. . Cercul de alergare Gall Lajos a organizat sâmbătă, 26 decembrie,  a IV-a ediție a evenimentului denumit „ Alergarea sfârșitului de an” în cadrul căruia s-a alergat şi în memoria ziaristului sportiv Aros Karoly, decedat anul acesta.

 

Manifestarea sportivă a fost organizată cu sprijinul Primăriei Sfântu Gheorghe, a Direcţiei judeţene pentru Sport şi Tineret Covasna şi  a sponsorilor  locali. Acţiunea la care au luat parte peste 100 de iubitori ai lergării a avut loc în noul centru pietonal şi în parcul Elisabeta din Sf. Gheorghe.

 

Bilanţul Cercului de alergare  Gáll Lajos pe  2015

Principala noastră mulţumire este că am putut să organizăm  manifestările sportive tradiţionale ale Cercului:  ediţia a  14-a a ,, Ştafetei Comemorative 1848/49”- pe un traseu în judeţul Covasna, la care au  luat parte peste 400 de persoane;   ediţia a 25-a a ,,Zilei de alergare Gáll Lajos” la care au participat 606 de sportivi;  ediţia a 13-a a ,,Semimaratonului Sfântu Gheorghe” cu peste 200 de participanţi;   ediţia a 25-a a ,,Crosului Moş Nicolae” cu 300 de copii;  ediţia a 4-a  a ,, Alergarea de sfârşit de an” cu 100 de participanți.

 

Împreună cu Asociaţia Equitq şi Biroul Europa Direct am organizat manifestarea sportivă ,, Alergarea de 24 ore” şi  concursul ,,Alergarea Şugaş”.

Am participat la Campionatele Balcanice de Atletism pentru veterani unde am obţinut 11 medalii (8 de aur, 2 de argint şi 1 bronz), la Supermaratonul internaţional Békéscsaba-Arad-Békéscsaba unde pentru prima dată am avut două ştafete în primele şase, și-am obţinut un loc 3 şi un loc 6. Totodată, am avut reprezentanţi la Campionatele Naționale de Cros şi Pistă pentru veterani, precum și la alte concursuri locale.

 

În anul 2015 am participat la 19 concursuri (în ţară şi străinătate) la care am obţinut  69 de medalii- 38 de aur,15 de argint şi16 de bronz.

 

Aceste rezultate au fost posibile datorită sprijinului primit de la Consiliul Local Sfântu Gheorghe, Consiliul Judeţean Covasna, DJST Covasna şi a unor sponsori, cărora le mulţumim pe această cale. Tuturor sportivilor, antrenorilor şi celor care iubesc sportul le urăm La Mulţi Ani!

 

Csutak Tamas

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail