Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Covasna a anunțat că în luna martie (a.c.) sunt programate să se desfășoare cursuri de formare profesională în diverse ocupații, pentru 240 de persoane. . .

Covasna se numără printre judeţele în care în luna martie 2015 se vor organiza cele mai multe cursuri de formare, cu număr mare de participanţi, se arată într-un comunicat de presă al Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), postat pe site-ul www.anofm.ro.

„Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă va organiza, în luna martie 2015, 222 de programe de formare profesională pentru 4.345 de persoane care beneficiază, conform legii, de servicii de formare profesională gratuite. Programele vor fi organizate de agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă şi de Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti. Judeţele în care, în luna martie 2015, se vor organiza cele mai multe cursuri, cu număr mare de participanţi, sunt: Bihor (654 persoane), Hunedoara (266 persoane), Covasna (240 persoane), Mureş (190 persoane), Giurgiu (176 persoane)”, se arată în comunicatul de presă.

Potrivit informaţiilor oferite ieri de conducerea AJOFM Covasna,  în luna martie, la nivelul judeţului nostru sunt programate să se desfăşoare 14 cursuri, printre care: cursuri de competenţe în limba engleză, de competenţe antreprenoriale, de competenţe informatice, de lucrător în comerţ, de brutar şi de lucrător în creşterea animalelor.

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail