Din analiza de risc rutier efectuată la nivelul judeţului Covasna rezultă că una din principalele cauze generatoare de accidente rutiere grave o reprezintă nerespectarea regimului legal de viteză, sub cele două forme, şi anume: viteza nelegală şi viteza neadaptată condiţiilor de drum.

Analiza accidentelor de circulaţie grave produse în perioada 01 ianuarie – 18 februarie a.c.,  relevă că din cele 12 accidente soldate cu decesul a două persoane şi rănirea gravă a altor 15, un număr de trei accidente grave au avut drept cauză generatoare viteza neadaptată condiţiilor de drum sau viteza neregulamentară.

În acest context, în data de 19 februarie a.c., a fost organizată o acţiune pe linia respectării regimului legal de viteză, acţiune care s-a desfăşurat pe Drumul Naţional 11, atât în localităţi, cât şi în afara acestora, cu dipunerea în sistem cascadă a opt echipamente radar, urmărindu-se disciplinarea participanţilor la trafic, asigurarea unui climat de siguranţă rutieră pe această arteră intens circulată, dar şi descurajarea celor care nu respectă limitele legale de viteză.

Acţiunea a avut ca rezultat aplicarea unui număr de 73 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 9870 de lei, 61 dintre acestea fiind aplicate pentru abateri la regimul legal de viteză şi alte 12 sancţiuni pentru alte abateri. De asemenea, poliţiştii rutieri au reţinut două permise de conducere şi au retras un certificat de înmatriculare. Pe lângă cele 73 de sancţiuni contravenţionale aplicate, poliţiştii au constatat şi o infracţiune la regimul circulaţiei pe drumurile publice, respectiv, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.

Acţiuni similare vor fi desfăşurate şi în perioada următoare pe raza judeţului Covasna.

                                                                               

IPJ COVASNA

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail