Conducerea Spitalului Județean de Urgență  Sfântu Gheorghe  are  ca țintă data de 1 iunie a.c. pentru  repornirea  activității  în Policlinică și  în Ambulatoriul de specialitate al spitalului.

În cadrul unei  conferințe de presă, recente, managerul  unității medicale, Andras Nagy Robert,  a declarat că această acțiune face parte din planul de reorganizare și regrupare a activității unității medicale, demers care poate dura 1-2 luni și care are  drept  scop aducerea spitalului în starea inițială, anterioară pandemiei de Covid-19.

„ În momentul de față avem scenarii, discuții. Nu este luată o decizie finală cum repornim activitatea, și pentru  faptul că în această perioadă în circuitele de asistență medicală COVID a fost inclusă și o parte din Policlinică- adică vestiarele pentru colegii noștri erau în  cabinetele din Policlinică- și  trebuie să eliberăm spațiile ca să putem să le redăm fluxului de policlinică.(…)Toate aceste demersuri sunt legate în primul rând de evoluția cazurilor în următoarea perioadă. În estimarea noastră așteptăm ca, nu semnificativ, dar să fie o creștere în ceea ce privește numărul de cazuri în perioada ce urmează după relaxarea acestor măsuri de distanțare socială, respectiv de restricție a circulației cetățenilor, în perioada scursă”,”- a declarat  managerul Andras Nagy Robert.

Acesta a meționat că în momentul în care Policlinica va fi redeschisă  va fi amenajat un punct de triaj al pacienților, iar cei suspecți de Covid-19 nu vor intra  la consultații. Totodată,  Andras Nagy Robert a afirmat  că și din partea pacienților este  nevoie de înțelegere în ceea ce privește respectarea orelor  la care sunt programați.

„Dacă vorbim de programări, ce măsuri luăm în acest sens, ca să nu fie mulți pacienți (în fața cabinetelor medicale- n.red)  va trebui să facem un triaj în acest sens, dar și pacienții vor trebui să aibă în vedere  că dacă  au programare la ora 10.00,  să nu vină la ora 8.00 dimineața, iar dacă au la  ora 14.00, nu trebuie să fie prezenți în fața cabinetului  la ora 12.00.”

Managerul Spitalului  Județean de Urgență a precizat că programările pentru consultațiile în Policlinică se vor face doar online, și, totodată,  se ia  în calcul  și prelungirea programelor de lucru la cabinetele medicale.

Consultațiile în structurile ambulatorii ale spitalelor publice și private au fost suspendate începând cu data de 24 martie a.c,  ca urmare a instituirii măsurilor necesare limitării răspândirii infecției cu virusul SARS-COV-2 (noul coronavirus).

Maria Crețu-Graur

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail