Concursuri, prezentări interactive și alte activități au fost organizate ieri, de către Liceul Tehnologic „Kós Károly” din Sfântu Gheorghe, în scopul promovării stației de meteorologie din curtea instituției și a profilului „Protecția mediului”.

Manifestările au debutat în cursul dimineții, la stația meteo realizată în curtea Liceului, acestea fiind derulate de conducerea instituției, cadre didactice și elevi ai clasei a X-a, de la profilul „Protecția mediului înconjurător”. Evenimentul  a fost adresat școlilor gimnaziale din Sfântu Gheorghe.

„Activitățile organizate astăzi au ca scop promovarea clasei cu profilul <<Protecția mediului înconjurător>>, secția română, ce a fost aprobată de Inspectoratul Școlar Județean. În acest sens, am invitat toate școlile gimnaziale din orașul nostru. (…) Le vom spune copiilor cum am realizat această stație meteorologică, le vom vorbi despre funcționarea acesteia, despre diferite aparate de măsură, despre programul în care am participat, programul <<Yep>> (prin care a fost realizată stația – n.r.), dar le vom prezenta și în ce constă profilul <<Protecția Mediului>> și ce vor învăța cei înscriși la acest profil. (…)” – a declarat ieri, înainte de începerea evenimentului, directorul Liceului Tehnologic „Kós Károly”, Komán László.

Programul a cuprins și un concurs constând într-o testare a cunoștințelor acumulate de elevi în urma prezentărilor efectuate de gazde, dar și într-o acțiune de căutare de „comori”.

„Concursul cuprinde două etape – un test ce va fi susținut după ce voi prezenta stația meteorologică, pe baza informațiilor pe care le voi prezenta. Elevii vor trebui să fie atenți la ce le voi prezenta, pentru a rezolva testul. A doua etapă constă într-o <<căutare de comori>> – organizată de elevul Balázs Daniel (…).” – a spus directorul Komán László.

Acesta a amintit că stația meteorologică a fost realizată în urmă cu aproximativ un an, de elevi ai Liceului, împreună cu coordonatorii lor, în cadrul unui proiect derulat de Asociația „Turulmadár” din municipiu, dar și cu ajutorul unor sponsori.

„Elevii folosesc această stație. Ei vin, uneori, și se uită la aparatele de măsură, înregistrează valorile respective (…)” – a spus directorul Liceului Tehnologic „Kós Károly”, care a precizat că stația meteorologică poate fi vizitată de toți cei interesați, aceștia trebuind să anunțe în prealabil că doresc să vadă stația.

Ana Ciorici Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail