Un echipaj de jandarmi aflat în serviciu de menţinere a ordinii şi liniştii publice în municipiul Sfântu Gheorghe a fost direcţionat de dispecerul unităţii,  către un imobil situat în cartierul Sporturilor, loc de unde s-a solicitat sprijin prin apelarea serviciului unic de urgenţă, 112.

 

Ajunşi la faţa locului, jandarmii au găsit persoana care a făcut sesizarea şi o altă persoană care era întinsă pe jos în holul apartamentului. Din discuţiile purtate la faţa locului a reieşit faptul că  cei doi au fumat dintr-o ţigară confecţionată artizanal, în care au pus un „praf”  cumpărat de la o persoană din Sfântu Gheorghe. A fost solicitat sprijinul Serviciului Judeţean de Ambulanţă, iar persoana cu care s-a putut discuta a fost condusă la sediul Poliţiei pentru continuarea verificărilor.

Celor doi le-au fost întocmite acte de constatare şi au fost sesizate organele de urmărire penală pentru fapte prevăzute de legea 194 /2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de actele normative în vigoare.

 

. . Compatimentul informare și relații publice

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail