Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Covasna va continua, luna aceasta, zece cursuri pe care le-a lansat în anul 2017.

Conform  informațiilor oferite ieri de reprezentanții AJOFM Covasna, în luna ianuarie nu va porni niciun curs nou, deoarece bugetul instituției încă nu a fost aprobat.

„Avem, însă, în derulare zece cursuri începute în anul 2017. Dintre acestea, patru sunt cursuri de competențe sociale și mai avem câte un curs de: competențe informatice, competențe antreprenoriale, manichiură-pedichiură, ospătar, lucrător în comerț, lucrător în structuri pentru construcții.”- ne-a spus, ieri, Fogarassy Katalin, referent superior în cadrul AJOFM Covasna.

Cursurile sunt adresate persoanelor din evidența Agenției.

Peste 24.400 de participanţi la cursurile ANOFM în primele unsprezece luni din 2017

Datele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) arată că, la  nivel național, în perioada ianuarie – noiembrie 2017, peste 24.400 de persoane au fost cuprinse în programe de formare profesională.

„În perioada ianuarie – noiembrie 2017, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) a cuprins în programele de formare profesională organizate prin intermediul centrelor regionale de formare profesională a adulţilor și centrelor proprii din cadrul agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă, 24.481 de persoane. Dintre acestea, 22.203 sunt șomeri și 1.625 sunt persoane care nu beneficiază de gratuitate. Dintre cele 1.286 cursuri gratuite începute în perioada de referinţă, 1.282 au ca sursă de finanțare bugetul asigurărilor pentru şomaj.”- se arată într-un comunicat postat recent pe site-ul ANOFM.

Potrivit aceleiași surse, cel mai ridicat interes pentru astfel de programe de formare s-a înregistrat în rândul șomerilor cu vârsta peste 45 de ani (31,88% ), urmați de cei din grupa de vârstă 35–45 de ani (25,29%), de tinerii sub 25 de ani (24,90% ), şi de cei cu vârsta cuprinsă între 25 și 35 de ani (17,93%). În funcţie de nivelul de studii, cei mai mulţi cursanţi, 48,80%, au studii medii, 38,17% studii primare şi 13,03% studii superioare.

Rezultatele monitorizării persoanelor care s-au angajat într-o perioadă de cel mult 12 luni de la absolvirea cursului arată că 11.232 de participanţi îşi găsiseră un loc de muncă până la 30 noiembrie 2017.

Ana Ciorici Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail