În urma declarațiilor făcute miercuri de primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, referitoare la arborarea drapelului național al României în municipiul Sfântu Gheorghe de Ziua Națională, președintele Asociației Civice pentru Demnitate în Europa (ADEC), Dan Tanasă, reitereză solicitarea publică adresată edilului de a acorda respectul cuvenit Zilei Naționale a României.

La sfârșitul lunii octombrie a.c. Asociația Civică pentru Demnitate în Europa (ADEC) a solicitat primarului UDMR al municipiului Sfântu Gheorghe ca în anul Centenarului Marii Uniri să acorde respectul cuvenit acestei sărbători naționale și să arboreze drapelul României în centrul orașului în aceleași mod în care a arborat drapelul Ungariei pe 15 martie.

Potrivit Agerpes, (…)  primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a afirmat miercuri, că oraşul va fi „împodobit corect” cu steaguri tricolore de Ziua Naţională a României, aşa cum a fost, de altfel, în fiecare an.

„Eu cred că şi în anii precedenţi, de fiecare dată de 1 Decembrie, Sfântu Gheorghe a fost împodobit în mod extrem de corect cu steaguri roşu, galben şi albastre şi minimum acelaşi lucru se va întâmpla şi în acest an (…) Niciodată nu am stat să punem pe cântar, nu ştiu dacă se măsoară în metri sau în kilograme, steagurile pe 15 martie (de Ziua Maghiarimii -n.r), respectiv pe 1 Decembrie. Dar vă pot asigura că, pe 1 Decembrie, Sfântu Gheorghe va fi împodobit, aşa cum a fost, de altfel, şi în anii precedenţi. Deci, toate acele minciuni care au apărut în presa centrală, că pe 1 Decembrie nu e niciun steag în Sfântu Gheorghe şi că pe 15 martie e plin de steaguri ungureşti sunt numai minciuni şi aberaţii”, a declarat Antal Arpad, în cadrul unei conferinţe de presă.

Acesta a apreciat că relaţia sa cu comunitatea românească din oraş este „foarte bună”, dar că sunt anumite persoane care „vor să otrăvească relaţiile dintre români şi maghiari”, amintindu-l în context pe liderul Asociaţiei Civice pentru Demnitate în Europa (ADEC), Dan Tănasă.

În acest context, ADEC reamintește faptul că cele afirmate de primarul Antal Arpad pe acest subiect sunt în parte simple minciuni. Primăria Sfântu Gheorghe se implică doar parțial în chestiunea arborării drapelului național al României de Ziua Națională, principlalul organizator al acestei operațiuni fiind Prefectura Covasna prin prefect. Niciodată Primăria Sfântu Gheorghe nu s-a achitat de această operațiune în același mod în care o face de 15 martie, Ziua Maghiarilor de pretutindeni.

Tocmai de aceea, ADEC reiterează solicitarea publică adresată edilului din Sfântu Gheorghe să trateze cu maximă responsabilitate obligația legală ce îi revină să arboreze drapelul național al României de Ziua Națională, potrivit prevederilor Legii nr. 75/1994. Pentru că am văzut logistica Primăriei Sfântu Gheorghe pusă în scenă de 15 marti, îi solicităm primarului Antal Arpad să arboreze drapelul României de Ziua Națională în aceleași locuri și la aceleași dimensiuni ca drapelul Ungariei de 15 martie anul acesta. Nu vrem să credem că edilul din Sfântu Gheorghe va comite un act de discriminare a românilor din Sfântu Gheorghe, chiar de Ziua Națională.

 

www.dantanasa.ro

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail