În curând, românii ar putea vota doar cu buletinul. Autorităţile au pregătit un proiect de lege „în vederea eliminării cărţii de alegător”.

Ministerul de Interne (MAI) a lansat, vineri, în dezbatere publică un proiect de lege în vederea eliminării cărţii de alegător ca document în baza căruia se exercită dreptul de vot.

„Prin acest demers normativ se reglementează, în mod unitar, exercitarea dreptului de vot doar pe baza actului de identitate aflat în termen de valabilitate, astfel cum acesta este definit la art. 2 pct. 32 din Legea nr. 35/2008, cu modificările şi completările ulterioare”, se arată într-un comunicat de presă al MAI. Aşadar, potrivit sursei citate, cartea de alegător nu va mai fi emisă, personalizată şi eliberată cetăţenilor români.

Prin acest proiect se urmăreşte eliminarea riscurilor de contrafacere a cărţii de alegători şi „eliminarea neajunsurilor şi a inadvertenţelor legate de o reglementare neunitară, în sensul că se elimină condiţionarea exercitării dreptului de vot în ţară, de către cetăţenii români, de existenţa cărţii de alegător, comparativ cu cetăţenii români care au domiciliul sau reşedinţa în străinătate şi care pot vota şi fără carte de alegător”. În plus, se urmăreşte reducerea cheltuielilor aferente achiziţionării materialelor consumabile necesare personalizării cărţilor de alegător.

Proiectul de lege a intrat în dezbatere publică până pe 3 iunie.

Textul acestui document este afişat şi poate fi consultat pe pagina de Internet : www.mai.gov.ro, la secţiunea Transparenţă decizională, sau accesând linkul http://www.mai.gov.ro/Documente/Transparenta%20decizionala/Proiect%20lege%20carte%20alegator.pdf.

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail