Istvan şi Judit Matyas, soţ şi soţie, domnul preot reformat şi doamna asistentă medicală, au avut un vis în urmă cu 7 ani. Astăzi, visul a devenit realitatea lor dar şi a comunităţii din care fac parte, în comuna Angheluş.
Pe cei doi soţi i-am cunoscut la Zilele Sfântu Gheorghe. M-a atras culoarea lumânărilor şi modelele pe care acestea le aveau prezentate. Mi s-a părut fascinant că în ziua de azi şi în condiţiile economice de la noi din zonă, cineva s-a avântat să investească într-o nouă afacere, fie ea şi de tip hobby. Am fost curioasă să văd ce i-a determinat să-şi pună economiile la bătaie şi să investească mult suflet în ceea ce fac.
Soţii Matyas sunt doi oameni gospodari, cu casa şi sufletele pline de drag faţă de cei patru copii ai lor dar şi faţă de cei din sat. Acum 7 ani cei doi au plecat pentru 8 luni în Elveţia cu o bursă, în cadrul unui program „Lifelong learning” (n.red.- învăţarea pe tot parcursul vieţii), pentru dezvoltarea personală şi profesională. Pe lângă cele deprinse în frumoasa ţară din munţi, cei doi s-au îndrăgostit iremediabil de un obicei pe care elveţienii îl au înainte de Crăciun, şi anume fabricarea lumânărilor.
Nu mult a trebuit ca acest frumos obicei, unde erau implicaţi toţi oamenii din comunitate, să prindă rădăcini în sufletul doamnei asistentă. Timp de 7 ani a visat să le poată oferi copiilor din mica comunitate din Angheluş posibilitatea de a-şi testa imaginaţia şi abilităţile cu ajutorul acestei activităţi, şi iată că la sfârşitul anului trecut visul s-a materializat. Au reuşit să strângă 1.500 de euro pentru un aparat nou de făcut lumânări, şi s-au apucat de treabă.
„Am încercat înainte aparatul ce l-am primit din Elveţia, prima dată cu copiii. Atunci i-am învăţat cum să facă lumânări. Erau foarte entuziasmaţi şi au ieşit nişte lumânări frumoase. Am lucrat cu diferite grupuri, pornind de la şcolari, deoarece trebuie o oarecare atenţie, materialul cu care se lucrează fiind foarte fierbinte. Nu este ceva greu, nu trebuie învăţat multă vreme. Numai o dată trebuie să vezi şi să faci, apoi totul ţine de ideile şi imaginaţia ta. De aceea am făcut şi cu copiii noştri, şi cu copiii din sat. (…) În Elveţia, lumânările de genul acesta se fac cu aproximativ o lună înainte de Crăciun. Fiecare este binevenit să-şi facă singur lumânarea şi plăteşte după greutate. Prin acest proiect sunt adunate nişte fonduri pentru scopuri caritabile, fiind organizat în cadrul bisericilor, o lună pe an. Am făcut un fel de program cu copiii din satul Angheluş, prin care lucrăm cu ei prin biserica reformată. Avem diferite programe şi pentru copii şi pentru adulţi şi înainte de Crăciun am făcut lumânări”, au spus cei doi.
Chiar au planuri mai mari cu noua activitate de la biserica reformată, şi-şi doresc ca cei mici să participe în număr cât mai mare la crearea de lumânări. Anul acesta, în cadrul Săptămânii Altfel doamna Matyas a prezentat copiilor din şcoala din Angheluş aparatul pentru lumânări şi i-a invitat să îşi creeze singuri o lumânare decorativă. Impactul a fost unul imens, mai ales că părinţii nu au ştiut că cei mici urmează să ia parte la o activitate atât de frumoasă. „Prima dată am vorbit cu doamna învăţătoare care a fost foarte încântată. După ce copiii au făcut lumânările şi au mers acasă, au venit părinţii şi au spus că ei nu au crezut că cei mici au făcut aşa lumânări frumoase”, a spus doamna asistentă, încântată.
Chiar dacă materia primă costă destul de mult şi aparatul a avut un preţ mare pentru veniturile unei familii modeste din judeţul nostru, cei doi soţi au spus că această activitate nu este una aducătoare de venituri, şi cei care vin să facă lumânări nu plătesc pentru ele, chiar dacă le iau acasă. Singurul venit înregistrat de când au demarat această activitate, a fost la Zilele Sfântu Gheorghe, unde au vândut atâtea lumânări, cât şi-au acoperit cheltuielile pentru materia primă achiziţionată până atunci, chiar dacă forţa de cumpărare nu a fost foarte mare. „La Zilele Sfântu Gheorghe rămăsesem singur la tarabă, cât timp soţia a plecat cu puţină treabă. Când s-a întors i-am zis: ce bine ar fi fost dacă era pe aici o casă de schimb, ca să schimbăm ovaţiile cu bani. Au venit multe persoane să admire lumânările, dar nu toţi au avut putere de cumpărare. Unii au, unii nu au. Unii îşi permit şi alţii nu. Fata noastră ne-a întrebat o dată: dacă ai vedea aşa ceva, dar să nu fi făcut tu lucrul acela, l-ai cumpăra?”, a explicat preotul reformat.
Întrebaţi dacă proiectul a fost unul de suflet, sau unul de necesitate pentru a umple golurile pe care biserica din Angheluş le poate avea, doamna Matyas a spus: „A fost pur şi simplu ceva ce ne-a plăcut şi ce am considerat că putem face împreună. Biserica întotdeauna are nevoie de câte ceva. Sunt unii care lucrează voluntar în cadrul bisericii. Eu, spre exemplu, sunt asistentă medicală şi predau la şcoala postliceală. Momentan sunt în concediu de creştere al copilului, dar sunt şi voluntară.”
Pe lângă acest frumos proiect, cei doi se ocupă de întrega comunitate din Angheluş, având activităţi şi pentru adulţi. „La fiecare biserică mijlocie avem câte o asociaţie de femei, care nu este înregistrată, dar activează ca şi o asociaţie în cadrul bisericii, şi care se implică de fiecare dată când avem activităţi. Şi cu ele am făcut lumânări. Avem şi program afterschool unde vin aproximativ 30 de copii”, ne-au mai spus cei doi.
. .
Momentan, atelierul de lucru este un alt vis care aşteaptă să prindă viaţă, poate nu peste alţi 7 ani, ci mai devreme. Lumânările sunt meşteşugite în bucătăria casei cu şase membri, unde fiecare îşi aduce aportul la produsele finale. Momentan facem lumânări în bucătărie. Când lucrăm atunci transformăm bucătăria în atelier. Soţia vrea să facem un atelier cândva. Au venit două doamne care ştiu de micul nostru hobby şi se întrebau oare o să mai trăm să vedem şi noi atelierul, pentru că vrem şi noi să facem. Şi copiii noştri fac cu bucurie”, a spus domnul Matyas.
Lumânările unicate sunt făcute din cele trei culori de bază – roşu, galben şi albastru – şi alb. Acestea se realizează prin scufundare, astfel că la final culoarea poate să difere de la o lumânare la alta, ceea ce îi dă lumânării o caracteristică aparte, unică. Peţul acestora diferă în funcţie de gramaj, cea mai mare lumânare realizată de soţii Matyas, cea de 600 de grame, ajungând să coste 45 de lei.
Maricela Dan
