CCR România, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Covasna, Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Covasna și SC TEGA SA, organizează o nouă campanie de colectare și reciclare a DEEE-urilor (deșeuri provenind din echipamente electrice, electronice, a deșeurilor din surse de iluminat – becuri și neoane), și a DBA-urilor (baterii și acumulatori portabili de mică dimensiune).

olimpiada_deseurilor_2016„Olimpiada deșeurilor” se desfășoară în perioada 15 octombrie 2016 – 10 iunie 2017. În această perioadă deșeurile colectate vor fi depozitate la punctele de colectare special amenajate din cadrul fiecărei instituții de învățământ participante, acestea urmând a fi contabilizate în cadrul concursului.

Campania vizează atât grupele de grădiniță, clasele de elevi și grupele formate din 25-30 de copii, iar numărul claselor sau grupelor care se pot înscrie în concurs este nelimitat. Cadrele didactice și clasele/grupele de elevi din instituțiile de învățământ înscrise vor primi la finalul campaniei de colectare diplome de participare. Acordarea premiilor se va face în două etape: una intermediară, care va avea loc în data de 15 decembrie, în urma unui clasament întocmit în baza celei mai mari cantități de deșeuri colectate, iar primele trei locuri vor fi premiate cu dulciuri și articole sportive. Premiile finale vor fi acordate claselor/grupelor de elevi, pe baza celor mai mari cantități cumulate de deseuri colectate (DEEE si DBA). Astfel, la finalul campaniei, locul I va primi premii constând în echipamente IT (laptop, videoproiector), locul II un laptop, iar locul III un aparat foto.

Premii speciale pentru cele mai multe baterii uzate și surse de iluminat colectate

Totodată, la finalul campaniei vor fi acordate două premii speciale: câte un smartphone pentru cea mai mare cantitate de baterii uzate și pentru cea mai mare cantitate de deșeuri provenind din surse de iluminat. Potrivit organizatorilor, acordarea premiilor este condiționată de predarea unor cantități totale cel puțin egale cu cele colectate în cadrul campaniei precedente, adică 13.500 kg de deșeuri DEEE (echipamente electrice şi electronice), 500 kg de DBA (baterii şi acumulatori portabili de mică dimensiune) şi 125 kg de deșeuri provenind din surse de iluminat (becuri și neoane).

16 școli din județul Covasna s-au înscris deja în competiție

Deși termenul limită pentru înscriere, stabilit inițial, era data de 15 octombrie, organizatorii anunță că școlile încă se mai pot înscrie în concurs.

„Dacă mai există școli care vor să participe mai primim înscrieri, (…) se pot înscrie și grupe de grădiniță. Grădinița „Benedek Elek” este singura care s-a înscris până acum, dar au fost interesate și celelate grădinițe, însă nu s-a stabilit încă cu câte grupe se vor înscrie. (…) Concursul se va derula până la sfârșitul anului școlar, până pe data de 10 iunie, iar la final va fi organizată o festivitate de premiere.” – ne-a declarat reprezentantul SC Tega SA, Crișan Maria.

Școlile covăsnene din mediul rural, înscrise până în prezent în concurs, sunt: Școala Gimnazială „Gaál Mózes” din Baraolt, Liceul Tehnologic „Baróti Szabó Dávid” din Baraolt, Școala Gimnazială „Mikes Ármin” din Bixad, Școala Gimnazială „Henter Károly” din Bodoc, Liceul „Mircea Eliade” din Întorsura Buzăului, Școala Gimnazială nr.2 din Sita Buzăului, Școala „Bartha Károly” din Boroșneu Mare, Școala Gimnazială „Bem Jozsef” din Lemnia și Școala Gimnazială „Czetz Janos” din Ghidfalău. În municipiul Sfântu Gheorghe s-au înscris în total șase instituții de învățământ, astfel, elevii Colegiului Național „Mihai Viteazul”, cei ai Școlii Gimnaziale „Nicolae Colan”, ai Liceului Teoretic „Székely Mikó”, ai Liceului Teoretic „Mikes Kelemen”, ai Liceului de artă „Plugor Sándor”, dar și cei ai Școlii Gimnaziale „Váradi József”, vor concura, alături de elevii școlilor din mediul rural, pentru a câștiga la finalul anului școlar 2016-2017 premiul cel mare pus în joc de organizatori.

Organizatorii campaniei de colectare sunt CCR Logistics System Ro SRL, CCR Rebat Ro SRL, SC TEGA S.A., Inspectoratul Şcolar Judeţean (IȘJ) Covasna, prin unitățile de învățământ înscrise în campanie, și Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Covasna. Întregul proiect este susținut financiar de către CCR Logistics care va trebui să asigure sistemele de colectare a deşeurilor, să centralizeze informaţiile/solicitările participanţilor comunicaţi de IȘJ Covasna, să dispună către Tega efectuarea de livrări, colectări, cântăriri, evidenţa şi rapoartele de activitate, să informeaze APM Covasna cu privire la cantităţile colectate, la intervalele care vor fi stabilite de către aceasta, și nu în ultimul rând, să organizeze sistemul de premiere.

La finalul competiției toate cadrele didactice și clasele/grupele de elevi din instituțiile de învățământ înscrise vor primi diplome de participare. Acțiunea de colectare este acreditată de către Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, iar campania se derulează în perioada 15 octombrie 2016 – 10 iunie 2017.

Cadrele didactice își pot înscrie în continuare grupele de elevi la numărul de telefon: 0733 009 779 – persoană de contact Crișan Maria.

Regulamentul oficial al Campaniei „Olimpiada deşeurilor” este publicat pe paginile de internet: www.relectra.ro și www.tega.ro.

Ioana Ardeleanu . .

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail