Alegerile pentru Camera Agricolă a judeţului Covasna au fost amânate. Nu s-a stabilit încă data la care acestea vor fi organizate.

Deşi iniţial procesul de vot era programat pentru data de 7 octombrie, acesta a fost amânat. Data alegerilor încă nu s-a stabilit, se va comunica ulterior, dar există probabilitatea ca acestea să fie organizate după alegerile parlamentare. Preşedintele Comitetului Judeţean de Iniţiativă, domnul Bajcsi Akos, ne-a spus că ultimul „episod” în legătură  cu organizarea alegerilor a avut loc săptămâna trecută, când la Comisia Judeţeană Electorală s-a tras la sorţi poziţionarea candidaţilor pe buletinele de vot. Bajcsi Akos a precizat că toate pregătirile de până acum, rămân valabile: „Tot ce s-a făcut pentru alegeri în Comisia de Iniţiativă şi Comisia Electorală Judeţeană rămâne valabil şi se foloseşte la alegeri, când se stabileşte data, deci, tot ce s-a stabilit rămâne valabil, trebuie să aşteptăm”, a explicat preşedintele Comitetului Judeţean de Iniţiativă.

Colegiul Judeţean al Camerei Agricole va fi  compus din 25 de persoane, fermieri sau conducători de  societăţi comerciale cu profil agricol.

La alegeri sunt 9 categorii, vor fi nouă buletine de vot. La nivelul judeţului vor fi 45 de circumscripţii, în centrele de comune.

Legea Camerelor Agricole a apărut într-o formă în 2010, însă pe 7 august a.c. a  intrat în vigoare cu rectificarea şi completările ulterioare.

Camerele Agricole sunt instituţii private, de interes public, non-profit. Printre atribuţiile Camerei Agricole se numără şi aceea de a aviza proiectele legislative. Astfel, orice proiect, propunere legislativă care intră în domeniul agricol, în prima fază va fi avizată ori la nivel local, ori la nivel naţional de Camera Agricolă. Preşedintele Comitetului Judeţean de Iniţiativă, Bajcsi Akos, a declarat recent că fermierii vor fi mai bine reprezentaţi prin intermediul Camerei Agricole.

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail