Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Covasna acționează în această săptămână pentru conștientizarea participanților la traficul rutier, cu privire la importanța folosirii centurii de siguranță și a altor dispozitive de fixare omologate.
Activitățile sunt coordonate de Direcția Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și se desfăşoară, în perioada 11-17 martie 2019, pe drumurile din întreaga țară, dar și în statele membre ale Uniunii Europene.
Începând de luni polițiștii covăsneni au acționat zilnic pe drumurile din județ, iar în urma activităților desfășurate au constatat și aplicat sancțiuni pentru 165 de abateri la regimul circulației pe drumurile publice, dintre care 90 au fost pentru neutilizarea centurii de siguranță ori a dispozitivelor speciale de retenție.
Polițiștii urmăresc totodată, în cadrul acestor activități, conștientizarea participanților la trafic, atât a conducătorilor auto, cât și a pasagerilor, cu privire la importanța folosirii centurii de siguranță.
ȘTIAȚI CĂ?
- În timpul unui impact, la viteza de 50 km/h, asupra unui adult cu o greutate de 80 kg, acționează o forță de cca. 2 tone;
- Un impact la 40 km/h supune corpul uman la presiuni similare cu o cădere de la etajul al treilea al unei clădiri;
- În situaţia unui accident, un pasager care nu poartă centura este proiectat la întâmplare, crescând cu 40% riscul ca ceilalţi ocupanţi să fie răniţi sau ucişi;
- Utilizarea centurii te poate salva de la necazuri mult mai mari decât plata unei amenzi. Aceasta reduce riscul vătămărilor mortale cu până la 50% în cazul ocupanților locurilor din față, respectiv cu până la 75% pentru pasagerii aflați pe locurile din spate;
- În România, folosirea centurii de siguranţă este obligatorie pentru toţi ocupanţii locurilor prevăzute prin construcţie cu asemenea dispozitive;
- În cazul unui impact la 50 km/h, un copil cu greutatea de 25 kg este proiectat în față cu o forță de o tonă și este imposibil ca forța musculară a brațelor unui adult să-l țină în siguranță. De aceea copiii trebuie protejați cu ajutorul dispozitivelor de retenție adecvate vârstei, greutății și înălțimii lor (scaune pentru copii);
- Airbag-ul, care reprezintă un sistem de retenţie suplimentar, este eficient numai în condiţiile folosirii centurii de siguranţă, putând genera leziuni grave în lipsa acesteia;
Potrivit legislației rutiere, conducătorii de autovehicule și persoanele care ocupă locuri prevăzute prin construcție cu centuri sau dispozitive de siguranță omologate trebuie să le poarte în timpul circulației pe drumurile publice.
Conducătorii de autovehicule având locuri prevăzute prin construcție cu centuri de siguranță, trebuie să informeze pasagerii cu privire la obligația legală de a le purta în timpul circulației pe drumurile publice.
Conducătorilor de autovehicule le este interzis să transporte copii în vârstă de până la 3 ani în autovehicule care nu sunt echipate cu sisteme de siguranță, cu excepția celor destinate transportului public de persoane și a taxiurilor, dacă aceștia ocupă orice alt loc decât cel din față.
Copiii cu vârsta de peste 3 ani și având o înălțime de până la 150 cm, pot fi transportați în autovehicule care nu sunt echipate cu sisteme de siguranță, numai dacă ocupă, pe timpul transportului, orice alt loc decât cel de pe scaunul din față.
Conducătorul autovehiculului este sancționat cu 4-5 puncte-amendă și 3 puncte de penalizare în cazul:
- Neasigurarea că persoanele minore poartă centuri de siguranță sau sunt transportate în dispozitive de fixare în scaune pentru copii, omologate;
- Nerespectării dispozițiilor privind transportul copiilor în autovehicule care nu sunt echipate cu sisteme de siguranță.
Centurile de siguranță constituie cele mai eficiente mijloace de protecție împotriva vătămării în caz de accident rutier, fiind componentă de bază a sistemului de siguranță pasivă al oricărui autovehicul.
[images type=”carousel” cols=”three” auto_duration=”10″ auto_slide=”true”]
[image link=”#” image=”117262″]
[image link=”#” image=”117261″]
[image link=”#” image=”117260″]
[image link=”#” image=”117259″]
[image link=”#” image=”117258″]
[image link=”#” image=”117257″]
[image link=”#” image=”117256″]
[image link=”#” image=”117255″]
[image link=”#” image=”117254″]
[image link=”#” image=”117251″]
[image link=”#” image=”117250″]
[image link=”#” image=”117249″]
[image link=”#” image=”117248″]
[image link=”#” image=”117247″]
[image link=”#” image=”117246″]
[image link=”#” image=”117245″]
[image link=”#” image=”117244″]
[image link=”#” image=”117243″]
[/images]
Sursa foto: ©Mesagerul de Covasna – Silviu Ipătioaei
COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE
Agent principal de poliție
TOLVAJ-MARIN NICOLETA