Astfel, programul zilei de sâmbătă a  cuprins o expoziţie de bovine şi de ovine  la care au putut fi admirate cele mai frumoase exemplare a crescătorilor din zonă, o prezentare a cailor de rasă şi a atelajelor dar şi o demonstaţie ecvestră, precum şi un concurs de tracţiune animală în cadrul căruia s-au întrecut cei ce deţin cai de tracţiune. Ziua a continuat cu un spectaculos concurs Offroad, ce s-a desfăşurat pe un traseu special amenajat, dar şi cu întrecerea dedicată tăietorilor de lemne care l-a desemnat pe cel mai bun şi mai rapid tăietor de lemne. Din programul primei zile a „ Sărbătorii Bărcănenilor” nu putea lipsi muzica şi distracţia, astfel că toţi cei prezenţi au avut prilejul să-i asculte, în recital, pe interpreţii Iulia EM şi Tituş Constantin, şi, totodată, se să distreze la balul organizat sâmbătă seara.  Ziua de ieri a debutat cu întrecerea de oină ce s-a desfăşurat pe terenul de fotbal de pe platoul Lughet. În aceeaşi locaţie, cei interesaţi au avut posibilitatea să vizioneze  expoziţia temporară intitulată „ Oina din bătrăni”.

O după-amiază de folclor

După ora prânzului,  folclorul a pus stăpânire peste poiana de la poalele Cresteşului.  Spectatorii  de toate vârstele i-au urmărit în evoluţiile lor artistice pe: Ioan Brie Tohănean Senior şi Ioan Brie Tohănean Senior; Grupul vocal mixt „ Pădurenii” al Căminului Cultural din Barcani; Formaţia „Brâuleţul” a Căminului Cultural din Sita Buzăului; Formaţia „ Junii Întorsurii” a Liceului Mircea Eliade; Formaţia de muzică populară „ Mlădiţe Româneşti”  a Clubului Elevilor din Întorsura Buzăului; Ansambul „ Cununa Carpaţilor” al Casei de Cultură Intorsura Buzăului; Ansambul de tradiţii din Vâlcele; Formaţia de dansuri a Căminului Cultural Lădăuţi; Ansambul „ Brăduleţul” al Casei de Cultură Ceraşul, judeţul Parhova; Ansamblul de cântece condus de Mircea Bogdan:  Ioana Dîrstar, solistă de muzică populară din Barcani. Pe scenă au urcat şi binecunoscuţii artişti ai corului „ Plai Întorsurean” din Întorsura Buzăului precum şi membrii Grupului  Folk al  Şcolii Generale din Barcani.

Recital Sava Negrean Brudaşcu

Şi în acest an, bărcănenii au primit-o cu mult drag pe îndrăgita interpretă a folclorului românesc, Sava Negrean Brudaşcu. Glasul acesteia i-a adus în faţa scenei şi pe cei care, până la acel moment, au ales să stea la mesele din târg, la un pahar de bere şi câţiva mici gustoşi, sau la o bucată de pastramă şi un bulz. „ Sunt de câţiva ani încoace aici,la Barcani,  pentru că trebuie să vă mărturisec cu sinceritate, poate este publicul meu cel mai drag din ţară. Este vorba de oameni între oameni, şi aici mă refer la domnul primar, în primul rând, pentru că ştiţi dumneavoastră, şi aici, ca peste tot, omul sfinţeşte locul. Şi îl numesc aici pe domnul  primar din Barcani, omul care sfinţeşte locul. În fiecare an, de când vin aici, văd lucruri noi şi frumoase care îmi umplu sufletul de bucurie” ne-a spus Sava Negrean Brudaşcu.

Târg de sfârşit de septembrie

Comercianţi cu tot felul de produse, topogane de joacă pentru copii, mese  la care oamenii savurau bere, mici, pastramă şi bulz-aşa a arătat târgul organizat cu ocazia „ Sărbătorii Bărcănenilor”. Dacă mâncarea a avut căutare, pe restul  produselor oamenii nu au dat prea mulţi bani. „ Vânzarea merge slăbuţ, nu are lumea bani. Vin cu un leu să cumpere câte ceva. Ce să le dau de un leu? Câte un inel sau o brăţară. (…) Am vândut mărunţişuri de 1, 2, 3 lei” ne-a spus tanti Lenuţa Voiculescu, una dintre comerciante.

Însă, de lipsă de clienţi nu s-a putut plânge Alexandru Giuglea, crescător de oi din Barcani, care alături de membrii familiei sale şi de ciobanii cu care lucrează la stână au muncit de zor, pe parcursul celor două zile. „Noi avem stână şi  am participat şi la expoziţia de ovine, rasa autohtonă ţigaie de munte, cu  10 oi şi 4 berbeci, şi-am obţinut premiul  special- diplomă, cupă şi o sumă de bani. Am făcut şi o prezentare de produse lactate- burduşei de brânză, brânză la trăistuţă, caş afumat de vacă, şunculiţă  dar şi jumări. Nici nu ne aşteptam să vină atât de mulţi clienţi, la un moment  dat chiar nu mai făceam faţă.  Clienţii sunt din fiecare sat şi cătun din zona Buzaielor,  din Zagon, Zăbala, Comandău, dar şi din alte părţi. Adevărul este că din an în an, se pare, această sărbătoare prinde la public  şi se dezvoltă” ne-a spus Alexandu Giuglea, care a menţionat că  frigul ce s-a lăsat peste poiana Lughetului  „se  rezolvă cu o ţuică şi cu un vin bun”. Cei patru ciobani ce au muncit alături de acesta-  Gheorghe Mitrofan, Valentin Boriceanu, Ioan Puricel şi Vasile Bocârnea- ne-au mărturisit că bulzul a mers foarte bine, astfel că doar în cursul zilei de ieri au fiert 5 mămăligi în ceanul de 30 de litri.

Încă o sărbătoare reuşită

Primarul comunei Barcani, Gheorghe Marin, s-a arătat mulţumit de modul în care a decurs programul celei de a V-a ediţii a „Sărbătorii Bărcănenilor”, dar mai ales de faptul că vremea a fost destul de frumoasă, deşi  meteorologii anunţaseră frig şi ploi, la final de săptămână. Mulţumim lui Dumnezeu că am ajuns să organizăm această nouă ediţie a „ Sărbătorii Bărcănenilor” .Totodată, suntem bucuroşi că am reuşit să facem câte ceva în această zonă- o cabană, vestiare la stadion şi împrejmuirile de aici. Am reuşit  să punem pe picioare nişte formaţii iar astăzi, la Sărbătoarea Bărcănenilor, participă  formaţii din localitatea noastră, din Zona Buzaielor, din judeţ şi din Prahova. Suntem mulţumiţi deoarece totul se desfăşoară în condiţii bune. Vremea a ţinut cu noi şi ieri şi astăzi, sperăm că până diseară nu vine ninsoarea. Sperăm  că Doamna Sava Negrean va încălzi atmosfera, imediat, şi la final artiştii formaţiei Nemuritorii ” ne-a spus  primarul Gheorghe Marin.

 

Maria Graur

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail