În copilărie și-a dorit să devină medic…apoi astronaut, dar a ajuns avocat. Adela Solomon, originară din Sfântu Gheorghe, profesează astăzi în Dubai.
După finalizarea studiilor liceale, la Colegiul Național „Mihai Viteazul”, din municipiu, a plecat la București, unde a absolvit cursurile Institutului de Studii de Afaceri Europene, organizat de Universitatea „Sorbona”, cât și cursurile Facultății de Drept. A intrat apoi în avocatură. A profesat în România, în Marea Britanie, iar de șapte ani lucrează în Emiratele Arabe – în Dubai, remarcându-se prin multă muncă, ambiție, pasiune și profesionalism.
Părinții i-au fost model, din toate punctele de vedere, a mărturisit Adela Solomon, în cadrul unui interviu acordat redacției „Mesagerul de Covasna”, interviu pe care vi-l prezentăm astăzi.
– Adela, pentru început, aș dori să ne spui când și cum ți-ai dat seama că îți dorești o carieră domeniul juridic și de ce ai fost atrasă de acest domeniu?
– În copilărie, ca aproape toate fetițele, întâi am vrut să devin medic, dar când mi-am dat seama că nu îmi place chimia organică (din care se dădea examen de admitere), am hotărât că mai bine mă fac astronaut. Asta a durat până am auzit de pe undeva că oamenii cu ochelari nu prea au șanse să devină astronauți, așa că următoarea idee a fost să devin avocat, ca tatăl meu.
– Ce a urmat apoi? Care a fost primul tău contact cu lumea avocaturii?
– Tatăl meu a fost primul contact cu această lume, poveștile lui din perioada în care a fost procuror și după aceea avocat. Și bineînțeles, „Ally McBeal” (n.r. – serial de comedie în care personajul principal, Ally McBeal, este o avocată ce are reușite la fiecare proces). Să nu uităm de „Ally McBeal”.
-Ai avut sau ai un model în acest domeniu?
– Tatăl meu a fost întotdeauna modelul meu profesional și nu numai. Întotdeauna m-am gândit că dacă devin măcar jumătate cât sunt părinții mei de buni în profesiile lor, o să fie bine.
A lucra în străinătate nu a fost niciodată o aspirație a mea
– Când ți-ai dat seama că îți dorești să lucrezi într-un mediu internațional? Ai profesat și în Marea Britanie. Spune-ne, te rog, mai multe despre traseul tău profesional.
– A lucra în străinătate nu a fost niciodată o aspirație a mea. În general, iau lucrurile în viață așa cum vin și nu îmi fac planuri pe termen foarte lung, pentru că știi cum este: socotelile de acasă nu se potrivesc cu cele din târg. Faptul că am intrat la facultate a fost pentru mine o realizare extraordinară. După aceea, am învățat cât am putut eu mai bine și am încercat să valorific oportunitățile pe care mi le-a adus viața. M-am înscris la cursurile Institutului de Studii de Afaceri Europene organizat de Universitatea „Sorbona” la Facultatea de Drept din București, am absolvit Institutul în același timp cu Facultatea de Drept și m-am ales cu o bursă scurtă de studii în Paris. Fiindcă nu aveam bani de tren să ajung în Franța, mi-am căutat ceva de lucru pe vară, și am avut noroc să găsesc o slujbă de o lună la o firmă englezească de avocați, cu birou în București. O lună s-a transformat în trei și după aceea, în 16 ani cu aceeași firmă (doi în București, 8 în Londra și 5 în Dubai). Acum un an și jumătate m-am mutat în sfârșit la o altă firmă americană, „K&L Gates”.
– Ce faci în prezent? Spune-ne, te rog, mai multe despre activitatea ta profesională din Dubai.
– În 2009, după opt ani în Londra, și mutat din loc în loc, eu și soțul meu ne-am zis în sfârșit: „hai să ne așezăm la casa noastră”, așa că ne-am mutat într-o casă în suburbii, cu grădină și vulpe proprie (vulpea a venit cu casa; vulpile sunt câinii fără stăpâni ai Londrei), ne-am dat comandă de mobilă, ca omul la casa lui, și după vreo lună, soțul vine și mă întreabă ce-aș zice dacă ne-am muta în Dubai, pentru că a primit o ofertă de lucru acolo. La momentul acela, tot ce știam eu despre Dubai era poza aceea cu Agassi și Sampras jucând tenis în vârful lui Burj Al Arab, și că e undeva în deșert, în Orientul Mijlociu. Așa că am zis „nu”. Dar cum perseverența e „mama succesului”, Chris, soțul meu, nu s-a lăsat până nu m-a convins să mergem să vedem despre ce este vorba. Așa că ne-am urcat în avion, am petrecut un weekend în Dubai, ne-am minunat de ce e pe aici și până ne-am întors înapoi la Londra, am hotărât să nu mai despachetăm mobila nouă, și să o încărcăm direct în container, să zicem „adio” vulpii și să ne mutăm într-un oraș nou, în cealaltă parte a lumii, unde nu știam pe nimeni. În Dubai am continuat să lucrez la aceeași firmă de avocatură la care lucram în Londra, în biroul lor local, până acum un an și jumătate, când, așa cum spuneam, m-am mutat la o altă firmă.
– Care sunt principalele probleme cu care se confruntă clienții tăi?
– Din punct de vedere profesional mă specializez pe drept de afaceri cu toate ramurile lui. Clienții mei sunt de obicei fie societăți comerciale, fie investitori, locali și internaționali. Mulți clienți vin și investesc în Dubai, își deschid companii locale; alți clienți sunt societăți locale care au nevoie de investiții; alți clienți sunt manageri de fonduri de investiții care investesc în diferite companii. Și lista continuă.
– Ai avut sau ai și clienți români, acolo, în Dubai?
– Am lucrat cu o firmă românească, cunoscută pe plan internațional în domeniul software. Cam atât.
– Cum arată o zi din viața ta profesională?
– Ziua mea de lucru începe în jurul orei 8.30-9.00 dimineața. După cafeaua de rigoare, îmi verific corespondența de email și mă apuc de lucru – natura activității zilnice depinde de nevoile clienților și poate consta în întâlniri, conferințe telefonice, negocieri, redactare de documente și așa mai departe. Programul de muncă se termină, într-o zi bună, în jurul orei 18.00, iar când suntem foarte ocupați, poate să dureze până târziu în noapte.
. .
„Faptul că oamenii sunt de culturi diferite sau religii diferite nu îi face mai puțin sau mai mult oameni”
– Ce te-a învățat Dubai-ul?
– Multe lucruri: că o minte deschisă e mai de preț decât orice alte bogății; că faptul că oamenii sunt de culturi diferite sau religii diferite nu îi face mai puțin sau mai mult oameni; că „acasă” e acolo unde îți sunt oamenii dragi și că oameni buni și de treabă se găsesc peste tot, numai să îți deschizi ochii și inima, ca să îi vezi; că orice loc e frumos, atât timp cât te străduiești să îi vezi frumusețea. Că minuni se mai întâmplă și în ziua de azi – și Dubai-ul e una dintre ele. E extraordinar să vezi atâtea naționalități și culturi trăind în pace, într-un oraș care evoluează într-un ritm amețitor, dar în același timp rămâne primitor și sigur, și în care mai că nu există hoți sau crime.
– Păstrezi legătura cu colegii, avocații din România?
– Da – cu unii regulat, cu alții, mai mult prin intermediul Facebook-ului.
– Care sunt diferențele și asemănările dintre sistemul juridic din Emiratele Arabe, și în special din Dubai, și cel din România?
– Ambele sisteme juridice sunt sisteme de drept civil și multe concepte juridice sunt asemănătoare. Emiratele Arabe Unite sunt un stat federal și în consecință, Dubai-ul are legi federale și locale; în plus, Dubai-ul are o mulțime de zone libere, fiecare cu legislația sa specifică (mai ales în materie comercială). Dubai International Financial Centre, zona liberă financiară a Dubai-ului are un întreg sistem juridic separat de sistemul de drept civil care se aplică în restul Dubai-ului, care este bazat pe sistemul britanic (e un sistem de drept comun, „common law”).
– Care crezi că este sunt cele mai fericite momente din cariera ta? Care sunt cele mai importante realizări profesionale?
– Momente fericite? Sunt multe. De multe ori când mă gândesc la asta, îmi vin în minte două momente: primul, stând în sala de conferință a biroului din Londra la 6 dimineața, privind soarele răsărind peste Tamisa, după vreo 30 de ore de muncă fără pauză, sărbătorind cu colegii (și șampanie) faptul că tocmai încheiasem o tranzacție uriașă pentru care lucrasem toți săptămâni întregi, cu două-trei ore de somn pe noapte.
Al doilea, în mijlocul unei ședințe de lucru la biroul unui client, mi-am aruncat privirea pe geam și am văzut mașina secretă de Formula 1 a clienților, albă, fără logo-uri și briz-briz-uri în care nu credea nimeni în afara oamenilor din sala în care eram, exersând pit-stopuri în parcare. Munca noastră a făcut posibil ca acea mașină să concureze în sezonul de Formula 1 următor, și dacă îmi aduc aminte, a câștigat 6 din primele 7 curse și a câștigat campionatul, revoluționând sportul. Asta după ce fostul proprietar o vânduse pe o liră! Albă, fără logo-uri, în afara numelui echipei, o minune a tehnologiei auto care nu ar fi ajuns să concureze dacă o mână de oameni geniali nu ar fi crezut în potențialul ei. Și eu am avut șansa să lucrez cu acei oameni.
Realizări profesionale – aș spune faptul că am intrat la facultate când erau cam 20 de concurenți pe loc. A fost uimitor. Faptul că am reușit să absolv două facultăți în paralel; faptul că am avut șansa să mă calific ca avocat în Anglia și să lucrez pe niște tranzacții foarte interesante.
– Dar din viața personală?
– Bineînțeles, cea mai mare realizare este faptul că am doi copii superbi, voioși și fericiți, cărora nu le e frică să încerce să descopere ceva nou în fiecare zi. Altfel, în general, dacă viața m-a învățat ceva este că viața este mult mai ușoară dacă încerci să găsești motive să fii fericit în lucruri mărunte. O vorbă bună, o îmbrățișare, un apus de soare frumos, o floare parfumată, un nou record personal la sport, faptul că mâzgălitura pe care am făcut-o în timpul ultimei conferințe telefonice de trei ore chiar seamănă cu un cățel și că pot să îi fac o poză și să le o arăt copiilor.
– Timpul liber cum ți-l petreci?
– Haha, ce e aia timp liber? Când ai gemeni nu există timp liber! Lăsând gluma la o parte, deși meseria mea îmi cere să muncesc destul de multe ore pe zi, încerc să petrec cât de mult timp posibil cu copiii și soțul meu, făcând lucruri distractive și interesante. În plus, practic crossfit, sau sportul fitness-ului, care mă ajută să fiu sănătoasă.
– Ce îți lipsește cel mai mult din țară? Dar de aici, din Sfântu Gheorghe?
– Nu neapărat în această ordine, îmi aduc aminte cu drag de ieșirile la iarbă verde, vara, de verdeață, munți și dealuri (dunele au și ele farmecul lor, dar nu e același lucru!), de umblat prin pădure… Îmi lipsesc familia și prietenii de acasă, fructele și legumele de sezon, din piață, kurtoskalacs-ii și înghețata de acasă… și trecerea anotimpurilor.
„Suntem norocoși că ne-am născut într-o țară cu o natură frumoasă și autentică”
– Care îți sunt cele mai dragi locuri din România? Dar cele mai frumoase amintiri de aici?
– România este o țară superbă. Îmi sunt dragi locurile în care am copilărit și unde trăiesc oamenii dragi mie. Pădurile. Munții. Marea. Fiecare loc pe unde am fost e special. Suntem norocoși că ne-am născut într-o țară cu o natură frumoasă și autentică, în care mai există cărări de drumeții neasfaltate (am văzut unele asfaltate în vârful muntelui în Germania, și mi-am făcut cruce), sate autentice și oameni buni.
– Ce planuri de viitor ai?
– De câte ori mi-am făcut planuri, s-au dus de apa sâmbetei! Vom vedea ce aduce viața!
– Incluzi între planurile tale și o întoarcere în România, pentru a locui aici?
– De ce nu? România mi-e și mi-a fost întotdeauna dragă.
„Dacă toți oamenii ar realiza că faptele fiecăruia contribuie la dezvoltarea întregii societăți, poate ceva s-ar îmbunătăți. ”
– Ce ai schimba în România și ce ai aduce din Dubai, aici?
– Dubai-ul este un oraș care a crescut dintr-un sat de pescari, în mijlocul deșertului, într-una din cele mai importante metropole ale lumii, în aproximativ 60 de ani. Și nu din cauza petrolului, cum cred unii – în Dubai petrolul reprezintă doar aproximativ 5% din PNB. Nici nu pot să îmi închipui ce ar putea face cineva cu viziunea conducătorilor Dubai-ului, cu o țară care este deja frumoasă, ca România! Speculații sunt ușor de făcut, însă, realitatea este că România este un loc foarte diferit de Dubai, și probabil ceea ce funcționează în Dubai nu ar funcționa în România. Dar poate o schimbare de atitudine a oamenilor ar ajuta – dacă toți oamenii ar realiza că faptele fiecăruia contribuie la dezvoltarea întregii societăți, poate ceva s-ar îmbunătăți.
– Dacă ar fi să transmiți un mesaj cuiva de aici, din România, cui și ce i-ai transmite?
– Ar fi lista prea lungă. Familiei mele din Sfântu Gheorghe, Covasna și Barcani și prietenilor de peste tot le urez sănătate, și de-abia aștept să ne vedem de Crăciun!
– Covăsnenilor, cititorilor noștri ce le-ai transmite?
– Multe salutări și urări de bine! Dacă vine cineva prin Dubai, să dea un semn și să aducă niște kurtoskalacs!
Ana Alina Costache
