Cea de-a doua etapă de admitere în învățământul profesional de stat pentru anul școlar 2019-2020 a început ieri, 17 iulie, în județul Covasna fiind disponibile aproape 400 de locuri.

Conform calendarului admiterii în învățământul profesional de stat pentru anul 2019-2020, ieri, 17 iulie s-a încheiat prima etapă a admiterii. Totodată, a început etapa a II-a, cu înscrierea candidaților la unitățile de învățământ care organizează probe de verificare a cunoștințelor de limbă maternă (numai pentru candidații interesați de înscrierea la unitățile de învățământ/ clasele cu predare în limbile minorităților naționale, care nu au studiat în gimnaziu limba maternă respectivă), a transmis Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Covasna.

Locuri libere în domenii variate

Potrivit datelor instituției, după prima etapă a admiterii, în județul Covasna au fost ocupate 358 de locuri la învățământul profesional, din totalul celor 748 proiectate.

Astfel, pentru etapa a II-a a admiterii au rămas libere 390 de locuri, la unități de învățământ cu domenii de pregătire precum: construcţii, instalaţii şi lucrări publice (învățământ dual); Industrie alimentară (învățământ dual); mecanică (învățământ dual); mecanică (învățământ profesional); agricultură (învățământ profesional); electric (învățământ profesional); fabricarea produselor din lemn (învățământ profesional); industrie textilă şi pielărie (învățământ profesional); comerț (învățământ profesional); construcţii, instalaţii şi lucrări publice (învățământ profesional); silvicultură (învățământ profesional); turism și alimentație (învățământ profesional), la unități de învățământ din Sfântu Gheorghe, Covasna, Întorsura Buzăului, Baraolt și Târgu Secuiesc.

Cine și când se poate înscrie în învățământul profesional?

În învățământul profesional de stat pentru anul școlar 2019-2020, pot opta, conform metodologiei, elevii înscriși în clasa a VIII-a și absolvenții clasei a VIII-a din seriile anterioare, numai dacă au promovat clasa a VIII-a. Înscrierea candidaților în vederea admiterii în învățământul profesional de stat se face la unitatea de învățământ care are ofertă educațională pentru învățământul profesional de stat , pe baza opțiunii candidatului pentru o calificare profesională din oferta școlii, cu posibilitatea înregistrării mai multor opțiuni în ordinea preferințelor exprimate de candidat în fișa de înscriere. Înscrierea în vederea admiterii în învățământul profesional de stat a elevilor din clasa a VIII-a și a absolvenților clasei a VIII-a din seriile anterioare se realizează pe baza fișei de înscriere în învățământul profesional de stat , eliberată de unitatea de învățământ gimnazial.

Potrivit calendarului, în cadrul etapei a II-a de admitere în învățământul profesional de stat, în perioada 22-24 iulie se realizează eliberarea de către unitățile de învățământ gimnazial a fișelor de înscriere pentru învățământ profesional de stat , pentru candidații care nu au participat la etapa I de admitere, sau care au participat, dar nu au fost repartizați/admiși la liceu sau învățământul profesional, și care solicită să participe la admiterea în învățământul profesional de stat în etapa a II-a. În aceeași perioadă, se realizează înscrierea elevilor la unitățile de învățământ profesional la care au rămas locuri libere în urma etapei I de admitere.

În 31 iulie – 1 august 2019, candidații vor depune dosarele de înscriere la unitățile școlare la care au fost admiși și în aceeași perioadă se va realiza repartizarea de către comisia județeană de admitere a absolvenților clasei a VIII-a care nu au participat sau nu au fost repartizați în etapele anterioare, care nu s-au înscris în perioada prevăzută de metodologie sau care și-au încheiat situația școlară ulterior etapei anterioare.

Ce este și cui i se adresează învățământul dual?

În ceea ce privește învățământul dual, metodologia arată că: „învățământul dual este o formă de organizare a învățământului profesional și tehnic cu următoarele caracteristici specifice: a) este organizat la inițiativa operatorilor economici interesați, în calitate de potențiali angajatori și parteneri de practică; b) asigură oportunități sporite de educație și formare profesională pe baza unui contract de parteneriat și a unor contracte individuale de pregătire practică, c) operatorii economici asigură pregătirea practică a elevilor, bursă la nivelul celei acordate din fonduri publice și alte cheltuieli pentru formarea de calitate a elevilor”.

Potrivit aceleiași surse, pot opta pentru învățământul dual elevii înscriși în clasa a VIII-a și absolvenții clasei a VIII-a din seriile anterioare, numai dacă au promovat clasa a VIII-a. Înscrierea se realizează pe baza fișei de înscriere în învățământul profesional, eliberată de unitatea de învățământ gimnazial, la care se anexează fișa de opțiuni pentru învățământul dual eliberată de către unitatea de învățământ care organizează învățământ dual.

Calendarul admiterii în învățământul dual, etapa a doua

În cadrul etapei a II-a de admitere în învățământul dual de stat, în perioada 22-24 iulie (a.c.) se va face eliberarea de către unitățile de învățământ gimnazial a fișelor de înscriere pentru învățământ profesional de stat, (fără anexa: Fișă de opțiuni pentru învățământul dual) pentru candidații care nu au participat la etapa I de admitere sau care au participat, dar nu au fost repartizați/ admiși la liceu sau la învățământul profesional, sau la învățământul dual, și care solicită să participe la admiterea în învățământul dual în etapa a II-a. Tot în aceeași perioadă se va realiza înscrierea elevilor la unitățile de învățământ care au ofertă pentru învățământul dual și la care au rămas locuri libere în urma etapei I de admitere. În  24 iulie se va realiza afișarea, la sediul unităților de învățământ care au ofertă pentru învățământul dual, a listei candidaților înscriși în învățământul dual, iar în 31 iulie – 1 august, se va realiza repartizarea de către comisia de admitere județeană a absolvenților clasei a VIII-a care nu au participat sau nu au fost repartizați în etapele anterioare, care nu s-au înscris în perioada prevăzută de metodologie sau care și-au încheiat situația școlară ulterior etapelor anterioare. Tot atunci se va face depunerea de către absolvenți a dosarelor de înscriere la unitățile școlare la care au fost repartizați.

Lista locurilor rămase libere pentru etapa a II-a de admitere în învățământul profesional din județ poate fi consultată pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Covasna, www.isj.educv.ro, la secțiunea special creată: „admitere 2019”.

Ana Ciorici COSTACHE

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail