În viziunea unor lideri politici din România, 6 decembrie trebuia să le aducă victoria totală, nu neapărat „pentru binele țării”, ci împotriva PSD, dar „de ce ți-e frică nu scapi”, așa că victoria a revenit tocmai „dușmanului de moarte”. În consecință, lupta pentru acapararea puterii continuă.

 

Conform dicționarului (NDULR), cuvântul „macaz” ( din turc. makas), în sensul lui tehnic, înseamnă „schimbător de cale”, iar expresia „a schimba macazul” are două sensuri: „a) a-și schimba (radical) atitudinea, părerile etc.; b) a dirija în altă direcție cursul unor evenimente”. Considerând alegerile parlamentare din 6 decembrie un „macaz” politic, putem observa că sensul a) nu este îndeplinit, deoarece Președintele României, în ciuda rezultatelor clare ale alegerilor, nu intenționează să-și schimbe atitudinea, ci merge înainte cu obsesia PSD, vrând întreaga putere politică pentru sine, chiar dacă riscă „suspendarea”. Nu comentăm, pentru că ar fi de prisos, însă totalitarismul duce la dictatură.

 

În sensul b), dirijarea cursului unor evenimente în altă direcție, noua realitate în transformare continuă și accelerată dă de gândit. Pandemia, neîncrederea în clasa politică, lipsa de educație civică și promisiunile neonorate ale guvernanților au dus la creșterea absenteismului la alegeri. Acest lucru a schimbat profund rezultatul alegerilor, PSD revenind pe primul loc, PMP, PROROMÂNIA și ALDE nereușind să treacă pragul electoral pentru a intra în viitorul Parlament și, parcă de nicăieri, a apărut un nou partid, AUR, care a reușit performanța de a realiza peste 9% din preferințele electoratului, ceea ce a produs o adevărată undă de șoc, încât visele Iohann-peneliste s-au văzut deodată în ceață.

 

Fără îndoială, lupta pentru putere continuă, acum PSD-ul nu mai poate fi „distrus”, dar trebuie neapărat „izolat”, exclus de la guvernare. În consecință, la vârful Puterii se fac și se desfac tot felul de planuri și combinații, la orizont conturându-se o „coaliție de centru-dreapta” pentru formarea noului guvern. Conglomeratul politic rezultat, un amestec de elemente eterogene, nu poate dura prea mult. PNL-ul, dirijat de Președinte, știu cititorii care, având o ambiție prea mare, ar vrea să înghită tot, însă nu pot, căci „asociații” vor și ei să apuce o halcă cât mai mare din pradă, radicalii user-iști pun condiții greu de înghițit, iar udemer-iștii, înclinați mereu de a sări în barca celor mai puternici, au și ei condițiile lor diplomat-șantajiste, încât fiecare va căuta să tragă spuza pe turta lui. Pe de altă parte, o opoziție cu „flotila de aur” și elefantul pesedist nu va fi deloc pe placul Puterii, însă zarurile se mai rostogolesc și vom vedea ce se va mai întâmpla pe scena politică dâmbovițeană. Până una-alta, în afară de toate celelalte nenorociri a mai apărut una, „cumplita iarnă”, care „cerne norii de zăpadă”, încât Generalul interimar va avea serios de furcă cu troienele. Dar peste toate începe să se aștearnă „spiritul Crăciunului” și speranța unui an mai bun, care să ne aducă victoria împotriva temutului COVID-19. Dragi cetățeni români, oriunde v-ați afla, rămâneți optimiști și rugați-vă lui Dumnezeu să fie bine și în țară și înafara ei!

                                                                                                                      Mihai Trifoi

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail