Istoriografia românească, mai veche sau mai recentă, s-a aplecat cu o constanţă firească asupra problemei consecinţelor Unirii din 1859 şi a atitudinii lui Alexandru Ioan Cuza faţă de românii din Transilvania. Fără nici o rezervă, toţi istoricii români care au abordat aceste teme au recunoscut faptul că domnul Cuza a arătat un interes legitim în activitatea sa problemelor Transilvaniei. Fireşte, implicaţiile problemei transilvane în raporturile Principatelor Unite – România cu Austria, dezvoltarea relaţiilor internaţionale din timpul domniei lui Cuza etc. au conferit, în funcţie de împrejurări, o insistenţă sau o moderaţie explicabilă politicii domnului Unirii vis-â-vis de românii din Transilvania.
În timpul evenimentelor din 1848, Cuza a fost în primele rânduri. A luat cuvântul la adunarea de la hotelul „Petersburg” din Iaşi, cerând înfăptuirea unor reforme democratice. Printre fruntaşii adunării arestaţi din ordinul domnitorului Mihai Sturza s-a aflat şi Cuza; a reuşit apoi să scape de sub pază şi să fugă în Transilvania. Cuza are ocazia să participe la Marea Adunare de la Blaj de la 3/15 mai 1848, unde l-a ascultat pe Avram Iancu spunând: „Ardealul nu mai este Ardeal, ci România” și „Uitați-vă pe câmp, românilor suntem mulți ca cucuruzul brazilor, suntem mulți și tari”. Din cauza holerei care izbucnise în Bucovina, a plecat la Viena, apoi la Paris, și la Constantinopol, de unde s-a întors în țară, alături de noul domn al Moldovei, Grigore Ghica, un om cu vederi mult mai liberale decât predecesorul său, Mihai Sturdza, și un partizan convins al Unirii.
Drumurile Unirii românilor au trecut totdeauna prin Braşov, prin locuri pe care le cunoştea şi Mihai Viteazul, unindu-i pe români după „pohta ce-a pohtit“, sau le ştiau luptătorii unionişti care adunau la un loc doar Principatele Moldova şi Muntenia, până la realizarea Unirii celei Mari. Braşovul este situat la întâlnirea drumurilor celor două provincii, iar personalităţile care s-au aflat în vâltoarea acelor evenimente au devenit figuri emblematice, populare. Sărbătorind astăzi Unirea Principatelor, părintele prof. Vasile Olteanu a răsfoit în bogata arhivă a Bisericii „Sfântul Nicolae“ din Şcheii Braşovului paginile documentelor acoperite de colbul istoriei şi a descoperit simboluri braşovene generate de timpurile trecute, pe care le redăm şi noi în continuare.
Prezenţa lui Alexandru Ioan Cuza la Braşov- afirmă pr. Olteanu – este una din multiplele mărturii care au oferit în timp spectacolul bucuriei unioniste. Un prim popas al viitorului domn al Principatelor îl aflăm în condiţiile revoluţiei paşoptiste, când, împreună cu „mai mulţi domni“ veniţi de pe Câmpia Libertăţii de la Blaj, sunt găzduiţi de braşoveni. O placă comemorativă de pe strada Poarta Şchei nr. 3 imortalizează acest eveniment, consemnând că „aici a fost sediul Casinei Române, unde cu ocazia evenimentului Revoluţiei din 1848 au poposit personalităţi de frunte ale vieţii culturale şi sociale din Ţara Românească şi Moldova: Vasile Alecsandri, Alecu Russo, Ion Heliade Rădulescu, Cristian Tell, Gheorghe Magheru…“ şi alţii, între ei şi Alexandru Ioan Cuza, care împreună cu ceilalţi invitaţi participă la „un prânz de cereaşe“ de mai, în grădina protopopului Bonifatie Pitiş din Şchei, unde se năştea imnul „Deşteaptă-te, române!“ prin prelucrarea cântecului „Din sânul maicii mele“ de către dascălul şi psaltul Bisericii „Sfântul Nicolae“, George Ucenescu, pe versurile întocmite cu această ocazie de poetul Andrei Mureşanu.
În aceeaşi lună, Cuza este martor şi colaborator la editarea, tot în Braşov, a celor două documente, devenite platforme revoluţionare: „În numele Moldovei, al omenirii şi al lui Dumnezeu“ şi „Prinţipurile noastre pentru reformarea patriei“, ambele formulate şi redactate de Vasile Alecsandri împreună cu revoluţionarii moldoveni şi munteni prezenţi la Braşov. În această efervescenţă, poetul muntean Heliade Rădulescu editează la Braşov „Expatriatul“, un cotidian de puternică trăire unionistă.
Domnitorul A.I. Cuza a sprijinit cu bani gimnaziul din Braşov. Cuza cunoaşte atunci şi eforturile braşovenilor şi toate demersurile făcute de aceştia către autorităţi pentru înfiinţarea gimnaziului. Ca urmare, după urcarea pe tron, în urma memoriului făcut de braşoveni (protopopul Ioan Popazu, ziaristul şi profesorul George Bariţiu, diplomatul Ion Maiorescu şi alţii), Cuza încuviinţează anual dania de 18.500 din partea Moldovei şi 15.750 din partea Munteniei (total 500 de galbeni), în baza cărora gimnaziul, prin implicaţiile directe ale Mitropolitului Andrei Şaguna, îşi completează cursurile la opt clase, devenind „gimnaziu superior“, recunoscut de autorităţi în 13 octombrie 1860.
Se mai păstrează şi azi în Şchei stampa reprezentând imaginea gimnaziului, realizată de Ion Maiorescu la Viena doar în 500 de exemplare şi prezentată principelui Cuza, alături de memoriul amintit. Sute de documente aflate în arhiva istorică a Bisericii „Sfântul Nicolae“ redau implicaţiile pe care le-a avut această subvenţie în viaţa spirituală a românilor braşoveni. Gestul lui Cuza continua o tradiţie familiară şcheienilor, care, comănduiţi de slujitorii bisericii voievodale din Şchei, fuseseră sprijiniţi de domnii de peste munţi prin impresionante privilegii, mărturie fiind cele peste 80 de hrisoave domneşti aflate în arhiva bisericii.
Ajutorul anual în continuă creştere (500 ducaţi în 1859, 15.750 lei în 1860 şi 36.400 lei în 1863), acordat de către Cuza pentru susţinerea şcolilor româneşti din Braşov, sume însemnate fiind destinate şi altor şcoli şi instituţii româneşti din Transilvania.
Mai multe caiete folclorice ale timpului, realizate în manuscris de dascălii Gimnaziului ortodox „Andrei Şaguna“ din Braşov, reproduc versuri închinate voievodului Principatelor Unite, precum şi momentului istoric pe care acesta îl simboliza. Un caiet folcloric început de Bratul Baiul, cunoscutul dascăl zărneştean, fost elev al şcolii din Şchei, şi continuat de nepotul său, protopopul braşovean Bartolomeu Băiulescu, reproduce cele mai frumoase poezii patriotice ale timpului. Alături de „Ce e patria română“, lansată pe Câmpia Blajului în vâltoarea paşoptistă de Ioan Cavaler de Puşcariu, şi „Limba română“ a poetului George Sion, aflăm şi „Hora Unirii“ a lui Alecsandri, copiată de dascălul braşovean în februarie 1859, deci la foarte puţin timp după ce aceasta a fost lansată de Matei Millo, pe muzica lui Ioan Wachman, în premieră, pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, cu ocazia numirii lui Cuza ca Domn al Principatelor (24 ianuarie 1859). Imnul este continuat de o „Horă“ închinată „Prinţului românilor din 1859 Cuza Alexandru Ioan I“, dar şi de alte texte unioniste de mare popularitate. Nu poate fi lipsită de semnificaţie parabola în versuri, intitulată „Plapoma de la gerul Bobotezei“, cu referire evidentă la ziua de 5 ianuarie a alegerii lui Cuza, prin care, asemeni lui Moş Ioan Roată, cântăreţul anonim îşi mărturiseşte teama ca Unirea Principatelor să nu fie furată de cei care „vor trage plapoma asupra lor“.
