Note de călătorie în China (8) » …Era o dimineaţă ceţoasă, cu o burniţă fină. Coloane de autocare, majoritatea de capacitate normală ori de dimensiuni mini, tipice pentru Asia, mărşăluiesc pe autostrada ce leagă Bejingul de Badaling. Ne îndreptăm spre zona cea mai bine prezervată a măreţei construcţii. A sosit ziua cea mare! Cea mai importantă etapă a voiajului în China, pe care orice vizitator o aşteaptă cu nerăbdare, are ca destinaţie Marele Zid.
Forfotă continuă
Aglomeraţie pe Zidul Chinezesc
Am ajuns, în sfârşit. Coborâm precipitaţi, făcând ochişorii-roată. Uriaşa parcare geme de lume. 99 la sută sunt chinezi. „Feţe palide”, ca noi, oaspeţi de prin Europa sau America, prea puţini. Ne dezmeticim niţel şi privim în zare. Impozantul brâu de piatră se află la doi paşi. Coboară vertiginos din vârful unui munte aflat în stânga noastră, are o mică porţiune de plat, după care urcă pieziş dealul din dreapta, dispărând parcă în neant.
Ne luăm după cohorta nerăbdătoare de pedeştri. Facem primele poze în fugă. Dăm de primele scări. Pavajul cenuşiu, alcătuit din bucăţi mari de piatră şlefuită, se prezintă impecabil. La fel se prezenta şi în urmă cu mai bine de 30 de ani, chit că de atunci au trecut pe aici sute de milioane de oameni. Cine le mai ştie numărul? Cu siguranţă, periodic sunt schimbate dalele, altminteri nu s-ar prezenta atât de bine.
Topuri succesive
Oricine ajunge în China ţine morţiş să vadă Marele Zid, această creaţie monumentală, unică în felul ei, ce figurează printre „noile” şapte minuni ale lumii. Primul top al vestigiilor celebre se referea la epoca antică, incluzând Marea Piramidă din Giza (construită în anul 2550 î.Hr.), Grădinile suspendate ale Semiramidei (600 î.Hr.), Templul Zeiței Artemis din Efes (550 î.Hr.), Statuia lui Zeus din Olympia (435 î.Hr.), Mausoleul din Halicarnas (351 î.Hr.), Colosul din Rhodos (292-280 î.Hr.) şi Farul din Alexandria (sec.III î.Hr.). Singura care se mai păstrează este celebra Piramidă, celelalte fiind distruse de cutremure sau incendii.
S-ar părea că, totuşi, impozantele Grădini ale Babilonului (aflate la Sud de Bagdad) nici nu ar fi… existat aevea, fiind doar o plăsmuire a folclorului popular oriental. Cert este că din pricina Războiului irakian n-am avut posibilitatea să ajung în locul respectiv.
Mereu ahtiaţi de ierarhizări şi clasamente împrospătate, vesticii ai iniţiat nu de mult un sondaj planetar pe Internet, spre a fi votate alte Şapte minuni. A rezultat un clasament interesant, desigur, subiectiv ca şi primul, incluzând de data aceasta obiective ce pot fi vizualizate efectiv, nu nişte… relicve. Ne referim la Machu Picchu, platoul incaş din Peru (1470), Statuia lui Iisus din Rio de Janeiro, Brazilia (1931), Colosseumul din Roma (70-82), Marele Zid Chinezesc (220 î.Hr. şi 1368-1644), Piramida de la Chichen Itza, Mexic, (construită înainte de anul 800), Taj Mahal, India (1630) şi Petra, Iordania (9 î.Hr.-40).
Recent s-a finalizat alcătuirea unei alte ordini mondiale a celebrităţilor turistice, incluzându-se nu mai puţin de 50 de destinaţii mirobolante. Oricum, The Great Wall – cum e numit în străinătate celebrul Zid Chinezesc – figurează la loc de cinste şi în respective ierarhizare. Nici nu se putea altfel.
Puzderie de vizitatori
Cifrele vorbesc de la sine: peste un milion de vizitatori anual sosesc spre a admira colosala construcţie, ce şerpuieşte aidoma unui dragon peste piscuri, se afundă în văi, brăzdează întinse porţiuni aride, impresionând pe oricine. Nu poţi rămâne blazat, chiar dacă ai văzut la viaţa ta multe alte splendori ale naturii sau construcţii ctitorite de om. Mai ales că zidul are faima de a fi vizibil cu ochiul liber de pe Lună!
Mai nou unii „bârfitori” spun că ar fi o afirmaţie fără acoperire. Ei motivează că în pofida lungimii şi lăţimii sale considerabile, brâul de piatră are multe porţiuni degradate, culoarea lui seamănă cu peisajul înconjurător, disipându-se în natură de la mare distanţă. Fireşte, nu este vreo panglică mată de asfalt ce acoperă 6.000 de km., ca să fie uşor de observat din spaţiu. Să nu fim absurzi!
Cine a pus însă piciorul pe el, a urcat câteva zeci sau sute de trepte şi s-a imortalizat aburcat pe coronament, nu va uita niciodată senzaţia de măreţie trăită. Este aidoma ca atunci când te afli lângă Piramide sau la Petra, pentru a da primele exemple care mi-au venit acum în minte.
Un «şarpe de piatră uriaş»
Amintire cu pioniere lângă Marele Zid
Dar ce mai contează opiniile negative ale unor… tipi invidioşi? Oricum, dimensiunea uriaşului «şarpe de piatră» ne lasă cu gura căscată: lungimea măsoară peste 6.300 de km, lăţimea pe alocuri e de nouă metri, grosimea pereţilor diferă de la o zonă la alta fiind între patru şi opt metri, la bază având chiar zece metri.
Cea mai vizitată şi mai accesibilă porţiune se află, aşadar, la Badaling, o trecătoare situată la aproximativ 70 de km. de Capitală. Reprezintă sectorul perfect amenajat, cu pavele în stare bună, ziduri, turnuri de observaţie refăcute, refugii funcţionale, atrăgând un flux continuu de curioşi. Marea lor majoritate sunt chinezi, sosiţi în excursii organizate din toate colţurile ţării.
Am întâlniţi mulţi pionieri, ascultând cuminţi de „tovarăşele” educatoare. E un du-te-vino ameţitor. Veniseră şi grupuri de bărbaţi şi femei din mediul rural, îmbrăcaţi în costume populare exotice, aduşi în excursii orzanizate sub cunoscutul generic comunist „Să ne cunoaştem patria”. Ni s-a spus că sunt cetăţeni model, fruntaşi la locul de muncă, sosiţi din diferite regiuni îndepărtate, republici autonome, pentru a vedea cu proprii ochi construcţia monumentală făurită de înaintaşi.
La Badaling poposesc şi membrii delegaţiilor străine venite la Bejing, turiştii de peste hotare, excursioniştii locali, într-un cuvânt, oricine doreşte să aibă o amintire memorabilă.
Zona aceasta a avut o mare însemnătate dintotdeauna, deoarece apăra Bejingul de valurile succesive ale invadatorilor, cei mai de temut rămânând mongolii. Ca atare a cunoscut ample lucrări de reconstrucţie, întreţinere, fortificare, menţinându-se până în contemporaneitate într-o stare excelentă. Ca atare a reprezentat după 1957 cel dintâi tronson al Marelui Zid deschis vizitatorilor.
La întrecere…
…Urcăm la început cu mare avânt. Ne luăm parcă la întrecere unii cu alţii. Apoi paşii celor mai în etate se răresc, iar treptat câţiva turişti corpolenţi şi cu ghiocei la tâmple renunţă. Se opresc în foişoarele de piatră, bucuroşi să-şi tragă sufletul şi să admire panorama din jur. Cei tineri urcă mai departe neobosit, spre alte fortăreţe, chiuind de bucurie. Soarele şi-a făcut apariţia, atmosfera devenind brusc înăbuşitoare, ca într-o seră. Ne lepădăm fâşurile şi glugile de ploaie luate la plecare şi filmăm liniştiţi. Avem toată dimineaţa la dispoziţie.
Privim fascinaţi dimensiunile zidului-fortăreaţă: înalte, solide, late cât să treacă două autocare în paralel. O adevărată super-minune a civilizaţiei asistice. Pe o latură sunt etalate în chip simbolic o sumedenie de lacăte, semn că vechile oprelişti în calea oaspeţilor au fost înlăturate.
Lacăte simbolice
Coborâm într-un târziu în piaţeta unde se află expuse câteva caleşti împărăteşti cu roţi din lemn. Sunt masive, impozante, delicat pictate. Tractarea lor necesita înhămarea a mai multe perechi de cai. Intrăm prin magazinele cu suveniruri. La ieşire nişte prichindei se apropie zâmbind larg şi ne trag de mână. La început nu înţelegem ce vor: dulciuri, bani? Nici pomeneală. În China cerşetoria nu există! Am înţeles. Două fetiţe vor să se fotografieze cu personaj “bizar” ca alură – spre a se făli acasă. Au văzut indivizi similari doar prin… filme, astfel că nu ratează ocazia unei amintiri pe cinste. Nu le refuz, plăcerea fiind reciprocă.
O veritabilă odisee
Despre odiseea ridicării acestei gigantice bariere în calea hoardelor migratoare s-ar putea scrie o saga, etapele construirii fiind numeroase şi adesea absconse, după cum ne povesteşte gidului local. Fondatorul Dinastiei Qin, Shi Huang Qin, s-a gândit în secolul III î.Hr. să stăvilească într-un fel invaziile repetate ale străinilor, devastatoarele confruntări armate care se soldau cu numeroase pierderi de vieţi omeneşti şi imense distrugeri materiale. Aşa că i-a venit ideea amenajării unui obstacol impozant, un zid solid de piatră menit să bareze trecerea duşmanilor.
Teoretic părea ceva fezabil, însă din punct de vedere practic s-au ivit serioase impedimente. Dovadă că materializarea îndrăzneţului proiect s-a întins pe durata a numeroase dinastii, cheltuindu-se fonduri incomensurabile, pierzându-şi viaţa un număr incredibil de mare de muncitori. De aceea în soaptă i s-a mai spus şi „Zidul… Morţii”.
Un om adevărat
Gazetarul Horia C. Deliu pe Marele Zid Chinezesc în 2011
Pentru călătorii comozi din ziua de azi funcţionează o telecabină, ce te poartă spre zonele înalte, de unde ai o vizibilitate excelentă, în funcţie de starea vremii. Însă nimic nu se compară, după părerea mea, cu o ascensiune per pedes pe cel mai aglomerat tronson al lui The Great Wall, ca să primeşti titlul de „Om autentic”. Sintagma puţin modificată îi aparţine, de fapt, Marelui Conducător Mao Mao Tze Dung, care lansase cu mulţi ani în urmă lozinca mobilizatoare pentru popor, potrivit căreia nu poţi deveni un „Cetăţean adevărat” până nu ai urcat pe Marele Zid Chinezesc.
Cu alte cuvinte, semnatarul acestor însemnări de drumeţie, care s-a cocoţat pe creneluri de două ori – la mare interval de timp – poate fi socotit un… «The true citizen», nu-i aşa? Din păcate, nu am primit la plecare nici o patalama în acest sens, aşa cum se obişnuieşte pe la alte obiective faimoase. Poate a treia oară, totuşi, voi obţine un atestat… (Va urma)
Horia C. Deliu
