de solidaritate cu cei aflaţi în suferinţă cauzată de virusul Covid 19, apoi despre eroismul celor din prima linie: medicii, personalul sanitar, personalul din cadrul ISU, instituţiilor de ordine publică şi al Armatei.
Au fost numeroase initiative de sprijinire a unităţilor sanitare, cu dotările necesare, sau pentru înlăturarea urmărilor unor evenimente nedorite (incendii şi alte calamităţi).
Durerea pricinuită de decesul unor persoane apropiate, oameni simpli şi dragi, a unor medici sau a unor personalităţi ale vieţii publice a fost însoţită şi de bucuria salvării altor câteva zeci de mii de persoane, unele greu încercate, printre care m-am aflat şi eu.
Reţelele de socializare au facilitat circulaţia informaţiilor în timp real, dar şi a celor menite a manipula şi a crea panică sau, dimpotrivă, de a nega pericolele de infectare cu virusul Covid 19.
Când lucrurile se vor linişti – şi aceasta sperăm să se întâmple cât mai reperede – specialiştii în psihologia colectivă, în cercetarea stării de spirit a comunităţilor sau în comunicare, vor avea ce studia.
Până atunci, doresc să revin public nu numai cu mulţumiri, ci şi cu unele explicaţii în cazul meu, depistat pozitiv la începutul lunii octombrie 2020. Am pornit şi de la scrisoarea prietenului de peste 30 de ani, de la Cluj, arhivistul şi istoricul Vasile Lechinţan, care mărturiseşte că a rămas practic uluit de acest caz de solidaritate exemplară manifestat de mii de oameni, faţă de mine. Prietenul Vasile Lechinţan scrie: „Dragă Ionică, tu, care niciodată n-ai fost o persoană agresivă în a-ţi promova personalitatea, te-ai manifestat cu discreţie în domeniul promovării istoriei şi culturii româneşti din judeţele Covasna şi Harghita şi al afirmării identităţii româneşti în această parte de ţară, unde românii sunt numeric minoritari, ai lăsat să vorbească documentele, este de neimaginat câtă explozie de bucurie a apărut pe reţelele de socializare aflând că ai fost salvat. E ceva de nedescris şi care nu trebuie trecut cu vederea.”
Postarea făcută de fiica mea, Ioana, la începutul lunii octombrie, în care era anunţată internarea mea în spital, a provocat primul val de emoţii, de mesaje prin care era exprimată marea îngrijorare a tuturor cunoscuţilor mei, regretul şi teama dureroasă faţă de soarta mea, dar şi speranţa că totul se va termina cu bine.
Vestea înrăutăţirii stării de sănătate, datorată bolilor asociate, a stârnit noi şi mari îngrijorări, multe lacrimi, dar şi încurajări, şi multe, multe rugăciuni rostite în toate bisericle şi mănăstirile din Episcopia Covasnei şi Harghitei, cu binecuvântarea PS Andrei, dar şi în multe biserici din Europa şi America, şi din întreaga noastră ţară, inclusiv în lăcaşurile de cult din Timişoara, păstorite de IPS Ioan, mitropolit al Banatului, fost arhiepiscop în Eparhia noastră, căruia i-am fost un statornic colaborator.
Am fost transferat de la Spitalul din Sf. Gheorghe la Spitalul „Marius Nasta” din Bcureşti, la cererea familiei disperate, astfel că, cu ajutorul medicilor şi al celorlalte cadre medicale, cu sprijinul moral primit din partea familiei, prin numeroasele rugăciuni şi prin această solidaritate superbă, după două săptămâni de spitalizare, situaţia critică a fost depăşită. Mi-e foarte greu să descriu suferinţa prin care am trecut, pe care nu o doresc nimănui.
Ştirile despre ameliorarea stării de sănătate, externarea din spital şi revenirea în sânul familiei a fost primită cu mare bucurie şi speranţă de mii de oameni. Postările fiicei mele, Ioana, a poetului Ionel Simota din Miercurea Ciuc, a prof.univ.dr. Ion Giurcă, a publicistei Irina Airinei Vasile din Bucureşti şi a mea au primit 2069 like-uri şi aproape 1000 de comentarii. Dacă la acestea mai adăugăm sutele de mesaje primite prin telefon (după regulile stabilite de Ioana, respectiv un prieten, din fiecare regiune istorică, comunica noutăţile colegilor din zona sa), mesajele primite prin e-mail, messenger şi WhatsApp, putem să avem imaginea acestui minunat moment de solidaritate cu mine, şi de ce nu, cu noi, românii, trăitori in localităţile Arcului Intracarpatic.
O posibilă tipărire, în viitor, a acestor texte, va oferi cititorilor exemple de prietenie autentică şi solidaritate ziditoare, care pot constitui mărturii peste Timp ca îndemn pentru situaţii asemănătoare. În lupta cu boala am beneficiat de o impresionantă solidaritate creştină „ de la Vlădică, până la opincă”, de un uriaş val de susţinere morală, care m-a emoţionat puternic şi m-a întărit sufleteşte, un adevărat fenomen social. Pentru toate acestea rămân, tuturor, şi fiecăruia în parte, veşnic îndatorat. La rândul meu, mă rog la Bunul Dumnezeu să răsplătească tuturor dragostea creştină, bunătatea, omenia şi solidaritatea exemplară cu care am fost înconjurat, în acest moment de cumpănă al vieţii mele.
Ioan LĂCĂTUŞU
***
Astăzi, în zi de Mare Sărbătoare a Sfântului Ioan Botezătorul, îi urăm prietenului nostru drag, Domnul IOAN LĂCĂTUȘU, multă, multă sănătate și bucurii alături de frumoasa sa familie, precum și de marea familie de români din județul Covasna, din toată țara și din întreaga lume, care i-a fost sprijin cu fapta și cu gândul atunci când a avut nevoie, cel mai mult, de solidaritate și de mii de dovezi de prețuire!
La mulți ani!
