Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, celebrate pe 1 iunie, Inspectoratul Județean de Jandarmi „Gheorghe Doja” Covasnaşi Asociaţia Sportiv – Umanitară „Jandarmul” a pregătit o serie de activități. Acestea au debutat duminică, fiind organizate pentru prima oară în centrul municipiului Sfântu Gheorghe. În programul pregătit pentru cei mici au fost incluse, printre altele, exerciții demonstrative, plimbări cu ATV-ul.
„Duminică, împreună cu partenerii care ni s-au alăturat, am pregătit câteva momente dedicate copiilor, și, în primul rând, am avut un stand cu tehnica din dotare, cu materialele pe care noi le utilizăm; copiii au putut să facă fotografii cu macheta decupată ce ilustra un jandarm; au putut efectua plimbări cu ATV-ul; a fost montat și un traseu de tiroliană, la care copiii au avut acces, apoi au fost prezentate o parte din mijloacele auto pe care noi le utilizăm în misiuni. A fostun stand și cu oferta educațională pentru anul 2016 referitoare la locurile pe care Jandarmeria le scoate prin cele trei instituții de învățământ – două școli de subofițeri și Academia de Poliție <<Alexandru Ioan Cuza>>- secția Jandarmi. Partenerii noștri de la<<Transilvania Broker>> au oferit momente interactive pentru copii (…). Copiilor li s-a oferit baloane, înghețată, produse de patiserie. De asemenea, ei au putut vedea exerciții demonstrative prezentate de către cluburile sportive <<Show Time>> și <<Shoto Team>>, precum și exerciții demonstrative prezentate de către jandarmi.” – a declarat purtătorul de cuvânt al IJJ „Gheorghe Doja”, locotenent colonel Petronela Corodeanu.
Copiii prezenți au ocazia să se distreze, dar și să cunoască o parte din activitatea jandarmilor.
„Până anul acesta, de Ziua Copilului organizam <<Ziua Porților Deschise>> la noi la unitate, dar anul acesta ne-am gândit să ieșim în spațiul public, astfel încât mai mulți copii să poată participa la activitățile pe care noi le-am pregătit pentru ziua aceasta. Prin acest eveniment, ne-am propus, în primul rând, să ne cunoască mai bine copiii din oraș, să cunoască unele dintre procedeele pe care noi le folosim, să vadă materialele pe care le utilizează jandarmii în activitățile lor specifice.” – a spus purtătorul de cuvânt al IJJ Covasna.
Coborârea cu tiroliana și plimbările cu ATV-ul s-au numărat printre activitățile cele mai apreciate de copii, ei formând cozi de așteptare la locul derulării acestora.
„Mi-a plăcut cel mai mult tiroliana, pentru că a fost ca și cum aș fi zburat!” – ne-a spus Otilia, una dintre fetițele care a participat la activități.
„Ziua asta nu putea fi mai frumoasă de atât!”, ne-a mărturisit o altă fetiță.
Programul pregătit de jandarmii covăsneni, de Ziua Copilului,va continua miercuri, cu o excursie la Brașov, a precizat purtătorul de cuvânt al IJJ Covasna.
. . „Tot în cadrul activităților pe care noi le-am pregătit de Ziua Copilului, miercuri vom efectua o excursie la Brașov, cu 40 de copii care provin din medii defavorizate. Vom merge în vizită la Grădina Zoologică și apoi la un spațiu de joacă special amenajat pentru copii.”- a declarat purtătorul de cuvânt Petronela Corodeanu.
Aceasta a menționat că pentru reuşita evenimentului, Jandarmeria Covasna a beneficiat de spijinul societăţilor comerciale Textila Oltul S.A. şi PRIM ZS&A S.R.L. şi al partenerilor „WE RADIO”, Brutăria „Dioszegi”, Bibco Biborţeni, Transilvania Broker Covasna, Cluburile Sportive „Show Time” şi „Shoto Team”, S.C. Tega S.A. şi Primăria Sfântu Gheorghe.
Ana Alina Costache