În cadrul şedinţei ce a avut loc săptămâna trecută,  Consiliul Local Sfântu Gheorghe a aprobat încheierea unui Acord de parteneriat între Municipiul Sfântu Gheorghe şi Fundaţia Pro Natura, în vederea aplicării la Programul de cooperare elveţiano- român prin Schema de Grant pentru ONG-uri – Fondul tematic pentru  Participarea Societăţii Civile, în scopul obţinerii unei finanţări nerambursabile pentru proiectul intitulat „Hai cu bicicleta! Arată că-ţi pasă!”.

Directorul executiv al Fundaţiei, Cătălin Lazăr, ne-a spus că această iniţiativă s-a dezvoltat în parteneriat cu Primăria Sf. Gheorghe care şi-a propus, prin Planul de Dezvoltare Locală, amenajarea unor piste de biciclete în zona urbană.

Prin realizarea acestui proiect se urmăreşte, printre altele, încurajarea utilizării bicicletei ca mijloc de transport alternativ în rândul populaţiei, cu impact minim asupra mediului, şi formarea unei comunităţi participative de utilizatori şi promotori ai acestui mijloc de transport. În cadrul proiectului va fi creată o reţea de staţii  pilot self-service de închiriere de biciclete,  vor fi achiziţionate 85 de biciclete şi suporţi necesari atât centrelor self-service cât şi locurilor de staţionare, în interiorul municipiului, şi, totodată, vor fi amenajate trei centre de închiriere situate în trei puncte definitorii de pe teritoriul municipiului, interconectate între ele, existând posibilitatea returnării bicicletei în alt punct (ex. ruta Centru-Gară) pe baza unui card “verde” eliberat în baza buletinului de identitate, carnet de elev, carnet de student sau talon de pensie, în funcţie de categoria de utilizatori.

În vederea popularizării  şi conştientizării  importanţei componentei de protecţia mediului, în cadrul elaborării noilor strategii de dezvoltare durabilă urbană, reprezentanţii Fundaţiei «Pronatura» au în plan  organizarea de conferinţe, prezentări şi proiecţii foto împreună cu  Universitatea Babes Bolyai şi Facultatea de Studii Europene, intitulată „Bicicleta- Factor al dezvoltării durabile în UE”.

De asemenea, proiectul va fi prezentat şi elevilor de la Colegiul Naţional Mihai Viteazul, Colegiul Szekely Miko şi Liceul  Mikes Kelemen din Sfântu Gheorghe, între care se doreşte iniţierea unei competiţii la finalul căreia echipele vor primi, drept premiu, 15 biciclete.  Cătălin Lazăr ne-a explicat că, în cadrul acestei întreceri,  fiecăruia dintre cele trei licee i se va pune la dispoziţie managementul celor trei centre şi, timp de 4 săptămâni, elevii vor avea posibilitatea să dea frâu liber imaginaţiei şi originalităţii, şi să  dezvolte acţiuni menite a atrage cât mai mulţi utilizatori.

Cătălin Lazăr a menţionat faptul că, printre altele, în cadrul proiectului Fundaţiei „Pronatura” se va organiza şi acţiunea de tip bike –ride intitulată „Pedalăm împreună. Toţi suntem responsabili!”,  la care să fie invitaţi şi factorii de decizie, pentru a găsi impreună, într-un cadru  non formal, idei şi soluţii la problemele privitoare la dezvoltarea unei strategii în care comunitatea locală să poată participa conştient şi responsabil, la elaborarea de politici de mediu.

Potrivit acestuia,  prin acest proiect se urmăreşte integrarea şi înscrierea municipiului Sfântu Gheorghe pe platforma online EUROPEAN PLATFORM ON MOBILITY MANAGEMENT (www.epomm.eu) a capitalelor europene interesate de politici comunitare conservative, care folosesc transportul alternativ cu impact minim asupra mediului.

„Vom continua acţiunea de încurajare a utilizării transportului alternativ prin punerea la dispoziţie a bicicletelor achiziţionate, oricărei şcoli, instituţii, societăţi, inţiative civice care va dori să realizeze acţiuni care să conducă la utilizarea, pe scară cât mai largă, a acestui mijloc de transport, cât şi prin includerea acestui mod de transport în cadrul evenimentelor ce se vor desfăşura pe viitor, la scara municipiului”  a conchis directorul  executiv al  Fundaţiei „Pronatura”.

Proiectul „Alege bicicleta! Arată că-ţi pasă!” se desfăşoară în parteneriat cu Primăria Sfântu Gheorghe, Inspectoratul Şcolar Judeţean Covasna, Asociaţia „Ecou”, Asociaţia „Sepsi Bike”,  Universitatea „Babeş-Bolyai” Extensia Sfântu Gheorghe, şi cotidianul Mesagerul de Covasna – partener media.

Ana-Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail