În noaptea de luni spre marţi, după miezul nopţii, pe DN 11, la intrarea în localitatea Sîntionlunca s-a produs un accident de circulaţie.
În timp ce conducea un autotractor cu semiremorcă din direcţia Tg. Secuiesc către Braşov, B. Cătalin, de 27 de ani, domiciliat în municipiul Oneşti, a avut ghinionul să-i explodeze cauciucul din dreapta al semiremorcii. Tânărul a pierdut controlul autotractorului, a părăsit partea carosabilă în partea dreaptă a sensului de mers, a acroşat un stâlp de susţinere al reţelei electrice, pe care l-a doborât, şi a distrus gardurile mai multor case. În urma coliziunii a rezultat rănirea lui C. Liviu, de 30 ani, pasager în autotractor.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilo-test, rezultatul fiind negativ.
Cercetările sunt continuate de lucrătorii Serviciului Rutier sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă. (IPJ Covasna)