Ultimul popas braşovean al lui Cuza. Alt manuscris inedit este semnat de dascălul braşovean Dumitru Oprea în aceeaşi perioadă a Unirii Principatelor. Hora Unirii poartă aici titlul „Versul naţional în privinţa împreunării Principatelor“, iar cele câteva zeci de poezii unioniste au conţinut similar, ceea ce conferă încă o dată convingerea că evenimentul se bucura de o popularitate deosebită în Transilvania. În aceeaşi aureolă legendară se păstrează şi ultimul popas braşovean al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, după detronarea sa. Braşoveanul Th. Mateescu, pe una din filele de forzaţ ale unei cărţi vechi din Şchei (C.V. 325), consemna: „1866 februarie 11. Ieram în Bucureşti, plecând de la moşia Valmuci, Valta Magra, unde ieram arendaş, ţiind şi pădurea Ţovaratu cu D. Noici, ctitoria ce o luasem pe cinci ani cu 8000 de galbeni şi mergând la Bucureşti am văzut căderea prinţului Cuzia, cuprinzându-l noaptea pe la 5 ore D. maior Lana (n.n., Lamy), care în urmă a devenit generalu şi l-a răpus arestu a-şi da socoteală ca să afle că are datorie de 700 milioane lei – când în urmă Camera a proclamat de prinţu (pentru) amândouă Prinţipatele pe Filip I., fratele regelui Belgiei. s.s. Th. Mateescu“ (grafie chirilică). La câteva zile, Cuza, însoţit de prinţesa Maria Obrenovici a Serbiei, se găsea la Braşov, găzduit fiind de braşoveni în hotelul local (str. Lungă nr. l). Placa de pe faţada clădirii fostului hotel mai păstrează încă informaţia, făcută din păcate în termenii regretabili ai timpurilor nu de mult apuse: „În această casă a locuit între 20 februarie şi 4 martie 1866, în drum spre exil… Alexandru Ioan Cuza, domn al Principatelor Unite. În memoria evenimentelor de atunci, în Piaţa Unirii din Şcheii Braşovului, anual, are rol un ceremonial religios, urmat de festivităţi dedicate Unirii Principatelor, la care participă autorităţile locale, precum şi Junii Braşoveni, care alătură Horei Unirii şi Hora Junilor, costumaţi cu tradiţionalele lor haine sărbătoreşti, iar în cadrul Muzeului Primei Şcoli Româneşti există o sală dedicată evenimentului „Cartea factor de unitate naţională“, unde anual se desfăşoară un simpozion.
Unalt episod semnificativ prilejuit de trecerea domnitorului detronat în împrejurările cunoscute în noaptea de 10-11/22-23 februarie 1866, în drumul său spre exil, prin localităţi din Transilvania: Braşov, Făgăraş, Sibiu, Deva ş.a, cu ecou atât în presa vremii, cât şi în corespondenţa oficială a conducătorului districtului cu guvernatorul Transilvaniei, contele Folliot de Crenneville. Înainte de a aborda amintitul episod, se impun însă câteva precizări legate de împrejurările locale care l-au precedat, raportate la împrejurările generale din Transilvania şi din întreaga monarhie, din această perioadă de pregătire nemijlocită a viitorului compromis austro-ungar din 1867. Trecerea lui Alexandru Ioan Cuza prin Făgăraş, la data de 22 februarie/4 martie 1866, tocmai atunci când aici ar fi trebuit să aibă loc alegerile dietale, anulate în ultima instanţă de către guvern din motivele mai sus menţionate, coincidea, deci, cu existenţa unei atmosfere politice locale încărcate şi a unor raporturi foarte încordate între conducerea districtului şi „partida” maghiară”.
