Primul muzeu cinegetic din judeţul Covasna a fost inaugurat vineri după-amiază la Sfântu Gheorghe, în prezenţa a numeroşi invitaţi, printre care şi vicepremierul Ungariei, Semjen Zsolt.

Muzeul cuprinde o bogată colecţie de trofee, arme de vânătoare, documente şi fotografii, majoritatea provenind din colecţiile particulare ale unor vânători din zonă. Cea mai mare donaţie, în valoare de circa 100.000 de euro, constând în trofee şi animale sălbatice împăiate, a fost făcută de patronul firmei de turism cinegetic Abies Hunting din Sfântu Gheorghe, Sarkany Arpad.

Acesta a declarat pentru AGERPRES că judeţul Covasna este unul dintre cele mai bogate din ţară în vânat mare, aici fiind capturate de-a lungul timpului exemplare extrem de valoroase. De altfel, printre exponate pot fi văzute cel mai mare trofeu de cerb din România, vânat în anul 2011, un urs capturat de Nicoale Ceauşescu în judeţul Covasna şi un trofeu de râs medaliat cu aur, care a fost expus în anul 1971 la Expoziţia mondială de la Budapesta.

Sarkany Arpad a menţionat că „Muzeul cinegetic al Ţinutului secuiesc” va avea rolul de a promova potenţialul natural al zonei, dar în acelaşi timp va avea şi un rol educativ, deoarece îşi propune să prezinte într-un mod interactiv informaţii despre animalele care vieţuiesc în această zonă cu scopul de a dezvolta interesul şi dragostea publicului, în special a copiilor, pentru necuvântătoare, dar şi pentru natură, în general. Practic, muzeul cuprinde şi o parte interactivă, unde cei interesaţi vor putea afla pe ecrane touch screen informaţii despre speciile de animale.

Muzeul a fost deschis într-o clădire monument istoric aflată în centrul municipiului, care a fost reabilitată de Primărie cu fonduri europene şi dată spre administrare Asociaţiei „Vadon” pe o perioadă de 25 de ani.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail