Asociația Vadon lansează programul Observatorul Sălbatic! Programul este destinat să prezinte bogăția sălbatică a zonei și să atragă atenția asupra importanței conservării speciilor.
„Fiți cu ochii-n patru în mijlocul naturii și dacă realizați sau ați realizat deja fotografii și/sau filme mici care prezintă specii de plante sau animale sălbatice din zona noastră pe care doriţi să le împărtășiți și cu alți iubitori ai naturii, încărcați-le pe site-ul nostru îmbogățind astfel baza de date a programului Observatorul Sălbatic!
Obiectivul pe termen lung a programului este de a crea cu ajutorul Dvs. o bază de date cât mai completă care să prezinte biodiversitatea Ținutului Secuiesc.
Baza de date este disponibilă pe site-ul www.vadon.ro, imaginile și filmele mici pot fi încărcate pe site. Odată cu încărcarea materialelor pe pagina de web trebuie completat un formular cu numele autorului, locul și data observării.
Informațiile referitoare la locul de observare vor fi puse la dispoziția celor interesați numai în mod controlat, iar baza de date poate fi utilizată cu precădere numai pentru lucrări științifice” se specifică în comunicatul transmis către redacția noastră de reprezentanții Asociației Vadon.
Materialele încărcate pe pagina de web vor fi publicate și pe pagina de Facebook în grupul TransNatura-Transylvanian Nature Photography administrat de asociație.
. .