Polițiștii din cadrul I.P.J. Covasna – Biroul de Analiză și Prevenire a Criminalității și Biroul Siguranță Școlară împreună cu jandarmi din cadrul I.J.J Covasna – Compartimentul Prevenire și Combatere a Faptelor Antisociale au desfășurat matí, 9 august, o activitate preventivă pe tema prevenirii consumului de substanțe interzise și a victimizării minorilor, la Ștrandul Municipal Sfântu Gheorghe.
Activitățile efectuate de subscriu campaniilor naționale ,,Dincolo de Aparențe” și ,,Vacanță în Siguranță”.
Cu această ocazie polițiștii au purtat discuții cu cetățenii și au distribuit materiale preventive, fiind, totodată, desfășurate activități interactive cu ajutorul ochelarilor de simulare a consumului de alcool și substanțe interzise.
IPJ COVASNA– Compartimentul relații publice