Pentru câteva zeci zeci de persoane nevoiașe din Sfântu Gheorghe, care nu au niciun acoperiș deasupra capului, adăpostul de noapte din municipiu reprezintă ultima soluție pentru a nu dormi sub cerul liber. 

. .

Székely Róbert, unul dintre reprezentanții Serviciul de Ajutor Maltez în România (S.A.M.R.)  din Sf. Gheorghe ne-a spus că numărul persoanelor adăpostite în acest centru se schimbă de la zi la zi, în funcție de vreme. Potrivit acestuia, în medie, în această perioadă sunt înregistrate între 20 și 25 de persoane beneficiare de adăpost de noapte.

„Încă nu e rece afară; anul trecut în ianuarie am avut 51 de beneficiari, acesta fiind cel mai mare număr de solicitări. Mai știm persoane care dorm afară, și o să intre la noi.(…) Noi ne ocupăm cu acest centru din iunie 2013. Avem până acum persoane reintegrate, le monitorizăm, sunt peste 18 persoane. Noi suntem ultima soluție, pentru că sunt persoane care ajung la noi, care nu au pensie, nu au venituri, nu pot beneficia de locuință socială deoarece au avut cândva un apartament și l-au vândut sau l-au pierdut.. Nu există o treaptă mai sus ca să îi ajutăm, decât să îi sprijinim să se reintegreze în comunitate.” – a spus  Székely Róbert.

Acesta a menionat că adăpostul de noapte poate fi solicitat de către orice persoană care a împlinit vârsta de 18 ani şi este în posesia unui document care atestă faptul că este localnic în Sfântu Gheorghe. În incinta adăpostului pot fi cazate peste noapte un număr maxim de 60 de persoane: 30 de bărbaţi și 30 de femei. Întrebat dacă în eventualitatea în care la centru s-ar prezenta o mamă cu un copil, aceștia ar putea să le ofere adăpost peste noapte, acesta a răspuns: „Noi putem primi doar persoane peste 18 ani, dacă vine cineva cu un copil avem o colaborare cu Poliția Comunitară și cu DGASP-ul și îi trimitem la centrul de urgență unde se ia copilul iar mama poate să vină înapoi la noi.”

Pentru a beneficia de utilizarea adăpostului de noapte, persoanele fără adăpost au nevoie de o cerere, de o copie a buletinului de identitate, o adeverinţă TBC valabilă, analize dermatologice, și în situaţia în care există, prezentarea adeverinţei de venit. Conducerea instituţiei este cea care decide primirea persoanelor în unitate. Dacă persoana care solicită adăpost nu deţine aceste documente, are la dispoziţie o săptâmână pentru a le procura.

„Anul acesta am avut un succes mai mare, în vară am reușit să reintegrăm 9 persoane, le-am găsit loc de muncă, i-am învățat cum să își administreze banii pentru că asta era problema lor cea mai mare, le-am găsit chirie, sunt persoane pe care le-am trimis într-un alt centru, într-un adăpost pentru vârstnici, am lucrat cu ei și cu psihologi și cu asistenți sociali și am reușit să îi reintegrăm.” – a mai spus Székely Róbert

Din anul 2007 majoritatea serviciilor sociale oferite sunt acreditate şi licenţiate şi de instituţiile statului. Persoanele care ajung în acest centru sunt consiliate de psihologi și de asistenții sociali care încearcă împreună cu voluntarii să găsească cea mai bună cale de a-i reintegra în societate și de a-i ajuta să se descurce singuri odată ce vor părăsi centrul.

Ocuparea locurilor se realizează în ordinea sosirii

Cazarea în adăpostul de noapte este permisă persoanelor cu îmbrăcăminte decentă şi curată, și este interzisă persoanelor care sunt sub influenţa alcoolului sau a drogurilor. Cei care utilizează adăpostul de noapte trebuie să respecte regulile sanitare impuse și trebuie să îşi strângă obiectele personale la sfârșitul șederii, deoarece obiectele rămase în incinta adăpostului sunt supuse casării. Beneficiarii nu au voie să introducă în incinta adăpostului pachete sau obiecte de dimensiuni mari, însă sunt permise obiectele personale care servesc la igiena proprie. Cei care doresc să beneficieze de adăpostul de noapte trebuie să știe că în incinta acestuia sunt strict interzise jocurile de noroc, fumatul sau orice activitate care poate produce fum sau incendiu în interiorul clădirii, de asemenea sunt interzise armele albe și dispozitivele electrice de tip radio, televizor. Persoanele care cer adăpost pe timpul nopții în acest centru nu pot primi vizite (rude, copii, prieteni), iar perioada de utilizare a adăpostului este de 30 zile, după care vor avea prioritate persoanele nou-venite. Toate persoanele care au un venit propriu trebuie să achite un tarif de 2 lei / noapte.

În cazul în care persoana care solicită adăpost pe timp de noapte nu deține obiecte vestimentare personale, aceasta le poate solicita de la personalul angajat, care îi va asigura îmbrăcămintea necesară, în limita posibilităţilor existente. La adăpost, persoanele cazate beneficiază de lenjerie de pat curată, obiecte de igienă corporală (săpun, prosop), iar la cerere, pot beneficia de curățarea și igienizarea obiectelor textile utilizate sau de înlocuirea / casarea obiectelor textile uzate.

Potrivit domnului Rákos Zsolt – asistent social în cadrul S.A.M.R, luni seară erau înregistrate la adăpost 23 de persoane, însă odată cu răcirea vremii sunt așteptate să se înscrie la centru între 50 și 60 de persoane.

„Îi monitorizăm, ținem legătura cu ei. Fiecărei persoane care întră la noi i se face un plan, intervenim separat pentru că fiecare are alte nevoi; sunt persoane care nu au acte de identitate- cu mulți de acolo începem- pentru că nu au certificat de nștere, iar noi efectuăm toate demersurile să le obținem certificate de naștere, buletine, le căutăm locuri de muncă. Facem și muncă de teren – de lămurire, pentru că  avem câteva locuri în oraș unde ei dorm noaptea și încercăm să îi convingem să vină la adăpost, ca să putem  să lucrăm cu ei. Dacă intră în azil atunci putem să îi ajutăm. ” – a mai spus Rákos Zsolt

Instituția nu deține autorizație pentru a le putea găti persoanelor nevoiașe însă, acestora li se oferă câte un ceai dimineața și seara iar dimineața câte două sandvișuri.

”După ce începem să lucrăm cu ei încercăm să îi ajutăm să obțină și venitul minim garantat, ajutorul social cu care pot să se adreseze cantinei sociale, și atunci au o masă caldă asigurată pe zi. Sunt mulți care sunt pensionari cu pensia minimă de 350 lei, acelea sunt cazuri închise, cu 350 de lei nu se poate trăi, să plătească chirie și întreținere. Ei au cantina socială, mănâncă o masă caldă pe zi.” – a explicat Rákos Zsolt

Nu oricine are acces la adăpostul de noapte…

Nu pot beneficia de primirea în adăpost persoanele care suferă de boli contagioase, care necesită îngrijire permanentă sau care se află în incapacitatea de a se autoîngriji. Instituția asigură câte o masă rece zilnic și oferă persoanelor aflate în adăpost asistență socială, un psiholog, un medic și un preot. Echipamentul necesar acordării primului ajutor este asigurat de instituție iar instituţia se angajează, timp de două ore pe săptămână, să pună la dispoziția locatarilor un medic care să le ofere consultații locatarilor.

Acţiunile legate de îngrijirea persoanelor decedate în incinta adăpostului îi revin conducătorului instituţiei. Acesta se îngrijeşte de sesizarea asupra decesului persoanei, izolarea acesteia, anunţarea rudelor apropiate (dacă acestea există), înregistrarea şi păstrarea bunurilor sale spre a fi predate rudelor. În cazul în care nu există sau nu pot fi contactate rude care să se ocupe de înmormântarea persoanei decedate, conducătorul instituţiei aranjează înmormântarea acesteia cu ajutorul autorităţilor locale.

Persoanele nevoiașe pot solicita adăpost pe timp de noapte în perioada verii între orele 20:00 – 8:00, iar în perioada iernii între orele 16:00 – 8:00.

Orarul de funcționare pe perioada iernii este următorul: sosirea: 16:00 – 19:00; igiena personală – ocuparea locului: până la ora 21:00; stingerea: 23:00; trezirea – igiena personală – curăţenia – plecarea: 7:00 – 8:00.

Încă este nevoie de voluntari!

Persoanele care doresc să devină voluntari,  în cadrul centrului, trebuie să se adreseze asociației Serviciului de Ajutor Maltez, să completeze și să depună o cerere prin care să își exprime dorința de a deveni voluntari, și să semneze un contract de colaborare cu asociația.

În momentul de față există peste 20 de voluntari care merg zilnic la centrul S.A.M.R. din Sf. Gheorghe, însă mereu este nevoie de mai multe persoane.

Serviciul de Ajutor Maltez în România (S.A.M.R.) este o organizaţie recunoscută pe plan naţional şi internaţional, având centre teritoriale organizate pe baza diecezelor romano-catolice din Alba Iulia, Iaşi, Oradea, Timişoara, Satu Mare şi Bucureşti, numărul filialelor şi al sucursalelor  ridicându-se la 28, dintre care funcţionale sunt 22, activitatea fiind momentan  întreruptă în 6 dintre ele.

Ioana Ardeleanu

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail