La iniţiativa CCI Covasna, valori economice şi turistice reprezentative pentru judeţul nostru vor constitui subiectul unor emisiuni ale TVR/TVR Internaţional.

Timp de trei zile, începând de astăzi, o echipă a Televiziunii Române, se află în judeţul nostru, în vederea realizării unui proiect de promovare a unor firme recent laureate în Topul Firmelor, ediţia a XVIII-a, membre ale Camerei de Comerţ şi Industrie Covasna, precum şi a unor locaţii turistice de referinţă.

Potrivit preşedintelui CCI Covasna, dipl. ec. Herman Rosner, proiectul de promovare este rezultatul unei colaborări între Camera de Comerţ şi Industrie şi TVR, inclusiv TVR Internaţional, prin intermediul căreia se doreşte promovarea unor valori economice şi turistice ale judeţului Covasna, atât  pe plan intern, cât  şi internaţional.

În domeniul antreprenorial sunt vizate firmele Arcon din Sfântu Gheorghe, noua unitate de îmbuteliere a apei minerale din Catalina, care aparţine SC  Perla Covasnei SA., El-Co SA şi Secuiana SA din Târgu  Secuiesc.

Promovarea acestor companii se va face în cadrul emisiunii „Investiţi în România! – Afaceri de succes”, realizată şi  moderată de  Sorin Burtea, emisiune care se transmite pe TVR International, miercurea de la ora 22.00, pe durata a  55 de minute. Materialul filmat la companiile covăsnene va ilustra dezbaterea ce va avea loc, în viitorul apropiat,  în studiourile TVR Bucureşti, unde reprezentanţii companiilor de mai sus vor vorbi despre afacerea dezvoltată de ei.

În domeniul turismului vor fi vizitate hotelurile şi baza de tratament ale SC Turism Covasna SA., din oraşul Covasna, Complexul „Cetate” din Balvanyos ce aparţine societăţii Producţie Daragus SRL., Hotelul „Park” din Sfântu  Gheorghe al SC Hotel Hostel Park SA., Pensiunea „Gorgo” din Sugaş Băi, proprietarea SC Prod Spicom Co SRL., Pensiunea „Cupidon” de la Cătruşa şi  „Grand Hotel Balvanyos” al SC Hotel Best Western Balvanyos SRL.

Producţia televiziunii publice va include şi obiective precum Spitalul de Cardiologie din Covasna, domeniul Grofului Mikes de la Zăbala, Muzeul Breslelor din Târgu Secuiesc, producătorul de turtă dulce Mezes Kalacs din Târgu Secuiesc, Lacul Sf. Ana şi Mestecănişul de la Reci.

În viziunea Camerei de Comerţ şi Industrie Covasna, aproape toate obiectivele vizate de producţia ce urmează a fi realizată de TVR se pot defini în mici istorii de succes, în măsură să promoveze turismul şi economia judeţului.

Preşedintele CCI Covasna, dipl. ec. Herman Rosner

„Ar fi excelent dacă producţia TVR ar intra în competiţie cu recenta realizare a englezilor, având bunele oficii şi prezenţa printului Charles –  ” Wild Carpathia „,  film de circa o oră, realizat şi difuzat de Travel Channel din Anglia”, a declarat preşedintele CCI Covasna, dipl. ec. Herman Rosner.

Acesta a precizat că, această colaborare a CCI Covasna cu TVR/TVR Internaţional va continua şi în anul 2012, când se doreşte realizarea unei emisiuni dedicate exclusiv Covasnei – staţiunea celor o mie izvoare de sănătate®, proiect care va fi realizat şi în colaborare cu primăria staţiunii.

„Evident, promovarea potenţialului turistic al judeţului Covasna, al Transilvaniei, a istoriilor de succes din domeniul antreprenoriatului, se constituie ca premise favorabile creşterii circulaţiei interne şi internaţionale, pentru atragerea investitorilor atât de mult aşteptaţi, în vederea creării de noi locuri de muncă”, a mai spus preşedintele CCI Covasna, dipl. ec. Herman ROSNER.

Ana-Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail