Imediat după Sfintele Paşti am intrat în Săptămâna Luminată, iar vineri și în ultima zi a acestei săptămâni credincioşii ortodocşi prăznuiesc alte două evenimente deosebite: Izvorul Tămăduirii şi Duminica Tomii. Cu voie dumneavoastră, stimați cititori, vom prezenta într–un singur articol semnificaţiile, datinile și obiceiurile legate de ambele evenimente biblice.
Un mare praznic
Primul dintre ele, Izvorul Tămăduirii, reprezintă un mare praznic ce datează din a doua jumătate a primului mileniu creştin. Feţele bisericeşti şi închinătorii ştiu în esență că este vorba de vindecarea miraculoasă a unui orb. Sărbătoarea de Izvorul Tămăduirii se ţine în fiecare primăvară la altă dată, în funcţie de cum cade Paştele. Cu această ocazie se relevă rolul Maicii Domnului în lucrarea Mântuirii, venerată ca o sursă a credinţei şi bunătăţii.
Numele provine de la un izvor vestit din Antichitate aflat în apropierea Constantinopolului, a cărui apă a vindecat în mod miraculos numeroşi suferinzi. Legenda spune că într-o zi, cu puțin înainte de a ajunge împărat, Leon cel Mare s-a plimbat printr-o pădure. La un moment dat a întâlnit un bătrân orb, care i-a cerut niște apă de băut şi apoi să-l conducă în cetate. Leon s-a uitat în jur după vreun izvor, dar iniţial nu l-a văzut. Atunci în mod magic a auzit vocea Maicii Domnului, care îi şopteşte să nu renunţe şi să mai caute. La scurtă vreme viitorul demnitar a întâlnit, într-adevăr, un izvor din apa căruia îi va da orbului să bea, spălându-i şi faţa. Imediat s-a produs un miracol şi sărmanul a început să vadă…
Uimit de cele întâmplate, după ce a ajuns împărat Leon a poruncit să se construiască o biserică în apropiere locului cu pricina. Cum vestea s-a răspândit ca fulgerul, multă lume a venit să se convingă de minunile săvârşite de acel Izvor fermecat. Au poposit nu numai oameni simpli, ci şi capete încoronate, care după ce au băut apă de acolo şi-au tămăduit rănile.
Aghiasmă Mică
Cu ocazia prăznuirii Izvorului Tămăduirii, preoţii sfinţesc din nou apa, realizându-se de această dată aşa-numita Aghiasmă Mică, căreia în poporul îi mai spune şi Sfeştanie. Noțiunea provine din limba greacă, aghiasmă însemnând sfinţire. La noi, prin acest termen se înţeleg atât Apa sfinţită, cât şi Slujba însăși a sfinţirii. Sfeştanie este de origine slavonă și înseamnă Luminare.
Aghiasma Mică se săvârşeşte în Biserică şi prin case, iar uneori chiar la râuri, fântâni, izvoare, în grădini, ţarine sau în orice loc curat şi cuviincios, la cererea şi trebuinţa credincioşilor.
În multe gospodării din judeţul Covasna s-a păstrat acest obicei străvechi, care se deosebește de Aghiasma cea Mare, ce se săvârşeşte doar la Bobotează.
Potrivit tradiţiei, cu apa sfinţită se stropesc animalele din bătătură, casele, fântânile, grădinile, pomii să rodească şi să fie alungate spiritele rele. „Odinioară, ne spunea d-na Mariana Baciu, din Băcel, în această zi specială se căutau izvoare noi, se curăţau fântânile, sătenii având convingerea că ele nu vor mai seca”.
După ce preotul a sfinţit apa, îi stropeşte pe credincioşi în timp ce se cântă troparul: „Mântuieşte, Doamne, poporul Tău, şi binecuvintează moştenirea Ta, biruinţă binecredincioşilor creştini asupra celui potrivnic dăruieşte şi cu crucea Ta păzeşte pe poporul Tău”.
Creştinii merg încă de dimineaţă la biserică spre a lua parte la Slujba de sfinţire a apei, ducând acasă în câte un mic recipient cu Aghiasma Mică, pentru a efectua ritualurile pomenite mai înainte. Gospodarul Ion Aiteanu, din comuna Hăghig, ne-a povestit că asemenea datini s-au păstrat nealterate până în prezent în anumite zone româneşti ale judeţului Covasna. Din păcate, unele s-au mai estompat.
Un alt obicei frumos avea loc pe vremuri la marginea satului, lângă un copac înflorit, în jurul căruia dansau fete şi flăcăi, cântau, spuneau snoave, se întâlneau persoanele iubite, făcând schimb de colaci, cozonaci, plăcinte, după ce bunătăţile fuseseră în prealabil sfinţite.
Sărbătoare dedicată Apostolului Toma
Aşa cum îi spune şi numele, a doua Sărbătoare pe care o evocăm are loc peste două zile, fiind dedicată Apostolului Toma. În calendarul popular ea se numeşte semnificativ Duminica Tomii sau Paştele Blajinilor, întrucât au loc pomeniri ale morţilor din familie, a celor dragi plecaţi prea curând de lângă noi.
Unul din cei 12 Apostoli aleşi chiar de Iisus Hristos s-a numit Toma din Galileea, dar la un moment dat în mod inexplicabil s-a îndoit de Învierea Domnului. S-a încredinţat de această mare Minune abia după ce i-a pipăit rănile provocate de piroane.
Chiar dacă poartă şi apelativul mai puţin onorant de Toma Necredinciosul, Apostolul anintit a reuşit să rămână în conştiinţa închinătorilor graţie mărturisirii sale finale de credinţă întru Domnul Iisus, după ce L-a văzut înviat.
Duminică-dimineaţa credincioşii merg din nou la biserică pentru a lua parte la Slujbă, iar apoi împreună cu preotul se îndreaptă spre mormintele familiei, având loc mici ritualuri de pomenire. În final se împart sărmanilor ce aşteaptă nerăbdători felurite bucate: ouă roşii, cozonac, colaci, un pahar de vin, daruri însoţite de lumânări aprinse.
Paştele Blajinilor
În credinţa neamului românesc Sărbătoarea amintită este cunoscută şi ca Paştele Blajinilor. În mitologia populară blajinii ar fi nişte fiinţe mitice, care sălăşluiesc la hotarul iluzoriu dintre lumea de aici şi cea de dincolo, pe malurile unei ape. De aici a provenit şi expresia populară „S-a dus pe Apa Sâmbetei”, când vine vorba de ceva pierdut pentru totdeauna.
Există obiceiul ca în această zi sfântă gospodinele să arunce într-un râu cojile de ouă roşii, care plutesc şi aduc um omagiu sufletelor persoanelor blajine plecate pentru totdeauna.
Cel mai frumoas anotimp al anului
…Îndiferent de starea vremii, să un uităm că ne aflăm, totuși, în cel mai frumos anotimp al anului-primăvara. Care, așa cum se spune, este și capricioasă. Vremea a devenit mai prietenoasă cu noi după lunga perioadă ploioasă dinainte de Paști.
Să ne bucurăm de cele două Sărbători şi să le cinstim cum se cuvine…
Horia C. Deliu