Programul de ajutor de minimis prin care Primăria Sfântu Gheorghe returnează firmelor din municipiu o parte din impozitul pe clădiri va continua şi în acest an iar depunerea cererilor de finanţare ar putea să înceapă pe 1 aprilie, cu aproape o lună şi jumătate mai repede decât în ceilalţi ani, a anunţat preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie (CCI) Covasna, Edler Andras.
Potrivit acestuia, regulamentul de acordare a ajutorului de minimis a fost modificat pentru a putea fi mai uşor de accesat.
„Termen iniţial de depunere a fost 19 mai. Acum am vorbit cu cei de la Consiliul Local şi i-am rugat, dacă se poate, să aducem acest termen mai aproape, să fie 1 aprilie. Pentru că noi suntem pregătiţi să pornim de pe 1 aprilie şi prin acest lucru ajutăm şi mediul economic, pentru că din momentul depunerii cererii de finanţare, ei pot să acumuleze acele cheltuieli pe care după aceea vor să le deconteze. Deci aşa putem să îi ajutăm. Sunt şi alte câteva modificări pe care le-am propus (…) pentru ca ajutorul de minimis să fie şi mai uşor de pus în practică„, a declarat pentru AGERPRES Edler Andras.
Acesta e de părere că programul de ajutor de minimis, iniţiat în anul 2013 de către Camera de Comerţ şi Industrie Covasna şi Primăria Sfântu Gheorghe, se bucură de succes.
„Eu consider că programul a fost şi este în continuare un succes şi, în plus, nu numai că e de succes, dar şi ajută mediul economic din Sfântu Gheorghe. Din acest punct de vedere, municipiul Sfântu Gheorghe este pus iarăşi pe harta ţării, nu numai prin fotbal şi prin baschet, ci inclusiv prin faptul că este oraşul în care se dau cele mai multe ajutoare pentru mediul economic local. Asta clar se poate verifica şi la Oficiul Concurenţei. Se vorbeşte despre noi, despre municipiul Sfântu Gheorghe, ca fiind cum a fost cândva „Valea pantalonilor”, acum suntem, cumva, „Valea ajutoarelor de minimis” pentru mediul economic, ceea ce este un lucru bun, pentru că şi mediul economic face parte integrantă din comunitate„, a spus preşedintele CCI Covasna.
Edler a precizat că prin acest program de minimis firmele pot recupera anual până la 33,33% din impozitul pe clădiri iar dacă îndeplinesc anumite condiţii suma poate ajunge la 66,66%.
Banii recuperaţi pot fi folosiţi pentru aproape orice cheltuială legată de afacere, cum ar fi plata dobânzilor aferente creditelor sau contractelor de leasing, reabilitarea clădirilor, amenajarea spaţiilor verzi, participarea la târguri şi expoziţii, efectuarea de studii de piaţă, achiziţionarea de echipamente IT, realizarea de pagini web, introducerea sistemelor de standardizare şi certificare a calităţii, servicii de consultanţă, achiziţionarea de mobilier pentru dotarea spaţiilor comerciale, de producţie şi servicii, precum şi pentru protejarea mărcilor comerciale şi brevetelor de invenţie.
„Am putut să folosim acest ajutor de minimis la imobilele noastre pentru modernizare, pentru renovare sau schimbare de destinaţie (…) Deci, în fiecare an aplicăm la acest ajutor şi îl folosim cu succes, ne ajută foarte mult„, a declarat pentru AGERPRES Berszany Tibor, patronul uneia dintre cele mai mari companii din judeţul Covasna, care activează în domeniul comerţului, industriei alimentare şi alimentaţiei publice.
Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a precizat că în primii zece ani de funcţionare a programului municipalitatea a returnat firmelor locale peste 11,7 milioane de lei, nepunând la socoteală sumele decontate anul trecut.
Oana Mălina Negrea/ AGERPRES