Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) „Mihai Viteazul” al județului Covasna a organizat miercuri, 4 martie, o serie de activități educative și demonstrative la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din municipiul Sfântu Gheorghe.
Programul activităților desfășurate cu ocazia Săptămânii Protecției Civile, pa debutat cu un exercițiu de evacuare la nivelul unității de învățământ, organizat pentru verificarea modului de acțiune în cazul producerii unei situații de urgență și pentru familiarizarea participanților cu regulile de evacuare în siguranță, se menționează pe pagina de socializare a instituției.
Potrivit sursei citate, pe parcursul activităților, pompierii au organizat demonstrații practice de intervenție, în cadrul cărora au fost prezentate tehnici de descarcerare în urma accidentelor rutiere, proceduri de stingere a incendiilor, precum și măsuri de acordare a primului ajutor medical până la sosirea echipajelor specializate.
De asemenea, salvatorii au desfășurat activități informativ-preventive, oferind explicații privind comportamentul corect în situații de urgență, importanța prevenirii incendiilor și modul de alertare a serviciilor de urgență.
La aceste activități au participat și angajați ai Poliției și ai Jandarmeriei Covasna, dar și un cadrul al Serviciului Județean Anticorupție Covasna.
Totodată, în curtea unității de învățământ a fost organizată o prezentare a tehnicii de intervenție, unde au fost expuse autospeciale și echipamente utilizate de pompieri în misiunile operative, iar participanții au avut ocazia să afle mai multe despre modul de intervenție al salvatorilor.
„Prin aceste activități, pompierii covăsneni urmăresc creșterea gradului de informare și pregătire al populației în domeniul situațiilor de urgență și promovarea unei culturi a prevenirii în rândul comunității”, a transmis conducerea ISU Covasna.
mesageruldecovasna.ro
Sursa foto: ISU Covasna/Facebook

