„Managementul coordant al acestui proiect a avut întâlniri continue în ultima perioadă. Colaborarea este una interactivă, atât între specialiștii ROMATSA, ai Autorității Aeronautice și ai Consiliului Județean Brașov. Toată resursa umană s-a implicat într-un mod susținut. S-a urmărit optimizarea tuturor termenelor și s-a stabilit un grafic astfel încât în cursul lunii iunie 2023 aeroportul să devină operațional”, a spus directorul general al ROMATSA cu ocazia unei conferințe la Brașov.
Investiția totală în Aerportul Internațional Brașov – Ghimbav s-ar ridica la 120 de milioane de euro, conform unor cifre publicate în presa locală.
Şeful administraţiei judeţene Brașov a precizat că primul aeroport nou din România, de după anul 1974, va fi al treilea din punct de vedere al dimensiunii terminalului, după Aeroportul «Henri Coandă» şi cel din Cluj – Napoca.
Un termen de operaţionalizare a Aeroportului Internaţional Braşov Ghimbav fusese anunţat inițial de Alexandru Anghel, directorul Direcţiei Implementare Aeroport Braşov din cadrul Consiliului Judeţean Braşov. „Ne-am propus ca de la 1 noiembrie (2022 – n.r.) să avem aeroportul operaţional. Asta înseamnă să asigurăm serviciile care că permită efectuarea zborurilor. Când se vor face zborurile comerciale, rămâne să stabilim cu companiile aeriene”.
În ceea ce priveşte numărul de pasageri, Anghel a declarat că a fost luat în calcul un număr de 300.000 de pasageri pe an.