Angajații Administraței Județene a Finanțelor publice Covasna continuă protestul spontan declanșat joi, 24 augusta.c., în mai multe orașe din țară.
Contribuabilii covăsneni sunt îndrumați să efectueze plățile prin ordine de plată online.
Într-un comunicat de presă transmis către Mesagerul de Covasna, de Biroul de presă al Federației Naționale a sindicatelor din Finanțe, se precizează că în toate județele din țară au fost declanșate protește spontane, „urmare a faptului că angajamentele ministrului Finanțelor prin acordul încheiat cu organizațiile sindicale din data de 11 august 2023, nu au fost respectate”.
Potrivit sursei citate, „acțiunile de protest spontane declanșate la nivel național se pot întinde pe o durată nedeterminată, degenerând și în acțiuni de stradă deoarece nemulțimirea angajaților din sistemul fiscal este mult mai profundă și se referă la :
- Lipsa unui sistem informatic integrat
- Lipsa acută de personal, datorată faptului că nu s-au mai făcut angajări de o lungă perioadă
- Lipsa spațiilor adecvate desfășurării activității
- Lipsa de protecție juridică a salariaților, aceștia find lăsați să se apere singuri în fața instanței, multinaționalelor, firmelor puternice care își maximizează profitul (adică nu înregistrează profit și nu plătesc impozit la stat) și au resursele financiare necesare să ne acționeze în judecat, având ca scop principal intimidarea noastră”.
Potrivit Agerpres, Dorin Modure, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Fiscală „Solidaritatea” a precizat, joi, că toată nemulţumirea angajaţilor din Finanţe este generată şi amplificată de posibilele efecte ale ordonanţei mult discutate în spaţiul public, cunoscută ca „ordonanţa austerităţii”.
„Oamenii nu cer majorări, ei practic se opun efectelor acestei ordonanţe, deci se opun să li se desfiinţeze locurile de muncă, se opun să li se reducă veniturile, asta e cel mai important. Practic, este dreptul lor constituţional să protesteze când cineva ameninţă cu reducerea venitului„, a liderul sindical.
În data de 11 august, peste 15.000 de angajaţi din structurile Ministerului de Finanţe din toată ţara au declanşat proteste spontane, nemulţumiţi de măsurile propuse de Executiv pentru reducerea cheltuielilor bugetare, în condiţiile în care acestea ar putea afecta peste 22.000 de persoane din sistem.
Maria Crețu-Graur