În cadrul unei festivități ce a avut loc miercuri, MOL România și Fundația pentru Comunitate au decernat Premiile Mentor pentru Excelență în Educație unui număr de zece dascăli și antrenori de excepție și a anunțat derularea unei noi ediții a Programului.
Lansat în anul 2010 de Fundația Pentru Comunitate și Mol România, Programul „Premiul Mentor pentru Excelență în Educație” urmărește să premieze dascăli de excepţie și să recunoască public valoarea muncii acestora.
Directorul executiv al Fundației pentru Comunitate, András Imre a declarat pentru „Mesagerul de Covasna” că programul s-a conturat atunci pornind de la o inițiativă asemănătoare din Ungaria: ” În primul și în primul rând am avut la bază experiența câștigată în Ungaria cu un program asemănător și analizându-l, s-a constatat că situația profesorilor, antrenorilor, pedagogilor, a cadrelor didactice nu diferă foarte mult în cele două țări și cu atât mai mult, recunoașterea lor, recunoașterea valorii muncii educaționale nu diferă mult și profesorii, antrenorii nu sunt recompensați în măsura efortului depus. Astfel, acesta a fost un motiv care ne-a determinat să înființăm acest premiu, dar pe de altă parte, am intenționat să scoatem într-un fel în evidență valoarea acestei munci, să vorbim despre acei profesori, antrenori care într-adevăr, în majoritatea cazurilor, nu urmăresc un câștig material sau un beneficiu material. Deci, fără discuții, există anumite trăsături comune între premianți, și anume devotamentul și entuziasmul lor care are o influență asupra vieții discipolilor”, a spus directorul executiv András Imre.
Pentru ediția din 2014, până în data de 31 decembrie anul trecut, orice persoană a avut posibilitatea să facă propuneri, să nominalizeze dascăli, antrenori excelenți, care să intre în cursa pentru acest premiu. Miercuri, în cadrul unei festivități ce a avut loc la Cluj, MOL România și Fundația pentru Comunitate au acordat ieri Premiile ”Mentor pentru Excelență în Educație 2014” unui număr de zece profesori și antrenori, și totodată, au lansat și noua ediție a programului, pentru al șaselea an consecutiv.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de organizatori, invitatul de onoare al acestei ediții a Galei Premiilor Mentor a fost multiplul campion olimpic Ivan Patzaichin, care a vorbit despre importanța recunoașterii antrenorilor ce conduc generații întregi spre succes, dar a căror activitate rămâne în umbră, de multe ori fiind nerecompensată moral sau material.
Fiecare dintre cei zece laureați din cadrul acestei ediții a primit un premiu în valoare de 8.000 de lei și un trofeu special, Trofeul Mentor, realizat de cunoscutul artist plastic Ioan Nemțoi.
”În decursul celor cinci ani de când am lansat Premiul Mentor, am reușit să recunoaștem public munca și activitatea a 50 de dascăli de excepție. Totodată, am creat o platformă prin care comunități dintre cele mai diverse din România pot face nominalizări pentru această distincție. Am remarcat în timp că există o serie de trăsături comune ale mentorilor, cum ar fi devotamentul și entuziasmul. Este vorba despre oameni care și-au depășit rolul tradițional de dascăli sau antrenori și, fără a căuta nicio recompensă , și-au pus la bătaie timpul și cunoștințele și tot sufletul pentru a sădi valori în sufletul copiilor”, a declarat, conform comunicatului, Kinga DARADICS, CEO & Country Chairman MOL România.
202 persoane nominalizate, peste 10 fiind din județul Covasna
Cei zece mentori din acest an au fost selectați de către Consiliul Director al Fundaţiei Pentru Comunitate, care a primit 441 dosare prin care au fost nominalizate 202 de persoane. La fel ca în cazul ultimelor trei ediții, unii dintre premianți au fost nominalizați a doua oară. Potrivit organizatorilor, nominalizările pot fi repetate pentru ediţiile viitoare. Dintre nominalizări, 12 provin din județul Covasna.
„Laureaţii acestei ediții au fost nominalizați atât de către foști elevi, de către tineri, discipoli de azi, cât și de către comunitățile unde își desfășoară activitatea. Nominalizările deosebit de frumoase reflectă relațiile de valoare mentor-discipol, decisive pentru destinul tinerilor”, a spus, potrivit comunicatului de presă, András Imre, directorul executiv al Fundației Pentru Comunitate.
În cadrul ediției din 2012, printre premianți s-a numărat și un profesor din Sfântu Gheorghe
Directorul executiv András Imre a declarat pentru „Mesagerul de Covasna” că în cadrul ediției din anul 2012 a Programului ”Premiile Mentor pentru Excelență în Educație”, printre premianți s-a numărat și un profesor din Sfântu Gheorghe, care a avut atunci peste 500 de susținători care au realizat o prezentare cuprinzătoare, ce reflecta în adâncime și adevărata valoare a relației mentor discipol.
. .
Mentorii premiați miercuri
Potrivit comunicatului de presă, mentorii distinși în cadrul galei de miercuri a Premiilor Mentor pentru Excelență în Educație sunt Daniela Luminița Ceredeev, profesor de limbă și literatură română, Vatra Moldoviței, Dvorácsek Ágoston, profesor de fizică, Aiud, Ligia Letiția Jicman, profesor, antrenor de șah, Timișoara, Geanina Mangalagiu, profesor de chimie, Iași, Mircea Nistor, profesor de fizică, Hunedoara, Viorica Nistoroiu, profesor de pian, București, Nyiri Zoltán, profesor de pictură, Satu Mare, Peloc Mateiu, antrenor, Arad, Emilia Roșca, profesor de limbă franceză, Cluj, Székely Géza, profesor arte plastice, Cluj.
Se pot depune nominalizări pentru ediția din 2015
Așa cum am menționat anterior, în cadrul galei de premiere ce a avut loc miercuri, organizatorii – MOL România și Fundația pentru Comunitate – au lansat ediția următoare a programului, înscrierile putând fi făcute până la sfârșitul acestui an, și mai exact până în data de 31 Decembrie 2015.
Cei care cunosc profesori sau antrenori care au descoperit și au lansat tinere talente și le-au sprijinit primii pași, atât intelectual, cât și moral sunt invitați să îi nominalizeze pentru ”Premiile Mentor pentru Excelență în Educație 2015”.
Pot fi nominalizați profesori, antrenori, pedagogi – care pregătesc, învață, educă, ajută copii și tineri cu vârste sub 18 ani, care organizează cercuri de specialitate, îndrumă activitatea extrașcolară a acestora, care sprijină cu devotament și cu eficiență lansarea lor pe drumul succesului; care sunt capabili să acorde o atenție sporită acelor copii sau tineri a căror situație familială sau materială i-ar defavoriza în cursa pentru succes; care au înființat unele foruri (competiții, întâlniri, cercuri, cluburi, asociații, etc.) cu un rol semnificativ în dezvoltarea tinerilor, în punerea în valoare a talentului lor; care prin calitățile lor umane și profesionale au câștigat de-a lungul unei cariere de mai multe decenii aprecierea comunității locale și a specialiștilor din domeniul lor de activitate.
Dosarele de nominalizare trebuie întocmite în conformitate cu anunțul Programului, disponibil pe site-ul www.molromania.ro și pe www.pentrucomunitate.ro.
Despre Grupul MOL
Grupul MOL este o companie multinaţională integrată şi independentă, cu sediul central în Budapesta, Ungaria. Are operaţiuni în peste 40 de ţări şi aproximativ 30.000 de angajaţi în întreaga lume. Grupul are peste 75 de ani de experiență în explorarea și producția de hidrocarburi, având în prezent operațiuni de producție în 8 țări și activități de explorare în 13 țări. Grupul controlează patru rafinării şi două unităţi petrochimice la nivelul managementului integrat al lanţului de aprovizionare, în Ungaria, Slovacia și Croaţia. Compania are, de asemenea, o reţea de peste 1.700 de benzinării în Europa Centrală şi de Sud-Est, în 12 țări, dintre care aproape 200 în România. Compania a semnat acorduri de concesiune cu Agentia Naţională pentru Resurse Minerale pentru 3 perimetre din vestul țării, dintre care unul a fost ratificat de către Guvernul României.
Despre Fundaţia pentru Comunitate
Fundația Pentru Comunitate este o organizație non profit înființată la Cluj în 2008 cu scopul de a sprijini talentul, cunoașterea, solidaritatea, valorile comunitare, astfel încât lumea noastră să devină mai prietenoasă. Pentru realizarea scopurilor anunțate, Fundația sprijină activități în domeniul cultural, educativ, social, comunitar, sportiv și de recreație. Sprijină de asemenea copii și tineri în suferință, precum și acele organizații care se ocupă de însănătoșirea, de reabilitarea lor.
Ana Alina Costache