Aşa cum se arată în mod corect pe placa aşezată pe clădirea fostului han „ La Cerbul de aur” din strada Lungă, nr. 5, unde a fost găzduit, Cuza nu a făcut la Braşov un „scurt popas’’, ci a stat aici şase zile, între 14/26 februarie şi 20 februarie/4 martie 1866. Bănuim că principele a rămas în acest oraş, care reprezenta prima escală după scoaterea sa din ţară, timp de mai multe zile, pentru a rezolva unele probleme în perspectiva exilului. Un document din arhiva magistratului Braşov, datat în 27 februarie 1866, cuprinde ordinul comandantului militar local – căruia, după ziarul „Le Nord”, Cuza i-a făcut în 26 februarie o vizită protocolară, pe care acesta i-o întoarce imediat – ca în cazul în care se vor face manifestaţii la reşedinţa acestuia, armata şi poliţia să treacă la împrăştierea manifestanţilor. În ziua de 4 martie stil nou, pleca din Braşov şi pe la ora 1 după masă sosea în Făgăraş, unde va poposi la Casa de poştă pentru a servi masa de prânz. Nu ştim unde va fi petrecut noaptea de 4-5 martie, poate în localitatea de origine a lui Gheorghe Lazăr, Avrig, dar, după cum ne informează o scurtă notiţă din Telegraful român, în seara zilei de 5 martie (21 februarie stil vechi) trăgea la hotelul „Coroana Ungariei” din Sibiu, pentru ca a doua zi, de dimineaţă, să plece mai departe, spre Viena. Probabil că în seara aceleiaşi zile de 22 februarie/6 martie ajungea la Deva , fiind găzduit la hotelul „Bauer” din localitate, unde, după cum ne relatează târziu, în 1908, în cuprinsul unor însemnări memorialistice cu un vădit caracter romantic, martora oculară Constanţa Dunca – Schiau (autoarea datează episodul în 14 februarie 1866!) intelectualii români din localitate i-au făcut în dimineaţa următoare, la plecare, o emoţionantă demonstraţie de simpatie. Kolosvári Közlöny publica o corespondenţă nesemnată din Făgăraş în care se afirma că sosind aici domnul Cuza cu soţia şi cei doi copii (adoptivi), însoţiţi de „un demnitar” căruia nu-i dă numele, a fost întâmpinat de către căpitanul suprem, că acesta şi unii din funcţionarii districtului i-au prezentat omagii fostului domnitor, iar mai mulţi români 1-au însoţit călare până la Casa de poştă în ziua de 4 martie, zi de duminică, spre ora unu după amiază, soseau dinspre Braşov, la Făgăraş, cele două trăsuri purtând pe domnul detronat, familia şi cei câţiva însoţitori ai acestora. Vestea s-a răspândit cu cea mai mare repeziciune, stârnind o extraordinară animaţie în rândul locuitorilor oraşului şi a celor din împrejurimi aflaţi în acel moment în oraş. Deşi Puşcariu, în adresa-raport către Crenneville afirmă că ştirea cu privire la sosirea lui Cuza a fost răspândită în oraş abia după ce acesta a descins la Casa de poştă, iar pretorul Făgărăşianu arăta şi el că trăsura rapidă particulară, care de obicei soseşte de la Braşov în piaţa oraşului, a răspândit aici ştirea că A.I.Cuza a sosit la Casa de poştă cu o „poştă extra”, credem că adevărul în această privinţă este cel care rezultă din declaraţia ţăranilor din Rîuşor, veniţi în ziua respectiva la Făgăraş pentru a rezolva unele probleme de interes obştesc pentru satul lor (cumpărarea unui taur comunal de la proprietarul Joseph Fleissig şi aplanarea unor neînţelegeri cu privire la livrarea de pietriş furnizorului principal Mihail Pop, majoritatea locuitorilor din Rîuşor fiind cărăuşi, cu cai proprii), care arătau: „Noi n-am ştiut nimica de venirea lui Cuza, dară când veneam noi călări pe la podul dinaintea poştei din Făgăraş, am văzut că vin în urma noastră nişte căruţe de poştă cu slugile îmbrăcate în roşu şi toată lumea de la poştă zicând că vine Cuza. Aşa, din curiozitate, după ce au trecut căruţele pe lângă noi, ne-am luat şi noi după lume şi ne-am dus unii dintre noi până la poarta poştii ca să vedem când se scoboară din căruţă jos. Dară nici nu am putut răzbi, pentru că se adunară tot oraşu acolo”
Despre popasul din Sibiu relatează Telegraful român, XIV, nr. 16 din 24 februarie/6 martie 1866 şi placa comemorativă, consemnând poposirea lui Cuza la Sibiu, în clădirea de pe actuala stradă N. Bălcescu, nr. 17.
Preot Ioan MARIN
Dr. Ioan LĂCĂTUȘU
***
