Teatrul maghiar „Tamasi Aron” din Sfântu Gheorghe găzduieşte în perioada 16-30 martie cea de-a doua ediţie a Bienalei internaţionale de teatru „Reflex.

Pe parcursul a 15 zile, pe scena festivalului vor urca trupe de actori din Polonia, Germania, Egipt, Ungaria, Italia, Franţa, Lituania şi România cu spectacole semnate de regizori de renume mondial.

Directorul Teatrului „Tamasi Aron”, Bocsardi Laszlo a declarat vineri pentru AGERPRES că unul dintre obiectivele importante ale acestei instituţii este acela de a promova valorile artei teatrale contemporane, prin urmare ediţia din acest an a Bienalei va aduce la Sfântu Gheorghe producţii ce vizează noul curent teatral european conturat în ultimii 10-20 de ani.

Bocsardi Laszlo a menţionat că festivalul îşi propune să consolideze poziţia judeţului Covasna în viaţa culturală a regiunii şi să racordeze publicul covăsnean la valorile actuale ale teatrului european. De asemenea, a explicat că denumirea „Reflex” a fost aleasă pentru că festivalul va încerca să reflecte starea teatrului contemporan, care este într-o continuă schimbare, dar şi să păstreze acele „reflexe pozitive” din domeniu.

„Consider că era foarte mare nevoie de acest nou festival pentru a avea reflexe teatrale sănătoase, dar şi să ajungem la reflecţii pentru a putea merge mai departe. Se vorbeşte tot mai mult în ultima perioadă despre Sfântu Gheorghe ca fiind un oraş important din punct de vedere cultural, iar această a doua ediţie va accentua acest lucru (…) E nevoie de acest festival şi pentru că altfel nu prea avem şanse să vedem alte trupe din Europa (…) Numărul spectacolelor nu va fi foarte mare, dar vor avea un nivel calitativ ridicat iar cel mai important e că am reuşit să aducem aici atât spectacole ce reprezintă noi curente teatrale ce nu pot fi ignorate, cât şi spectacole realizate de regizori consacraţi, dar care au reuşit să rămână foarte contemporani”, a declarat Bocsardi Laszlo.

Spectacolele vor fi prezentate atât în sala mare a Teatrului, cât şi în sala mică, Sala Studio Lajtha László, la Casa de Cultură a Sindicatelor şi în noua Sală Studio a teatrului ce va fi inaugurată cu prilejul bienalei.

Prima ediţie a bienalei a avut loc în martie 2009, cu prilejul aniversării a 60 de ani de existenţă a Teatrului „Tamasi Aron, iar a doua ediţie ar fi trebuit să aibă loc anul trecut, dar a fost amânată din cauza asuterităţii bugetare.

Ediţia din acest an este susţinută de Consiliul local Sfântu Gheorghe şi Consiliul Judeţean Covasna cu câte 250.000 de lei fiecare, precum şi de Ministerele Culturii din România şi Ungaria.

Teatrul „Tamasi Aron”, din Sfântu-Gheorghe este una dintre cele mai importante instituţii de cultură maghiare din România, iar de-a lungul timpului a obţinut numeroase premii atât în ţară cât şi în străinătate pentru spectacole realizate sub semnătura unor regizori de prestigiu, care au fost bine primite de public, de critici şi pe presa de specialitate.

„Tamasi Aron” este un teatru modern, care a reuşit să depăşească în mod firesc bariera limbii, introducând spectacole şi pentru publicul român, prin titrarea acestora în limba română, ceea ce a făcut ca cota sa de popularitate şi receptivitate să crească.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES/

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail