. . Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Covasna a obțiut calificativul „Foarte bine” în urma evaluării activității din anul 2015.

Directorul executiv al AJOFM Covasna, Kelemen Tibor, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că recent, a avut loc, la București, evaluarea indicatorilor de performanţă pentru anul 2015, în urma căreia Agenția Județeană a obținut calificativul „Foarte bine”.

Indicatorii de performanță analizați au vizat, printre altele, gradul de ocupare al locurilor de muncă vacante comunicate de angajatori şi înregistrate la ANOFM, gradul de ocupare a persoanelor din evidenţa ANOFM aflate în căutarea unui loc de muncă, rata de participare a şomerilor la cursuri de formare profesională; ponderea persoanelor ocupate din cei incluşi în măsuri active, ponderea persoanelor din grupuri cu nevoi speciale care beneficiază de informare şi consiliere profesională, ponderea persoanelor ocupate din rândul absolvenţilor la şase luni de la susţinerea examenelor.

„Problemele pe care Agenția nu le-a putut rezolva prin contractul încheiat cu ANOFM au fost următoarele: gradul de ocupare a tuturor persoanelor aflate în evidența noastră care se găsesc ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă s-a realizat mai redus; rata de participare a șomerilor la măsurile active – deci nu toți șomerii s-au implicat în măsuri active. Una dintre cele mai joase valori am obținut-o în ceea ce privește ponderea tinerilor cu vârstă mai mică de 25 de ani, care în primele patru luni de  la înregistrare, ocupă un loc de muncă, participă la un curs de formare sau  încheie un contract de ucenicie la locul de muncă sau un contract de stagiu, respectiv, ultima – ponderea persoanelor din rândul absolvenților, care în termen de 6 luni de la data susținerii examenelor de absolvire au găsit un loc de muncă. Deci, acestea sunt problemele noastre, în primul rând în ceea ce privește situația tinerilor de mai multe categorii, respectiv a implicării și a atragerii de sume pentru măsuri active, între care mai ales cea de subvenționare este foarte clar văzută de noi.”, a declarat directorul executiv al AJOFM Covasna, Kelemen Tibor.

Acesta a menționat că momentan, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Covasna nu are posibilitatea să acceseze fonduri structurale prin proiecte, însă va încerca să acceseze alte tipuri de fonduri.

„În momentul de față, nu putem să depunem niciun proiect, deci surse pentru proiecte. Nu avem posibilitatea să accesăm bani europeni, deocamdată”, a spus directorul executiv Kelemen Tibor.

Ana Alina Costache

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail