Cuvântul „alertă”, conform NDULR, înseamnă „alarmă”, adică o stare de neliniște, care te face să fii mereu în așteptare a ceva care s-ar putea întâmpla, dacă…, astfel că trecerea de la „starea de urgență” la „starea de alertă”, în care cică ne va fi mai bine, nu prea are nimic comun cu „relaxarea” care se tot trâmbițează de câteva zile.
Primele două sensuri ale cuvântului „relaxare” sunt: „1. faptul de a (se) relaxa (fizic sau psihic); destindere; 2. liniște, calmare, destindere, recreare”, și abia al treilea sens se apropie oarecum de înțelesul „stării de alertă” pe care ne-o propun autoritățile: 3. proces prin care un sistem fizic scos din starea de echilibru revine liber și lent la vechea stare sau la o nouă stare de echilibru”. Deci aici, când se precizează „un sistem fizic”, ne putem referi, de exemplu, la sistemul economic din țara noastră sau din alte țări, dar nicidecum la starea psihică a oamenilor, căci alerta nu înseamnă relaxare, ci o rămânere în starea de neliniște și așteptare.
Păi cum poți să te relaxezi în „starea de alertă”, când n-ai voie să faci asta, și asta, și asta…?! Cum să se relaxeze cineva care locuiește la sat și n-are dreptul să meargă la oraș să-și scoată pensia pentru a-și cumpăra medicamente și cele necesare traiului, dacă e „blocat” în casă, pe motiv că a trecut de 65 de ani?! Și se mai spune că aceasta înseamnă relaxare?!
E de înțeles că intenția autorităților este de a-i proteja pe oameni, însă tot ce e prea mult strică și oamenii nu mai au răbdare. Pe de altă parte, și acest lucru este adevărat, că o permisivitate mai mare în „starea de alertă” poate duce, și chiar va duce, la creșterea numărului de infectări cu COVID-19, dar aceasta nu se va întâmpla din cauza celor disciplinați și civilizați, ci din cauza celor recalcitranți și nepăsători de soarta altora și chiar de soarta lor înșiși. Deci în situația asta trebuie să sufere tot cei „cuminți”, nu? De fapt, pe cine de cine păzim? Cei civilizați nu trebuie păziți, fiindcă respectă recomandările autorităților, iar cei recalcitranți le vor încălca în orice situație. De pildă, la emisiunile televizate ni se prezintă tot felul de situații aberante: lupte cu săbii, topoare, răngi și ce se mai nimerește, între clanuri și bande, fuga din carantină, furtul din bancomate ori jaful din păduri și multe altele. Așa că atenția celor în drept trebuie să se îndrepte tocmai spre zona infracționalității și spre relansarea economică decât spre cei care își cunosc îndatoririle, iar amenzile care urmează a fi date ar trebui făcute cu mai mult discernământ, pentru că sunt situații și situații. Ați spune poate că „Nimeni nu este mai presus de lege”. Dar ultimii 30 de ani de la Revoluție încoace ne-au arătat că totuși au fost, și mai sunt încă, destui mai presus de lege, și mai ales cei cu bani mulți și cu relații multe, care fac ce fac și ies basma curată din orice situație. Nu credem că e necesar să dăm aici exemple, pentru că sunt cunoscute de toți…
Ce vrem noi să spunem este că nu se cuvine să-i oropsim mereu pe cei răbdători ori cei nevoiași, ci să ne ocupăm mai mult de cei care încalcă legile, de cei violenți și refractari la sfaturi sau recomandări, de clanurile care-și fac de cap, de cei plecați, nu vrem să spunem „trimiși”, la munci agricole prin alte țări, de felul cum sunt tratați acolo, și nu în ultimul rând să ne ocupăm mai mult de încercarea de a crește nivelul de trai în România și a oferi oamenilor locuri de muncă acceptabile, pentru ca aceștia să rămână în țară, pe lângă casele și familiile lor. Poate dacă am face toate acestea, ne-am putea și „relaxa” după o vreme, însă acum teamă ne este că vom rămâne încă mult timp în „starea de alertă”.
Mihai Trifoi
