Secţiile de votare din România s-au deschis duminică la ora 7.00 şi se închid la ora 21.00. Pentru cei 18.9 milioane de alegători au fost organizate 18.730 de secţii de votare pe teritoriul României.

UPDATE ora 12.00: BEC, prezenţa la vot: Europarlamentare-15,06%, Referendum-12,16%

Biroul Electoral Central anunţă că duminică, până la ora 12.00, au votat 15,06 % dintre alegători pentru alegerile europarlamentare şi 12,16% pentru referendumul pe justiţie iniţiat de Klaus Iohannis.

Potrivit datelor BEC, prezenţa la urne la ora 12.00 a fost de 15,06% (2.751.184 alegători) în cadrul scrutinului pentru alegerile europarlamentare. În mediul urban au votat 1.634. 534, iar în mediul rural-1.116.650.

Prezenţa la vot a depăşit deja prezenţa înregistrată la alegerile europarlamentare precedente, pentru ora 13.00. Atunci BEC anunţa, pentru ora 13.00, o prezenţă de 12,54%.

Judeţele fruntaşe: Ilfov (18,2%), Teleorman (18%), Dâmboviţa (17,7 %).

Judeţele codaşe: Vaslui (11,2%), Satu Mare (11,4%), Maramureş (11,9%).

În Capitală, până la ora 12.00, la alegerile europarlamentare au votat 15, 6%.

Biroul Biroul Electoral Central transmite şi că până la această oră, în Diaspora, au votat 74.639 de alegători.

În ceea ce priveşte votul la referendumul pe Justiţie, iniţiat de preşedintele Klaus Iohannis, prezenţa la vot la ora 12.00 a fost de 12,16%.

Cea mai mare prezenţă este înregistrată în judeţul Ilfov- 15,6%, iar cea mai mică în Vaslui- 9,1%.

73.364 de votanţi şi-au exprimat dreptul de vot, în Diaspora, la referendumul pe teme de justiţie.

Mediafax.ro

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail