. . În fiecare luni, miercuri, joi și sâmbătă, la cinematograful din Târgu Secuiesc rulează filme. Intrarea este gratuită.

Reprezentantul societăţii care administrează clădirea cinematografului din Târgu Secuiesc, Constantin Pătru, a declarat că filmele sunt proiectate în fiecare luni, miercuri și joi, de la ora 10.00 și de la ora 21.00. Sâmbătă, de la ora 11.00, rulează filme pentru copii.

„După contract, asigurăm șapte spectacole în fiecare săptămână. Precizez că avem autorizație de la pompieri din 2005. Suntem în regulă din punctul acesta de vedere. Accesul e gratuit, filmele rulează cu partea audio în maghiară, iar scrisul, subtitrarea este în limba română. Și dacă sunt doi spectatori și dacă sunt 100, noi difuzăm film”, a spus Constantin Pătru.

Acesta a precizat că pentru grupuri organizate, filmele pot fi difuzate, la cerere, chiar și în afara orelor de program:

„Dacă este un  grup organizat, de exemplu, o clasă, două, sau mai multe, atunci proiectăm film la orice oră solicită respectivii spectatori, bineînțeles, cu o anunțare prealabilă. Am trimis invitații la școlile din Târgu și din împrejurimi, că pot organiza deplasări cu elevii, să îi aducă la cinematograf. Noi asigurăm, tot cu titlu gratuit și în orice zi doresc dumnealor, la orice oră, spectacol de film”, a spus Constantin Pătru.

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail